Ce-ar face Google? – Jeff Jarvis

ce-ar face google„Google” – un cuvânt pe care-l folosim zilnic reprezentând un serviciu pe care-l folosim zilnic, indiferent de vârstă, statut social sau zona în care locuim. „Google” – un cuvânt care defineşte mai mult decât un motor de căutare: reprezintă un mod de viaţă, o revoluţie a mai multor industrii, bazată pe evoluţia continuă a Internetului.

Cartea lui Jeff Jarvis vrea să ilustreze toate aceste modificări pe care gigantul din Mountain View le aduce în viaţa noastră şi în interacţiunile zilnice pe care le avem cu alţi oameni dar şi cu brandurile.

Saga Dell

În 2005 autorul „Ce-ar face Google?” şi-a cumpărat un laptop Dell. Un laptop defect de la care a pornit o întreagă filozofie, demonstrând puterea Google şi modul în care utilizatorii pot pune pe butuci un producător ce ignoră discuţiile despre el în spaţiile străine lui: un simplu articol scris de Jeff Jarvis pe blogul personal la adresa Dell a dus la scăderea vertiginoasă a valorilor acţiunilor companiei. De ce? Răspunsul e simplu şi-l aflăm în introducerea cărţii: utilizatorii obişnuiţi, ajutaţi de Google, au „realizat” o altfel de campanie publicitară. Negativă.

Drept răspuns la această criză, Dell a fost nevoit să-şi revizuiască întreaga politică referitoare la relaţia cu clienţii dar şi să investească în îmbunătăţirea serviciilor sale.

Legile Google

„Legile Google” aşa cum le enumeră Jeff Jarvis au dus la schimbări radicale: Daţi-ne controlul şi noi îl vom folosi, Dacă nu poţi fi căutat, nu vei fi găsit sau Fii transparent! spun totul despre felul în care ar trebui să decurgă “relaţia” dintre  o afacere şi clienţii săi.

Spre deosebire de epoca dot-com a anilor 2000 în care era suficient ca o firmă să-şi construiască un site şi să-i pună adresa pe cărţile de vizită pentru a căpăta brusc un capital de încredere, în „epoca Google”, cea în care trăim astăzi, controlul aparţine maselor. Nu este suficient să aşteptăm, manageri fiind, ca potenţialii clienţi să acceseze site-ul nostru. Masele se informează pe Google. Iar Google se informează de la mase (întregul proces este descris detaliat în carte). Iar dacă un blogger spune pe blogul său că serviciile tale sunt proaste iar vestea se răspândeşte (să pui un link este foarte simplu şi Google se împacă foarte bine cu linkurile), Google asta va reţine. Implicit, masele vor avea aceeaşi părere despre tine şi serviciile tale. Google are credibilitate mai mare decât un simplu site de companie.

Google – conducătorul lumii („ce-ar fi dacă?”)

Un scenariu utopic este reprezentat de existenţa instituţiilor cu politică „Google-like” – bazată pe deschidere, control al utilizatorului şi schimb de informaţii.

Astfel, citind această carte, aflăm cum publicitatea clasică ar fi înlocuită de relaţia directă producător-client, cum The Google Times – ziarul post-hârtie – va fi parte dintr-o reţea de ştiri online, fără intenţia de a proteja presele de tipar, aşa cum se întâmplă cu ziarele clasice astăzi, cum Universitatea Google ar însemna o reţea de studenţi şi profesori care schimbă rolurile între ei (şi care nu iau în mod obligatoriu contact fizic, putându-se afla pe două părţi opuse ale pământului), de manuale (electronice, normal) care fac trimiteri la alte manuale.

Există şi două industrii imune la schimbările de mentalitate propuse (şi nu impuse) de Google: Specialiştii în PR şi avocaţii. De ce, ne spune Jeff Jarvis în ultimul capitol al cărţii sale.

Fiind mai mult decât o carte despre New Media, „Ce-ar face Google?” arată modul în care afacerile pot supravieţui în epoca vitezei, schimbului rapid de informaţii şi controlului deţinut de consumatori. Şi nu se adresează doar managerilor. Consumatorii sunt invitaţi să înţeleagă felul în care pot contribui la obţinerea unor produse şi servicii mai bune – implicit unui stil de viaţă mai confortabil.

