Affective News and Networked Publics: The Rhythms of News Storytelling on #Egypt

Titlu: Affective News and Networked Publics: The Rhythms of News Storytelling on #Egypt

Autori: Zizi Papacharissi, Maria de Fatima Oliveira

Apărut în 2012 în Journal of Communication

Image

     Articolul “Affective News and Networked Publics” urmărește să evidențieze influența pe care a exercitat-o social media asupra oamenilor în timpul protestelor din Egipt și Libia din 2011. În acest studiu se pune accentul în special pe rețeaua de socializare Twitter  fiind observate și analizate forma și valoarea știrilor cu hashtagul #egipt care au fost postate între 25 ianuarie și 25 februarie 2011, înainte și după retragerea lui Hosni Mubarak.

     Cele două autoare susțin faptul că protestele din Egipt au fost organizate prin intermediul unei rețele complexe care combina Facebook-ul și Twitterul cu alte forme de comunicare interpersonală. Având în vedere că în această perioadă mainstream media a fost blocată, jurnaliștii au  fost intimidați iar accesul pe site-uri a fost controlat, Twitterul a fost singurul mijloc de comunicare care a generat conținut în timp real despre evenimentele din toiul crizei. Așadar, acest studiu explorează modul în care a fost utilizat Twitter-ul ca un mecanism generator de știri în timpul mișcărilor din Egipt și mai ales subliniază importanța existenței acestei rețele de socializare care a permis comunicarea și informarea atunci când principalele canale media au fost restrictionate sau controlate.

     În general, organizațiile de presă sau jurnaliștii utilizează rețeaua de socializare Twitter pentru a posta headline-urile celor mai importante știri apărute în cursul unei zile. Practic este preluată o știre din print sau tv și distribuită pe Twitter. Autoarele cred însă, că aceasta practică poate submina potențialul pe care rețeua de socializare îl are, deoarece aceasta funcționează cel mai bine în cazul situațiilor premeditate a cărei desfășurări de acțiuni se schimbă atât de repede încât televiziunile sau ziarele print nu au posibilitatea să preia și să dezvolte atât de repede subiectul.

     De asemenea, este precizat faptul că platforma de socializare Twitter este utilizată frecvent pentru a comunica cu publicul în timpul instabilităților politice. Spre exemplu, în timpul alegerilor din Nigeria din 2007 rețeaua de socializare a făcut posibilă participarea cetățenilor la discuțiile publice determinându-i să se mobilizeze și să supervizeze procesul electoral.

     Articolul oferă o imagine generală a situațiilor în care platformele de socializare au funcționat drept canal de comunicare în timpul unei crize, sau chiar au avut rolul de a informa în timp real. În țările în care media nu este credibilă, este controlată sau inaccesibilă platforme precum Twitter permit indivizilor să comunice, să se informeze și să contribuie la generarea știrilor. De când are loc acest fenomen, valoarea tradițională a știrii a fost modificată. Tweet-urile sunt o combinație de emoție cu opinie, de fapte cu dramă, rezultând astfel o relatare subiectivă și interpretată a evenimentelor. Din acest motiv, autoarele au creat conceptul de affective news streams pentru a descrie cum știrile de pe Twitter sunt construite din subiectivitatea experienței, opinia și emoția ambientului de la fața locului. Toate acestea combinate au un impact foarte mare asupra comunității determinând-o să reacționeze așa cum s-a întâmplat și în timpul protestelor din Egipt.

     Este un articol în care este expusă foarte bine diferența dintre știrile din old media și cele generate pe rețelele de socializare. De asemenea, sunt prezentate avantajele dar și dezavantajele comunicării prin intermediul platformelor de socializare, fiind subliniată ideea că relatările evenimentelor de pe aceste rețele produc mai mult impact asupra publicului față de cele din media tradițională.

Ascultătorii tăcuți: evoluția datelor personale și divulgarea lor pe Facebook

Image

Titlul: Silent Listeners: The Evolution of Privacy and Disclosure on Facebook

Autori: Fred Stutzman, Ralph Gross, Alessandro Acquisti

Apărut în 2012 în Journal of Privacy and Confidentiality: Vol. 4, Article 2.

