Politica Google – un model demn de urmat

Image

sursă foto: publica.ro

După ce am terminat cartea asta, mi-am zis că trebuie citită neapărat de specialiștii în relații publice, și nu numai. O recomand oricărui director de companie care încă mai crede că Internetul este folosit numai de copii și că mijloacele de comunicare tradiționale s-ar mai afla încă deasupra noilor media. Nu se pot înșela mai mult de atît.

Ce-ar face Google? a apărut la începutul lui 2009 și a făcut senzație la momentul respectiv. Revista Fortune a declarat-o ca fiind cea mai bună carte despre Internet. Nu m-aș arunca chiar așa de departe, însă cert este că vorbim aici despre o carte cu adevărat utilă care nu ar trebui să lipsească de pe noptiera niciunui pasionat de new media.

Dacă am încerca să rezumăm în cîteva cuvinte ce înseamnă Googlethink, adică să gîndești și să acționezi precum Google, am spune: transparență, sinceritate, empatie, lipsa dorinței de a deține controlul în permanență.

Modelul Google este unul de succes și, deci, demn de urmat de orice companie. La celălalt capăt al firului, Yahoo ar putea fi luat drept exemplu negativ. Tot mai mulți renunță la contul de Yahoo, optînd pentru o adresă de Gmail, care are cel mai bun serviciu anti-spam. Se vede cu ochiul liber că Yahoo a involuat în ultimii ani, pierzînd teren în fața celor de la Google. Iar asta s-a întîmplat, în mare parte, din cauza faptului că Yahoo a vrut să dețină controlul.

Jeff Jarvis, autorul cărții, ne demonstrează că simplitatea cîștigă și de data asta, designul paginii de start Google fiind unul curat, fără reclame sau alte adaosuri redundante (Îmi oferă doar o căsuță goală și o lume întreagă în spatele ei, p. 117). Chiar dacă Google nu mai este acum doar un simplu motor de căutare, ci a devenit între timp o platformă care oferă mai multe servicii, fiind, în același timp, un spațiu open source, a vrut ca pagina de start să rămînă la fel de curată ca la început, pentru a servi în continuare scopului său de bază (spre deosebire de Yahoo Mail care are pagina de start plină de reclame ce deranjează și care sunt ignorate oricum de majoritatea utilizatorilor).

În carte, ne sunt indicați patru pași simpli care ar trebui urmați pentru a evita eventuale probleme cu clienții:

1. Să citim blogurile (ei sunt consumatorii, piața, clienții) și să învățăm să ascultăm;

2. Să vorbim cu clienții noștri. Este demonstrat că empatia face minuni. Nu trebuie decît să ne punem în locul clientului și să ne gîndim dacă nouă ne-ar conveni să nu primi niciun răspuns. Pentru a crește calitatea produselor, ar trebui să păstrăm legătura în mod constant cu clienții, să le cerem părerea;

3. Să creăm un blog. Aceasta e cea mai bună varinată de a demonstra clienților că suntem dispuși să vorbim cu ei, să le ascultăm părerea. Ca o mică paranteză: unele companii cred că o pagină de Facebook ar fi suficientă, însă aici trebuie contraziși. Un blog este esențial. Chiar dacă numărul utilizatorilor de Facebook se apropie de miliard, nu putem porni de la premisa că toți utilizatorii de Internet au și profil pe Facebook;

4. Să fim atenți la toate criticile nefavorabile. Autorul afirmă că cel mai nesuferit client îți este cel mai bun prieten (p. 35) și pe bună dreptate. De recomandat, așadar, monitorizarea a tot ceea ce se scrie despre brandul nostru, pentru a putea interveni acolo unde este cazul cu un răspuns care să lămurească și cu îndemnul ca toate întrebările sau sugestiile legate de acea companie să fie adresate direct pe site-ul/ blogul oficial al firmei.

Printre altele, Jeff Jarvis subliniază importanța de a putea fi găsiți după o simplă căutare pe Google. Nu ați pățit niciodată să vreți să aflați detalii despre un loc, cum ar fi ce program au de sărbători, și să descoperiți că nu găsiți nicio informație despre acel loc pe Internet? A devenit o obișnuință așa de mare ca orice să fie verificat printr-o căutare pe Google, încît ajungem să credem că s-ar putea să nu existe de fapt acel loc dacă Google nu a găsit nimic despre el. În zilele noastre, a avea un blog/ site este o condiție obligatorie pentru ca o afacere să supraviețuiască. După crearea unui blog/ site, următorul pas este să existăm în rețelele de socializare, prezență care începe să devină la fel de obligatorie, întrucît nivelul de interacțiune cu clienții este foarte crescut în aceste spații.

Google ne învață că răspunsurile se dau pe loc (p. 153). Trăim în era vitezei. Dacă utilizatorii sunt la un click distanță de un răspuns cu ajutorul lui Google, așa ar trebui să fie și răspunsurile noastre. Google ne-a transformat în niște persoane nerăbdătoare, într-un grad mult mai mare decît realizăm. (…) Această modă afectează toate companiile. (p. 153 – 154). Prin urmare, este necesară o adaptare cît mai rapidă la acțiunile și la așteptările consumatorilor.

Image

sursă foto: toctweets.com

Viața este în direct (p. 155), spune Jarvis, de aceea Internetul devine <live>. De aici, putem înțelege cît de important este, de exemplu, să încercăm să ținem publicul la curent cu și în timpul desfășurării evenimentelor, nu numai înainte și după.

Autorul afirmă că Internetul oferă noi oprtunități pentru cei talentați și susține voci care nu ar fi avut nicio șansă în vechiul sistem al controlului. Într-adevăr, trăim timpuri noi în care oricine poate deveni celebru peste noapte, doar postînd pe youtube un clip care să devină viral.

Am regăsit în această carte o idee susținută și de David Kirkpatrick, cînd se referea la Facebook, și anume că, din cauza egoului nostru, vom continua să dezvăluim din ce în ce mai multe informații despre noi. Vom dori să ne exprimăm și să fim văzuți. (p. 336). Prin urmare, spre stupoarea unora, tendința generală este, totuși, de a renunța la anumite setări de confidențialitate. Știm deja că multe companii au ajuns să recruteze angajați de pe Internet. Așadar, nu este tocmai greșit să ne transformăm profilul de Facebook într-un fel de CV. Nu se știe cine privește.

Recenzie realizată de Diana Ploeșteanu

  • Titlu: Ce-ar face Google?
  • Autor: Jeff Jarvis
  • Carte publicată în 2010 la Editura Publica
  • Traducător: Irina Henegar
  • Număr pagini: 360
  • Format: 14,5 x 20,5 cm

sursă foto: guardian.co.uk

 Jeff Jarvis deține unul dintre cele mai populare și respectate bloguri despre Internet și media, buzzmachine.com. De asemenea, se ocupă de secțiunea de new media pentru ziarul The Guardian din Londra. Forumul Economic Mondial de la Davos l-a inclus pe lista celor 100 de lideri internaționali din media, atît în 2007, cît și în 2008. Este creatorul și redactorul fondator al Entertainment Weekly. Predă la Graduate School of Journalism din cadrul City University of New York.

Advertisements