 Editura Publica

  • Ediţia I 2010
  • Traducator: Irina Henegar
  • 14,5 x 20,5 cm
  • 360 pagini
  • ISBN: 978-973-1931-40-1

Alexandra Grigoroșoaia

Articol publicat pe cititoruldecarti.ro / sursă foto: editura Publica.

Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman

Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului umanÎn 2007, Nicholas Carr a observat că Internetul exercita asupra lui o influență mult mai mare și mai complexă decât o făcuse vreodată vechiul lui PC. Autor al cărților „The Big Switch” (2009) și „Does IT Matter?” (2004) și editorialist la New York Times, Wall Street Journal, The Atlantic, Wired, Carr a scris despre efectele Internetului asupra creierului uman în ultima lui carte publicată în 2011, „The Shallows” (Superficialii). Continue reading

Manualul românesc de social media – se merită sau nu?

“Tehnici de comunicare în social media” de Horia Mihai Bădău a apărut la editura Polirom în 2011, iar în momentul de față se pregătește o a doua ediție a cărții, datorită creșterii numărului de utilizatori social media în cele aproximativ 6 luni de când a apărut prima ediție, dar și pentru că rețele sociale importante precum Pinterest sau Google+ nu au fost acoperite încă. Continue reading

Tu cum i-ai explica bunicii ce înseamnă ”facebook”?

M-a întrebat într-o zi bunica ce înseamnă cuvântul ”facebook”? După curiozitatea aceasta urma o nouă întrebare. Cum de cumpăr și citesc o altă carte, când eu nu am epuizat, încă, biblioteca ei cu cărți ”grele”, adunate cu atâta străduință în deceniile de muncă de lingvist? Răspunsul s-a ramificat, pe măsură ce înaintam în lectură…

Tradus literalmente ”facebook”  înseamnă ”cartea feței”. Având în vedere că fiecare utilizator are o carte a feței sale și a vieții implicit, iar  numărul acestora este de sute de milioane, îl îndreptățim pe Alexandru-Brăduț Ulmanu, care și-a intitulat cartea, despre revoluția Facebook și spațiul social, folosind pluralul ”Cartea fețelor”.

Citind-o, am început să-i explic bunicii ce sunt rețelele sociale și la ce ne ajută. Curios este că multe lucruri le-a înțeles, a rămas surprinsă, mirată, fascinată și, desigur, de multe ori nedumerită. Ceea ce a încântat-o, este că ai putea să îți găsești pe Facebook, cunoștințe cucare ai pierdut legătura de mult timp, hrănind speranța reîntâlnirii.

”Ce bine era dacă aveam și noi Facebook pe atunci…” intervine bunica. Replică care a trezit o poveste veche, despre o iubire juvenilă rătăcită prin lume și amintiri.

Întradevăr, cartea lui Ulmanu, vorbește despre faptul că “Facebook”, redă povești de viață prin pozele și mesajele de stare ale utilizatorilor săi. Oamenii se urmăresc reciproc, pentru că sunt mult mai interesați de ceea ce fac alți oameni, cu care găsesc similitudini, decât de ceea ce se întâmplă cu obiectele din jur. Prin cercetările de laborator s-a demonstrat că reacțiile creierului uman sunt mult mai intense când văd imagini cu oameni decât cu obiecte.

Facebook, spune autorul, are succes pentru că este un fel de gura satului, care oferă senzația controlului asupra imaginii publice. Succesul acestei rețele sociale vine și din faptul că s-a adaptat ușor ca blogging și microblogging, oferind multe aplicații care au prins și la cei care nu se identifică cu generația cyber space.

În plin process de explicații, bunica mă întrerupe nedumerită: ”Dar de ce revoluția facebook?”

Răspunsul îl oferă tot autorul. În online, toată lumea vorbește scurt și concis. Specialiștii în comunicare vorbeau despre revoluția modului în care lucram cu informația înainte de apariția site-urilor de socializare. Internetul fiind o evoluție a sistemelor de comunicare în rețea, însă pentru că a ajuns să faciliteze schimbul de informație la niveluri fără precedent a început să reprezinte o revoluție în comunicare.

Un alt aspect interesant, descoperit în această carte, este o demonstrație științifică a legăturii dintre oameni. Se pare că un om este legat de orice alt om de pe planetă, prin maxim 6 legături umane. Nu te-ai aşteptat la asta, nu?  Lucru pe care îl putem observa cu ușurință pe Facebook prin prietenii comuni din rețea.