Numărul de pagini: 36

Studiul „Ascultătorii tăcuți: evoluția datelor personale și divulgarea lor pe Facebook” are la bază o cercetare asupra setărilor de confidențialitate a 5076 de utilizatori Facebook, care au făcut parte din rețeaua de Facebook a Universității Carnegie Mellon (Statele Unite ale Americii), între 2005 și 2011, și are scopul de a scoate în evidență faptul că modificările aduse politicii de confidențialitate și setărilor interfaței Facebook de-a lungul timpului au dus la creșterea datelor personale furnizate de către utilizatori “ascultătorilor tăcuți” ai rețelei de socializare, cum ar fi site-ul în sine, aplicații de la terți și agenții de publicitate.

În 2011, Facebook a dezvăluit faptul că suma de informații împărtăşite de către un utilizator pe Facebook s-a dublat în fiecare an, deşi în timp utilizatorii au devenit tot mai selectivi în ceea ce privește divulgarea datele personale. Probele prezentate de cercetători ridică semne de întrebare asupra gradului de conștientizare și intenționalitate a utilizatorilor care împărtăşesc tot mai multe informații cu caracter personal ”ascultătorilor tăcuți”.

Din analizele autorilor reiese că de-a lungul timpului am ajuns să împartășim tot mai multe informații personale și nu doar cu prietenii.  În primul rând reteau de socializare Facebook în sine este cea care îţi poate accesa informaţii personale, precum ar fi datele de conectare sau vizitare. În al doilea rând aplicaţiile cer accesul la informaţiile de bază precum şi cele private ale unui utilizator, şi în al treilea rând agențiile de publicitate de pe Facebook, care desi nu au acces direct la date, pot alege cui sa i se adreseaze publicitatea efectiv. Spre exemplu direcţionarea unui anunţ ce afișează o invitație pentru a participa la un studiu ştiinţific pentru femei cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, cu o adresă IP din Italia, aplicând 2 cuvinte cheie în italiană (sarcină şi naştere) din câmpul likes.

Studiul este structurat pe capitole, cercetătorii colectând date cantitatave și calitative pentru a demonstra prin prisma unui grup de membri Facebook cum s-a schimbat comportamentul de divulgare a informațiilor vieții private odata cu evoluția rețelelor sociale. Au construit o bază de date longitudinala de informații publice dezvăluite în cadrul Carnegie Mellon University Facebook  prin capturi ale rețelei pe o perioadă de șapte ani, pentru a examina comportamentul unor utilizatori timpurii ai Facebook-ului. Analizând ce aceștia împărtășeau pe conturile lor, cu cine, și cum acest comportament s-a schimbat de a lungul timpului. Datele au fost colectate din punctul de vedere al unui  membru fără legături de prietenie al rețelei universității, din considerente de confidențialitate și de control, și pentru a nu confunda informațiile care pot fi atribuite conexiunilor de prietenie.

Autorii ajung la concluzia că pe măsură ce timpul trece, utilizatorii Facebook din studiul lor au afișat o creştere a gradului de intimitate, împărtășind mai puţine date cu caracter personal cu cei care nu le erau prieteni.  Însă modificările interfaței Facebook nu au dus la împărtășirea de mai puţine înformații, dimpotrivă, s-a constatat că suma și aria de informații personale pe care utilizatorii le-o dezvăluie doar prietenilor a crescut de-a lungul timpului și că acest lucru a asigurat  de asemenea accesul la aceste informaţii a “ascultătorilor tăcuți” . Uneori, acest lucru a avut loc fără ca utilizatorii  să-şi dea consimțământul explicit sau fără ca aceştia  să conștientientizeze divulgarea informaţiilor.

Din 2005 pâna în 2009, în timp ce Facebook creștea în popularitate și noi caracteristici erau adăugate, numărul de informaţii pe care persoanele studiate le făceau publice a scăzut. Însă în 2010 cercetătorii observă o inversare a tendinței de a împărtăşi anumite tipuri de informaţii şi au arătat că optimizarea interfaței de confidențialitate din decembrie 2009 a făcut modificări care au dus la creşterea datelor.  Schimbările s-au dovedit confuze pentru mulţi utilizatori, care au făcut publice anumite informații pe care doreau să le ţină private. De exemplu, conexiunile cu paginile Facebook, care până atunci erau private, au devenit publice. De asemenea rețeaua socială a triplat în perioada 2005- 2012 câmpurile de date pe care utilizatorii trebuie să le completeze. Anumite câmpuri de date au devenit dinamice, precum actualizarea statusului,  a fost introdus Timeline-ul în 2011, încurajând utilizatorii să completeze istoricul personal. Aplicațiile cer accesarea datelor personale şi pot posta în numele utilizatorului. Utilizatorii-prieteni pot să se eticheteze unul pe altul, permițând efectiv unui utilizator să posteze informații despre un “prieten.”

