Biografia copiilor botezați în sistem binar

grown-up-digital1Cartea „Crescuți digitali” a lui Don Tapscott descrie modul în care reprezentații generației Net se raportează la societatea în care trăiesc și cum relaționează cu tehnologia. Don Tapscott este autor, consultant și speaker specializat în strategia de afaceri, transformarea organizaţională și în rolul tehnologiei din business și societate. Al Gore îl consideră „unul dintre cei mai mari guru ai cyber space-ului”.

Lucrarea a fost inspirată de un proiect pe care autorul, alături de o echipă de cercetărori, l-a realizat în 2006 și care urmărea să decripteze interacțiunea tinerilor cu tehnologia digitală. Au fost intervievați aproximativ 10.000 de tineri și au fost alcătuite peste 100 de rapoarte.

Cartea surprinde atât perspectiva cercetătorului, cât și cea a părintelui, Don Tapscott urmărindu-și propriii copii în mânuirea calculatorului.

Cartea este împărțită în trei secțiuni. În prima parte, cititorul face cunoștință cu generația Net și află care sunt diferențele dintre tinerii botezați în biți și părinții lor, reprezentanți ai generației baby-boom. Autorul prezintă cu entuziasm toate caracteristicile generației și cele opt valori definitorii.

Lucrarea este un bun ghid pentru părinții care nu înțeleg de ce copiii lor stau lipiți de calculator, de ce butonează permanent telefonul mobil și cum reușesc să se concentreze în desfășurarea mai multor activități în același timp.

În partea a doua, autorul prezintă generația Net în diferite sectoare ale vieții : în familie, la școală, în câmpul muncii și pe piața de consum. În capitolele dedicate acestei părți sunt reliefate și mai tare diferențele dintre internauți și părinții lor. Milenarii preferă să se întoarcă acasă la părinți după terminarea studiilor. Ei au modificat structura ierarhiei familiale, poziționându-se în centrul atenției părinților și bunicilor. Vorbim de o formulă de tipul 4-2-1, în care 4 bunici și 2 părinți satisfac dorințele unui singur copil.

Tinerii sunt interesați să-și organizeze singuri programul la muncă, nu iubesc să aibă program fix și au nevoie de un sistem de învățământ care să le satisfacă nevoile digitale și să-i scoată din modelul de învățare pre-Guternberg. Autorul susține jocul ca parte a muncii și a vieții.

În ceea ce privește piața de consum, Don Tapscott evidențiază rolul de decizie al  reprezentanților generației Net în apariția și comercializarea unor produse, ce aparțin unor branduri. Aceștia nu se mulțumesc să fie simpli consumatori, ci vor să fie prosumeri, adică să participe activ în procesul de creare a bunurilor și serviciilor.

În cea de-a treia parte facem cunoştinţă cu o generaţie de tineri cu un comportament de ajutorare şi un comportament altruist pronunţat, o generaţie puternic înrădăcinată în procesul politic şi în deciziile ce se iau la nivel guvernamental. Milenarii sunt dintre cei care vor schimbări şi vor să deţină un rol în rândul celor care iau decizii. Activismul lor este sănătos şi trebuie încurajat şi exploatat. Ei sunt neînimagescrezători în oamenii politici, tocmai pentru că sistemul politic nu a fost îndeajuns de personalizat şi deschis, astfel încât să se potrivească cu educaţia lor digitală. Tinerii sunt filantropi şi se încriu să facă voluntariat pentru a le veni în ajutorul celor care au cu adevărat nevoie, angajându-se în activităţi ambiţioase, cum ar fi de exemplu strângerea fondurilor pentru a deschide o şcoală în Sierra Leone.

În ansamblul ei, cartea îi încununează cu lauri pe cei din generația Net. Autorul este un susținător înrăit ai lor și aduce foarte multe argumente pro. Acesta încearcă să înfrumusețeze eticheta tinerilor considerați inadaptați și necomunicativi din cauza faptului că-și petrec cea mai mare parte a timpului cufundați într-o lume de biți.

Cartea nu prezintă doar păreri subiective exprimate de autor, încântat de aptitudinile copiilor săi crescuți digital, ci îmbogățește această experiență personală cu numeroase rezultate ale unor cercetări serioase elaborate pe acest subiect și completate de numeroase păreri și povestiri de-ale reprezentanților generației Net.

 

 

ask-question-2-ce96e3e01c85a38a0d39c61cfae6d42cȘtiați că ?

  • Generația Net este cea mai mare, cea mai diversă din punct de vedere etnic și reprezintă grupul cu cel mai mare număr de femei dintre toate cele care au urmat vreodată studii universitare ? (p.214)
  • Pentru generația Net munca și distracția formează un tot ? (p. 283)
  • Marketingul 2.0 este caracterizat de următoarele cuvinte : oriunde (anyplace), brand (Brand), comunicare (Communication), descoperire (Discovery) și experiență (Experience) = ABCDE-ul marketingului ? (p. 356)
  • După al Doilea Război Mondial, rezultatele testelor de IQ brute au crescut cu trei puncte la fiecare 10 ani ? (p. 482)

 

Andreea Marosac

Advertisements

Tu cum i-ai explica bunicii ce înseamnă ”facebook”?

M-a întrebat într-o zi bunica ce înseamnă cuvântul ”facebook”? După curiozitatea aceasta urma o nouă întrebare. Cum de cumpăr și citesc o altă carte, când eu nu am epuizat, încă, biblioteca ei cu cărți ”grele”, adunate cu atâta străduință în deceniile de muncă de lingvist? Răspunsul s-a ramificat, pe măsură ce înaintam în lectură…

Tradus literalmente ”facebook”  înseamnă ”cartea feței”. Având în vedere că fiecare utilizator are o carte a feței sale și a vieții implicit, iar  numărul acestora este de sute de milioane, îl îndreptățim pe Alexandru-Brăduț Ulmanu, care și-a intitulat cartea, despre revoluția Facebook și spațiul social, folosind pluralul ”Cartea fețelor”.