”Asta așa este, lumea e foarte mică…” aprobă rapid bunica. ”Numai că nu tot timpul întâlnești pe cine cauţi” continuând să îmi povestească, cum a fost transferată ca profesoară în alt sat, urmând războiul și rupând definitiv legătura cu cel care avea să îi fie partener de viață. Iar lumea e mică, pentru că a întâlnit, spre bătrânețe, o persoană care îl cunoștea bine pe cel despre care îmi tot povestește.

În medie fiecare om are aproximativ 150-200 de cunoștințe. Aceasta este și media de prieteni pe care o are un utilizator de Facebook. Grupurile pe Facebook sunt similare celor naturale. Felul în care ne prezentăm pe Facebook este asemănător celui din realitate, pentru că și în viața de zi cu zi păstrăm o mască socială, încercând să avem un control al imaginii noastre. Diferența este că în offline nu-ți numești ”prieteni” cele 200 de cunoștințe. Sintagma aceasta fiind aleasă pentru a simplifica platforma de comunicare. Social media leagă prietenii, găsește parteneri de afaceri, căsătorește oameni sau contribuie la separarea lor. Se pare că în America, se aduc multe probe de divorț din activitatea partenerului de pe rețelele sociale. Cu toate acestea, remarcabil este aportul social media în ajutorarea persoanelor suferinde de cancer, cazuri fericite prin care informația a ajuns în timp scurt în sute de țări ale lumii.

În ultima parte a cărții, Alexandru-Brăduț Ulmanu, prezintă o analiză comparativă complexă a modului în care politicienii americani și români, utilizează bogăția social media în comunicarea cu electoratul. Se pare că politicienii români greșesc enorm pentru că nu înțeleg, încă, diferența dintre comunicare prin mass media și cea prin noile media.

Ceea ce trebuie apeciat este faptul că mediul online este o sursă de informații gratuite atât pentru jurnaliști, cât și pentru oamenii obișnuiți, care pot căpăta aceeași putere de diseminare a unui mesaj precum specialiștii în comunicare. Poți afla aceleași lucruri din presă, precum și de pe internet. Apartenența la o comunitate, dezvoltă simțul civic și dorința de împărtășire a experienței. Ulmanu recunoaște că a oferit gratuit pe un forum, pe care a găsit anterior o informație foarte utilă, un material pentru care ar fi putut încasa bani buni în calitate de jurnalist.

”Chiar vă invidiez, acum aveți niște posibilități la care eu nici nu visam. Nu exista atunci atâta informație. Eu îmi cumpăram pe ascuns cărți când mergeam în excursii peste Prut. Le ascundeam sub palton ca să trec vama sovietică. Dacă eram mai tânără îmi făceam și eu Facebook”, zâmbește mai serios bunica, care a predat limba română într-un regim opresiv culturii și valorilor naționale românești.

Așadar, dacă tot e libertate și e gratuit, măcar să profităm din plin de puterea acestei noi lumi, aşa zis- virtuale.

De Alexandrina Prisăcaru

Transformările noilor media sau “Mediaporphosis. Să înţelegem noile media”

Recenzie realizată de Andreea – Ioana Avădănei

  •   Titlul original: Mediamorphosis. Understanding the New Media
  •   Autor: Roger Fidler
  •   Traducere de Izabella Badiu
  •   Editura: Idea Design & Print, Cluj
  •   Anul apariţiei: 2004
  •   Format: 23×14 cm cm
  •   Numar pagini: 240
  •   ISBN: 973-7913-30-2

Despre autor                   

                             Sursa foto

Roger Fidler este profesionist rezident şi coordonator al Laboratorului de Design Informaţional de la Şcoala de Jurnalism şi Comunicare în masă a Universităţii de Stat Kent, Ohio. A lucrat în presa scrisă peste 34 de ani în calitate de jurnalist, designer şi tehnician fiind activ implicat în dezvoltarea noilor media încă din 1979. În 1981 el inventează conceptul de ziar electronic pe tabletă şi dezvoltă primul prototip zece ani mai târziu în calitatea sa de Freedom Media Studies Fellow la Columbia University. Între 1992 şi 1995 el a condus Laboratorul de Design Informaţional Knight-Ridder la Boulder, Colorado.  De asemenea, în 1985 el a fondat PressLink, primul serviciu informatic on-line pentru industria presei, iar în 1983 Knight-Ridder Graphics Network (astăzi KRT Graphics), prima reţea de grafică pe calculator pentru ziare.