În linii mari,  rezultatele cercetării scot în evidență tensiunea dintre opțiunile de confidențialitate ca expresii ale preferințelor subiective individuale și rolul mediului social al unei rețele de socializare. Acest studiu nu a primit finanțare de la Facebook sau de la rivalii săi.  O limitare a acestui studiu este faptul că nu poate reflecta un eșantion aleatoriu de utilizatori actuali ai Facebook-ului, prin urmare, nu poate fi vorba de o extrapolare la nivelul tuturor utilizatorilor rețelei de socializare. Pe de altă parte însă, oferă un studiu fără precedent, efectuat pe termen lung, care vizează evoluția vieții private și a comportamentului de divulgare a informațiilor personale pe o rețea de socializare.

Articolul integral îl puteți citi aici (.pdf).

De ce a fost înțelesul neînțeles?

Sa-intelegem-media_Marshal-McLuhan

Cartea ”Să înțelegem media. Extensiile omului” de Marshall McLuhan este pe bună dreptate o lucrare controversată și criticată nu doar la prima sa apariție, ci pe parcursul existenței sale din 1964 și până în prezent. Poate chiar va rămâne la fel și în următorii 10-20 de ani. În încercările sale de a oferi o imagine complexă despre influența tehnologiilor asupra evoluției omenirii în general, autorul reinterpretează întregul curs al istoriei într-o formă proprie, ironică, pe alocuri chiar satirică, oferind noi perspective nu doar asupra trecutului. De fapt, cartea este o ”retrospectivă” a viitorului care își datorează existența ”vremurilor apuse”, evenimentelor care au construit pas cu pas forma finală la care momentan (nu doar în 1964 dar și astăzi) are acces doar autorul.

Lucrarea este structurată pe două părți în care se îmbină partea teoretică (prima parte) cu cea practică (a II-a parte) oferind o imagine de ansamblu asupra universului, imagine care creează impresia unei analize atât din exterior, cât și a unei analize de tip hermeneutic, în care McLuhan percepe lucrurile și acțiunile dincolo de forma lor obișnuită, pentru că el ”știe” adevărata lor identitate și modul potrivit de a le utiliza. Tocmai din acest motiv al elaborării structurii cărții se creează uneori senzația unei redundanțe, care se datorează în principal intenției autorului de a formula idei mai clare, mai precise, mai exemplificatoare, asupra noțiunilor formulate anterior: ”Media este mesajul”, ”Sat global”, ”Televizorul este un mediu rece”, ”Cartea este un mediu fierbinte” etc. Este remarcabil modul lui de a sugera că el însuși nu va fi înțeles și va fi citat greșit prin repetatele referiri la opera shakespeariană pe care el o interpretează într-un mod de neconceput de către orice critic literar, poate chiar revoltător: ”S-ar putea despica firul în patru pe tema dacă Shakespeare se referea sau nu la televizor în cunoscutele versuri din Romeo și Julieta”. E la fel de potrivit și pentru cazul autorului situația în care cineva ar spune că atunci când el vorbea despre influența televiziunii în viața oamenilor de fapt făcea referire la impactul grandios al internetului, transformările la care sunt supuse ziarele și radiourile odată cu apariția televizorului se referă la forma produselor media pe online, implicarea cititorului presupune interactivitatea de astăzi care se găsește pe toate site-urile de știri etc.

Pentru a înțelege în profunzime ideile formulate de McLuhan e nevoie nu doar de o doză de nebunie și un grad înalt de abstractizare a vieții, ci și de o vastă cultură generală care să îți asigure conexiunile neuronilor la viteză maximă. Degeaba încearcă cititorul să se descurce în lumea lui Marshall dacă dintr-un paragraf de carte în care sunt invocați 5 scriitori diferiți el nu-l știe nici pe unul. Ceea ce am prezentat mai sus este evident un nivel elementar de analogii pe care le înțelegem noi, cei din era internetului. Însă în mod evident lucrarea respectivă nu are termen de valabilate și va rămâne actuală și interpretabilă și în altă ”eră”. Cartea lui Marshall McLuhan nu doar că poate fi citită la câteva niveluri distincte de interpretare, cum învățam noi în școală despre poeziile lui Tudor Arghezi, însă cu siguranță reprezintă o sursă de neînlocuit în studiile privind media implicit și pentru specialiștii de astăzi.