Citind-o, am început să-i explic bunicii ce sunt rețelele sociale și la ce ne ajută. Curios este că multe lucruri le-a înțeles, a rămas surprinsă, mirată, fascinată și, desigur, de multe ori nedumerită. Ceea ce a încântat-o, este că ai putea să îți găsești pe Facebook, cunoștințe cucare ai pierdut legătura de mult timp, hrănind speranța reîntâlnirii.

”Ce bine era dacă aveam și noi Facebook pe atunci…” intervine bunica. Replică care a trezit o poveste veche, despre o iubire juvenilă rătăcită prin lume și amintiri.

Întradevăr, cartea lui Ulmanu, vorbește despre faptul că “Facebook”, redă povești de viață prin pozele și mesajele de stare ale utilizatorilor săi. Oamenii se urmăresc reciproc, pentru că sunt mult mai interesați de ceea ce fac alți oameni, cu care găsesc similitudini, decât de ceea ce se întâmplă cu obiectele din jur. Prin cercetările de laborator s-a demonstrat că reacțiile creierului uman sunt mult mai intense când văd imagini cu oameni decât cu obiecte.

Facebook, spune autorul, are succes pentru că este un fel de gura satului, care oferă senzația controlului asupra imaginii publice. Succesul acestei rețele sociale vine și din faptul că s-a adaptat ușor ca blogging și microblogging, oferind multe aplicații care au prins și la cei care nu se identifică cu generația cyber space.

În plin process de explicații, bunica mă întrerupe nedumerită: ”Dar de ce revoluția facebook?”

Răspunsul îl oferă tot autorul. În online, toată lumea vorbește scurt și concis. Specialiștii în comunicare vorbeau despre revoluția modului în care lucram cu informația înainte de apariția site-urilor de socializare. Internetul fiind o evoluție a sistemelor de comunicare în rețea, însă pentru că a ajuns să faciliteze schimbul de informație la niveluri fără precedent a început să reprezinte o revoluție în comunicare.

Un alt aspect interesant, descoperit în această carte, este o demonstrație științifică a legăturii dintre oameni. Se pare că un om este legat de orice alt om de pe planetă, prin maxim 6 legături umane. Nu te-ai aşteptat la asta, nu?  Lucru pe care îl putem observa cu ușurință pe Facebook prin prietenii comuni din rețea.

”Asta așa este, lumea e foarte mică…” aprobă rapid bunica. ”Numai că nu tot timpul întâlnești pe cine cauţi” continuând să îmi povestească, cum a fost transferată ca profesoară în alt sat, urmând războiul și rupând definitiv legătura cu cel care avea să îi fie partener de viață. Iar lumea e mică, pentru că a întâlnit, spre bătrânețe, o persoană care îl cunoștea bine pe cel despre care îmi tot povestește.

În medie fiecare om are aproximativ 150-200 de cunoștințe. Aceasta este și media de prieteni pe care o are un utilizator de Facebook. Grupurile pe Facebook sunt similare celor naturale. Felul în care ne prezentăm pe Facebook este asemănător celui din realitate, pentru că și în viața de zi cu zi păstrăm o mască socială, încercând să avem un control al imaginii noastre. Diferența este că în offline nu-ți numești ”prieteni” cele 200 de cunoștințe. Sintagma aceasta fiind aleasă pentru a simplifica platforma de comunicare. Social media leagă prietenii, găsește parteneri de afaceri, căsătorește oameni sau contribuie la separarea lor. Se pare că în America, se aduc multe probe de divorț din activitatea partenerului de pe rețelele sociale. Cu toate acestea, remarcabil este aportul social media în ajutorarea persoanelor suferinde de cancer, cazuri fericite prin care informația a ajuns în timp scurt în sute de țări ale lumii.

În ultima parte a cărții, Alexandru-Brăduț Ulmanu, prezintă o analiză comparativă complexă a modului în care politicienii americani și români, utilizează bogăția social media în comunicarea cu electoratul. Se pare că politicienii români greșesc enorm pentru că nu înțeleg, încă, diferența dintre comunicare prin mass media și cea prin noile media.

Ceea ce trebuie apeciat este faptul că mediul online este o sursă de informații gratuite atât pentru jurnaliști, cât și pentru oamenii obișnuiți, care pot căpăta aceeași putere de diseminare a unui mesaj precum specialiștii în comunicare. Poți afla aceleași lucruri din presă, precum și de pe internet. Apartenența la o comunitate, dezvoltă simțul civic și dorința de împărtășire a experienței. Ulmanu recunoaște că a oferit gratuit pe un forum, pe care a găsit anterior o informație foarte utilă, un material pentru care ar fi putut încasa bani buni în calitate de jurnalist.

”Chiar vă invidiez, acum aveți niște posibilități la care eu nici nu visam. Nu exista atunci atâta informație. Eu îmi cumpăram pe ascuns cărți când mergeam în excursii peste Prut. Le ascundeam sub palton ca să trec vama sovietică. Dacă eram mai tânără îmi făceam și eu Facebook”, zâmbește mai serios bunica, care a predat limba română într-un regim opresiv culturii și valorilor naționale românești.

Așadar, dacă tot e libertate și e gratuit, măcar să profităm din plin de puterea acestei noi lumi, aşa zis- virtuale.

De Alexandrina Prisăcaru