Structura cărţii

                                Sursa foto

   Mediaporphosis. Să înţelegem noile media nu este o carte tehnică, deşi analizează schimbarea tehnologică atât la nivelul sistemului uman de comunicare, cât şi în cadrul sistemului afacerilor media. Autorul recunoaşte că nu este complet neutru, el oferind interpretarea sa personală a informaţiilor culese din cercetarea şi experienţele sale, dat fiind faptul că a lucrat în industria presei mai mult de treizeci de ani ca jurnalist, designer si tehnician.

   Cartea este structurată pe zece capitole: Principiile mediamorfozei, Domeniile mediilor de comunicare, Rolul mediamorfic al limbajului, Tehnologiile celei de-a treia mediamorfoze, Contextul cultural al celei de-a treia mediamorfoze, Învăţămintele eşecului, Mediamorfoza în mediul interpersonal, Mediamorfoza în domeniul difuziunii, Mediamorfoza în domeniul documentar, Exagerare şi realitate. La sfărşitul fiecărui capitol, Roger Fidler expune previziunile ce decurg din ce s-a exemplificat în capitolul respectiv.

   Primul capitol are în vedere adoptarea şi implementarea noilor tehnologii media şi arată cum, pe măsură ce un mediu de comunicare apare şi se dezvoltă, acesta influenţează celelalte medii existente. Noile media apar din metamorfoza mediilor mai vechi şi au nevoie de cel puţin o generaţie umană pentru a progresa.

   În al doilea capitol sunt definite principalele domenii din cadrul sistemului de comunicare umană şi trăsăturile acestora: domeniul interpersonal (care, mai nou, include comunicarea dintre oameni şi computere atunci când programul de computer este un subtituit uman, domeniul difuziunii şi domeniul documentar (care acum cuprinde şi forme de tip pagină electronică existente în reţelele de computere, precum World Wide Web).

   Cel de-al treilea capitol arată cum domeniile media au fost şi continuă să fie conturate de limbajul vorbit şi limbajul scris, precum şi de tehnologiile în transformare pe care fiecare le-a inspirat. Apariţia limbajului vorbit şi apoi a limbajului scris au dus la două mari mediamorfoze în sistemul comunicării umane.

   Următoarele două capitole se concentrează asupra forţelor care influenţează următorea etapă a celei de-a treia mediamorfoze – limbajul digital. Tot aici, sunt explorate modalităţile prin care această a treia mediamorfoză afectează celei trei domenii ale mediilor de comunicare. O atenţie deosebită i s-a acordat contextului cultural al celei de-a treia mediamorfoze în capitolul cinci, având acolo conturate cele trei evoluţii postbelice majore.

   Capitolul şase începe cu expunerea pionierilor media care au participat la primele încercări de a dezvolta şi comercializa cyber spaţiul in anii 1970 şi 1980. Apoi este analizată prima tentativă americană de servicii de consum on-line – Viewtron. Aici aflăm ca tehnologiile cyber media abia acum fac trecerea de la prima etapă la cea de-a doua în care încep să pătrundă în societate (conform definiţiei lui Paul Saffo).

   În capitolele şapte, opt şi nouă sunt surprinse câteva ipoteze cu privire la noile forme de media ce ar putea să apară în principalele domenii media. Ce se vor întâmpla cu tehnologiile de comunicare mediate de computer în cazul domeniului interpersonal? Vor continua reţelele, canalele de satelit şi canalele de cablu să ofere divertisment unor largi audienţe? Ce se vor întâmpla în domeniul documentar cu ziarele, reţelele on-line şi sistemele prin fax? Sunt doar cateva întrebari ale căror răspunsuri se găsesc în aceste trei capitole.

   Ultimul capitol surprinde câteva dintre realităţile şi provocările pe care le au marile întreprinderi media, şcolile de comunicare în masă, publicitarii şi întreaga societate. Autorul consideră ca cele mai importante caracteristici ale noilor media sunt credibilitatea şi legătura cu comunitatea pe care o deservesc.

   Deşi la prima impresie, citirea acestei cărti pare greoaie, poate şi din cauza titlului care are o terminologie ştiinţifică, in realitate s-a dovedit a fi o lectură placută datorită structurii sale. Cartea oferă un volum abundent de informaţii utile celor interesaţi de domeniul comunicării, în general şi de comunicarea în social media, în special. Mediamorphosis. Să înţelegem noile media se poate cumpăra din librării sau online, iar preţul acesteia este de 13 lei.