Deși inițial scrierile lui Marshall au fost considerate pe de o parte aberante pentru că ilustrau o lume de neimaginat la momentul respectiv, pentru că nu corespundea cu realitatea de atunci, și astăzi unele secvențe rămân învăluite în mister pentru că sunt încă pasaje ”descriptive” care ”va să vină”. Însemnările pe care mi le-am tot făcut pe carte, printre cele ale unor citate interesante, unele ale autorului (”Plăcerea de a te afla în mijlocul maselor este simțul bucuriei provocat de multiplicarea numerelor, care a fost și este suspect pentru membrii alfabetizați ai societății occidentale”), altele preluate și ele de la alți autori (”Satira”, spunea Swift, ”este o oglindă în care vedem toate expresiile numai pe a noastră nu”) ca susținere a ideilor lui sau din contra, drept material neprețuit de ”găsire a adevărului”(”Pur și simplu nu există în declarația lui Sarnoff (”Prea suntem înclinați să facem din instrumentele tehnologiei țapul ispășitor pentru păcatele celor care le mânuiesc”) nimic care să reziste la o minimă examinare, deoarece ignoră natura mediului, exact în stilul narcisist al unui om hipnotizat de amputarea și extensia propriei ființe într-o nouă formă tehnică”) vin în actualizarea senzației că am citit o carte ”ciudată”. Pe lângă impactul absolut al comparațiilor pe care le face McLuhan, pe lângă dificultatea mea de a uni uneori ideile între ele, pe lângă frustrarea mea în legătură cu unele concepte necunoscute, dar care mi s-au părut necesar de a le fi știut, senzația mea era mereu reconfirmată că autorul nu ar fi putut scrie cartea respectivă în 1964 (!). Chiar și în condițiile în care a fost între timp reeditată ea nu putea decât să fie pe alocuri nuanțată și evident ușor completată, însă cu siguranță că și-a păstrat cursul firesc, inițial. În acest context, citind despre folosirea pe larg a calculatoarelor când tocmai înțelegeam mai multe despre apariția tiparului, a radioului și a televiziunii, despre branduri pe o pagină alăturată cu pasaje din ”Romeo și Julieta” sau despre testele care măsoară IQ-ul, despre manipularea prin presă sau reclama ascunsă din filme m-a cam derutat pentru că momentan acestea sunt tratate ca noțiuni relativ noi, de curând formulate în forma lor teoretică și nicidecum fiind termeni vechi cât lumea. Aceste senzații nu se bazează neapărat pe date științifice ale apariției termenilor menționați ci mai degrabă ele apar pentru că aceștia sunt pe larg răspândiți acum și ne este greu să concepem că ei de fapt existau și anterior.

”Să înțelegem media” este cu siguranță o carte fundamentală în înțelegerea media, deși ea nu este doar media. Cartea face referire în egală măsură și la haine, locuințe, automobile, relațiile interpersonale, enegie electrică, ev mediu, război, shopping, bani, Robinson Crusoe, Narcis, jocuri, Europa VS America, Rusia VS America etc. Ideile autorului au fost considerate la început ale unui inadaptat social, care percepe lumea incoerent și pretinde că are suport oarecum științific al ideilor sale. Implicit din acest motiv criticii primei ediții l-au acuzat în primul rând de neglijență în transcrierea versurilor din Shakespeare. Însă pe măsură ce realitatea căpăta din ce în ce mai mult conturul prezentat de el în lucrările sale, specialiștii în domeniu și nu numai au scos cărțile lui ”de prin coșurile de gunoi” și le-au recitit, oferindu-i credit pentru simțul analitic pe care s-au construit observațiile sale pe de o parte și previziunile sale pe de altă parte. Această lucrare despre nou și vechi, despre medii ”calde” și ”reci”, despre explozia și implozia tehnologiei, despre sensibilitatea și reacția omului la mijloacele de comunicare indiferent dacă se simte manipulat sau manipulator este poate ilustrarea cea mai clară a versului eminescian ”Toate-s vechi și nouă toate” pentru că indiferent de schimbarea din societate, indiferent de care tehnologie nouă mai apare, toate realitățile se repetă, în esență, după o anumită schemă, cele noi conținându-le pe cele vechi, chiar dacă într-un mod prea subtil pentru a fi perceput de către toți.

Alexandrina Coșleț

Ce-ar face Google? – Jeff Jarvis

ce-ar face google„Google” – un cuvânt pe care-l folosim zilnic reprezentând un serviciu pe care-l folosim zilnic, indiferent de vârstă, statut social sau zona în care locuim. „Google” – un cuvânt care defineşte mai mult decât un motor de căutare: reprezintă un mod de viaţă, o revoluţie a mai multor industrii, bazată pe evoluţia continuă a Internetului.

Cartea lui Jeff Jarvis vrea să ilustreze toate aceste modificări pe care gigantul din Mountain View le aduce în viaţa noastră şi în interacţiunile zilnice pe care le avem cu alţi oameni dar şi cu brandurile.

Saga Dell

În 2005 autorul „Ce-ar face Google?” şi-a cumpărat un laptop Dell. Un laptop defect de la care a pornit o întreagă filozofie, demonstrând puterea Google şi modul în care utilizatorii pot pune pe butuci un producător ce ignoră discuţiile despre el în spaţiile străine lui: un simplu articol scris de Jeff Jarvis pe blogul personal la adresa Dell a dus la scăderea vertiginoasă a valorilor acţiunilor companiei. De ce? Răspunsul e simplu şi-l aflăm în introducerea cărţii: utilizatorii obişnuiţi, ajutaţi de Google, au „realizat” o altfel de campanie publicitară. Negativă.

Drept răspuns la această criză, Dell a fost nevoit să-şi revizuiască întreaga politică referitoare la relaţia cu clienţii dar şi să investească în îmbunătăţirea serviciilor sale.

Legile Google

„Legile Google” aşa cum le enumeră Jeff Jarvis au dus la schimbări radicale: Daţi-ne controlul şi noi îl vom folosi, Dacă nu poţi fi căutat, nu vei fi găsit sau Fii transparent! spun totul despre felul în care ar trebui să decurgă “relaţia” dintre  o afacere şi clienţii săi.

Spre deosebire de epoca dot-com a anilor 2000 în care era suficient ca o firmă să-şi construiască un site şi să-i pună adresa pe cărţile de vizită pentru a căpăta brusc un capital de încredere, în „epoca Google”, cea în care trăim astăzi, controlul aparţine maselor. Nu este suficient să aşteptăm, manageri fiind, ca potenţialii clienţi să acceseze site-ul nostru. Masele se informează pe Google. Iar Google se informează de la mase (întregul proces este descris detaliat în carte). Iar dacă un blogger spune pe blogul său că serviciile tale sunt proaste iar vestea se răspândeşte (să pui un link este foarte simplu şi Google se împacă foarte bine cu linkurile), Google asta va reţine. Implicit, masele vor avea aceeaşi părere despre tine şi serviciile tale. Google are credibilitate mai mare decât un simplu site de companie.

Google – conducătorul lumii („ce-ar fi dacă?”)

Un scenariu utopic este reprezentat de existenţa instituţiilor cu politică „Google-like” – bazată pe deschidere, control al utilizatorului şi schimb de informaţii.

Astfel, citind această carte, aflăm cum publicitatea clasică ar fi înlocuită de relaţia directă producător-client, cum The Google Times – ziarul post-hârtie – va fi parte dintr-o reţea de ştiri online, fără intenţia de a proteja presele de tipar, aşa cum se întâmplă cu ziarele clasice astăzi, cum Universitatea Google ar însemna o reţea de studenţi şi profesori care schimbă rolurile între ei (şi care nu iau în mod obligatoriu contact fizic, putându-se afla pe două părţi opuse ale pământului), de manuale (electronice, normal) care fac trimiteri la alte manuale.

Există şi două industrii imune la schimbările de mentalitate propuse (şi nu impuse) de Google: Specialiştii în PR şi avocaţii. De ce, ne spune Jeff Jarvis în ultimul capitol al cărţii sale.

Fiind mai mult decât o carte despre New Media, „Ce-ar face Google?” arată modul în care afacerile pot supravieţui în epoca vitezei, schimbului rapid de informaţii şi controlului deţinut de consumatori. Şi nu se adresează doar managerilor. Consumatorii sunt invitaţi să înţeleagă felul în care pot contribui la obţinerea unor produse şi servicii mai bune – implicit unui stil de viaţă mai confortabil.

 Editura Publica

  • Ediţia I 2010
  • Traducator: Irina Henegar
  • 14,5 x 20,5 cm
  • 360 pagini
  • ISBN: 978-973-1931-40-1

Alexandra Grigoroșoaia

Articol publicat pe cititoruldecarti.ro / sursă foto: editura Publica.

Social media și managementul reputației

descărcare

Titlu: Social media și managementul reputației

Autor: Diana-Maria Cismaru

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2012 / Nr. Pagini 142

Date despre autor: Diana-Maria Cismaru este

– Conferențiar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrup SNSPA București

– Manager Crystal Connections

– domenii de interes: social media, relații publice, comunicare internă, politică și instituțională, ș.a.

În lucrarea sa ”Social media și managementul reputației”, autoarea Diana-Maria Cismaru conturează o imagine de ansamblu actuală în materie de social media și pune accentul pe aspecte legate de rețelele sociale, new media, dar și media tradiționale pe care le denumește generic ”mainstream media”. Dat fiind faptul că în ultimii ani se vorbește tot mai frecvent despre social media, cartea oferă o viziune amplă asupra influenței și impactului acestui concept în spațiul românesc, o perspectivă creată prin transpunerea metodelor de cercetare sociologică în mediul virtual. Tocmai din titlu cărții se poate deduce faptul că lucrarea este structurată în două părți:

Prima parte surprinde diverse aspecte din paleta variată a domeniului social media și anume cuprinde cercetări pe teme de actualitate cum ar fi blogosfera și evoluția ei, crearea ”brandurilor politice” prin intermediul rețelelor sociale sau prevenirea și soluționarea crizelor în mediul online. Debutul cărții se face printr-o remarcă genarală asupra faptului că odată cu dezvoltarea explozivă a mediului online ce modifică și completează atât rolul cât și funcțiile media, între media din spațiul real și media din spațiul online s-a declanșat un ”război” în care este evident că mainstream media se află în dezavantaj. Aici intervine întrebarea de ce? Iar răspunsul este cât se poate de simplu: pentru că noile media răspund la schimbarea stilurilor de viață, datorită faptului că mediul urban are acum trăsături occidentalizate iar maniera de contact proprie secolului XX s-a estompat, drept urmare relațiile din spațiul real s-au ”rarefiat”.

În ceea ce privește blogosfera la nivel mondial, aceasta a cunoscut o expansiune considerabilă între anii 2000-2007 ce a aparținut clar unei anumite etape din dezvoltarea new media, însă în prezent se pare că rețelele de socializare sunt preferate de tot mai mulți utilizatori. Astfel că și blogosfera românească și-a încetinit activitatea și evoluează în prezent în sensul rafinării și sporirii calității produselor media.

Trecând în planul politic se constată reticența actorilor politici din România în a utiliza mediul online în ceea ce privește construirea unei imagini și utilizarea canalelor de comunicare virtuale drept surse de promovare eficientă a atitudinilor politice și de ce nu a câștigării de ”simpatizanți”, atitudine total opusă clasicului exemplu a campaniei electorale a lui Barack Obama din 2008 în care rețelele sociale precum Facebook, YouTube, Flickr, LinkedIn, ș.a. au avut rolul decisiv deoarece cu ajutorul lor s-a produs efectul dorit la nivel de audiență datorită faptului că „Generația Net„ se identifică cu aceste rețele. Tendința actuală atât în plan național cât și în plan mondial este cea de creare a ”brandurilor politice” (ipostază publică durabilă și viabilă a unui om politic posibilă doar prin intermediul rețelelor sociale) iar pentru a observa la ce nivel ne situăm s-a folosit ca metodă, analiza comparativă a mai multor profiluri de oameni politici români, pe Facebook și Twitter, în paralel cu două figuri politice americane. Concluzia este una dură și anume că în România conceptul de brand politic este prematur de folosit cu privire la politicienii autohtoni.

Din analizele autoarei privitoare la comunicarea de criză reiese că propagarea crizelor în spațiul online, comparativ cu spațiul real, este cu mult mai rapidă și mai greu de controlat. De asemenea urmările și amprentele crizelor sunt cu mult mai consistente decât în mediul real.

În a doua parte a cărții se pune accentul pe cea mai recentă perspectivă în relațiile publice și comunicarea politică și anume managementul reputației, fenomen ce reconfigurează domeniul construirii de imagine în contextul expansiunii mediului virtual, și care odată cu dezvoltarea social media devine necesar și posibil chiar și în spațiul românesc. Termenul de ”imagine” atribuit profesioniștilor în comunicare care gestionează spațiul online tinde să fie înlocuit tot mai mult de termenul ”reputație. Așadar, în locul sintagmei ”construirea imaginii” este preferată expresia ”managementul reputației”. Prin prisma managementului reputației succesul unui personaj public devine direct proporțional cu renumele său adică cu calitatea reputației de care respectivul personaj ce bucură. Spațiul virtual reprezintă principalul mediu de cercetare, acțiune și evaluare a managementului reputației. Spre finele cărții sunt prezentate câteva cazuri care au nevoie de acțiuni pentru menținerea reputației dar și exemple concrete de aplicații din cadrul programelor de managementul reputației.

Cartea analizează șansele de punere în practică a acestui domeniu nou, punând la dispoziție argumente, teorii și exemple elocvente pentru experți, specialiști în curs de formare, sau pentru liderii organizațiilor.

Ca remarcă personală asupra cărții pot spune că aceasta presupune o lectură accesibilă prezentând aspecte actuale de interes și conține exemple ce conturează în manieră obiectivă realitatea României de astăzi.

Marc Cristina-Mihaela

Sursă imagine: http://www.lumeacartii.ro

Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului uman

Superficialii. Efectele Internetului asupra creierului umanÎn 2007, Nicholas Carr a observat că Internetul exercita asupra lui o influență mult mai mare și mai complexă decât o făcuse vreodată vechiul lui PC. Autor al cărților „The Big Switch” (2009) și „Does IT Matter?” (2004) și editorialist la New York Times, Wall Street Journal, The Atlantic, Wired, Carr a scris despre efectele Internetului asupra creierului uman în ultima lui carte publicată în 2011, „The Shallows” (Superficialii). Continue reading

Hanging Out, Messing Around and Geeking Out: Kids Living and Learning with New Media

Kids_Living_and_Learning_with_New_Media

Tehnologia computerizată a deschis o nouă eră pentru mass-media, aducând cu sine promisiuni, dar și neliniști în ceea ce privește efectul acesteia asupra dezvoltării copiilor. Cartea „Hanging Out, Messing Around and Geeking Out: Kids Living and Learning with New Media”, scrisă de Mizuko Ito împreună cu alți colaboratori, face parte dintr-o serie publicată de Fundația MacArthur pe tema impactului Mediei și Învățământului Digitale asupra tinerilor și copiilor. Mizuko Ito este un antropolog cultural de origine japoneză, cercetător asociat al Institutului de Cercetări Umaniste de la Universitatea Irvine din California.

Cele 7 capitole ale lucrării sunt grupate conceptual în trei domenii fundamentale rezultate dintr-o nouă și interesantă clasificare a practicilor zilnice ale tinerilor din era virtuală: „hanging out”, „messing around” și „geeking out”, luând în considerare, simultan, interesul, motivația, experiența în diferitele „componente” ale new media și evoluția tehnologiei din perspectiva tinerilor. Autorii țin să menționeze că aceste categorii nu sunt rigide, limitele nu sunt foarte clare. După cum o să putem observa pe parcursul cărții, multe dintre activitățile tinerilor se încadrează în același timp în mai multe categorii (jocurie sunt și o modalitate de relaxare, dar și o formă de a petrece timpul cu ceilalți).

Cartea își canalizează atenția asupra modului în care new media influențeză activitățile cotidiene ale tinerilor, atât în interiorul sistemului educațional, cât și în afara lui, și forma în care au evoluat relațiile tinerilor cu adulții în era comunicării virtuale, scoțând în evidență rolul său în modelarea caracterelor umane. Cele 23 de studii de caz ce stau la baza cercetării nu scot în evidență doar implicațiile psihosociale ale new media, ci și consecințele culturale ale noilor tehnologii, mai exact, formarea unei noi culturi a tinerilor, mult diferită de cea a adulților; prin urmare surprinde și perspectivele diferite ale celor două categorii de vârste de a privi media digitală.

De-a lungul lucrării este evidențiat mediul tehnologic, social și cultural în care tinerii produc, consumă și împărtășesc new media. Se realizeară o minuțioasă și argumentată trecere în revistă a principalelor activități pe care tinerii le întrețin în new media în funcție de cele trei domenii, evidențiindu-se cauzele ce au condus la preferința mediului virtual în detrimentul celui real și avantajele pe care  tehnologiile contemporane le oferă tinerilor.

Autorii observă că noile media și-au pus amprenta asupra tuturor componentelor vieții cotidiene. Influențează prietenia, intimitatea, familia, modalitățile de recreere și chiar munca. Studiul de față este foarte util adulților (profesorilor și părinților) pentru a înțelege mai bine, mai profund cauzele ce au dus la modificarea comportamentelor tinerilor. Cercetătorii nu privesc new media ca fiind o forță externă cu o logică internă proprie, ce influențează societatea, cultura sau indivizii, ci mai degrabă ca o manifestare a relațiilor sociale și culturale care oferă noi posibilități de expresie.

„Prietenia”, „Intimitatea” și „Familia” se încadrează din punct de vedere conceptual în prima categorie, motivația principală a tinerilor utilizatori de noile media fiind socializarea.  Aceste capitole realizează o radiografie a relațiilor interpersonale sub influența social media. New media oglindește și accentuează relațiile din realitate. Natura relațiilor este aceeași, ceea ce se schimbă este intensitatea implicării stârnind astfel îngrijorare în rândul adulților determinându-i să ia măsuri. Autorii surprind aspecte privind motivațiile ce țin de sfera prieteniei și a relațiilor de dragoste, efectele pe termen lung ale socializării virtuale, implicațiile psihologice, vulnerabilitățile și comportamentele tinerilor, printr-un studiu asupra conceptului de „prieten” (extins și în aria relațiilor amoroase) în sfera rețelelor de socializare (axându-se asupra Facebook și MySpace). În acest ultim capitol din primul domeniu, autorii evidențiază faptul că new media a pătruns profund, până la celulă (a societății), în viața indivizilor contemporani. Capitolul surprinde modul în care s-au modificat comportamentele în interiorul familiei și atitudinile părinților (îngrijorarea sau dimpotrivă, acceptarea) și măsurile luate cu privire la new media. Cum părinții sunt cei care educă, îndrumă, îi învață pe copii normele morale, lucrarea subliniază rolul familiei în formarea practicilor cotidiene ce implică noile tehnologii. Autorii tratează new media din perspectiva conflictului dintre părinți și copiii (în termeni de acces, control, negociere, compromisuri, limite) și între copii.

Capitolul al V-lea reliefează acea partea a activităților zilnice de relaxare, pierdere a timpului („messing aroud”). Jocurile intens blamate de părinți, privite doar ca o cale de ajunge un perde-vara, ca o alternativă periculoasă, ce corupe și crează dependență, sunt puse în această carte într-o lumină favorabilă, reprezentând, mai degrabă, mijloace de învățare și de exprimare a propriei identități – jocul privit ca o dimensiune a schimbului „hipersocial” (p.227). Jocurile devin instrumente ce facilitează interacțiunea între prieteni, dar și între copii și adulți (jocurile sunt văzute ca o formă de a petrece timp în familie „Games are shown to be social tools that, in various ways, socially connect people of the current and precious generation. It’s like parents reading their children (…) bedtime stories” p.209). Toate acestea din urmă diferă în funcție de tipologia jocului și cartea aduce în discuții aceste diferențe.

În ultima parte a cărții se face trecerea către cea din urmă categorie – geeking out. Aceasta surprinde modul în care tinerii se implică, într-o formă mai mult sau mai puțin profesională, în procesul de creare a conținutului online: muzica digitală, share-ul fotografiilor și al filmulețelor, arta digitală, realizarea profilurilor de pe rețelele de socializare etc. și beneficiile sociale și psihologice pe care acestea le comportă. Un alt element interesant, dezbătut în această parte, este atitudinea școlii față de aceste activități ale tinerilor.

Practicile analizate până acum pot reprezenta o modalitate non-formală de învățare, de dobândire a unor competențe și abilitătăți. În ultimul capitol al cărții „Munca”, autorii evidențiază tocmai rolul pe care new media îl are ca mijloc de învățare și ca oportunitate de dezvoltare personală, de auto-depășire. Autorii vorbesc în această parte în termeni de traninig, voluntariat, antreprenoriat, freelancing, de companie online, toate acestea fiind reglementate de statutul socio-economic și mediul din care tinerii face parte.

În concluzie, cartea cartografiază activitățile tinerilor îndrăgostiți de new media, evidențiind rolul noilor tehnologii în formarea generațiilor fragede. Prin influența sa asupra tuturor dimensiunilor vieții, media digitală devine un veritabil mediu de învățare informală, prin care tinerii își dezvoltă abilitățile sociale, tehnice și de creație, se cunosc mai bine pe sine însuși și pe cei din jur și încep să își clădească viitorul.

Ioana Tauciuc

Sursa fotografiei: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Kids_Living_and_Learning_with_New_Media.jpg