Cât de departe poate ajunge colaborarea?

După o amplă cercetare în care s-au investit 9 milioane de euro, Dan Tapscott și Anthony D. Williams redactează “Wikinomics”, lucrarea care anunţă una dintre cele mai mari schimbări pe care le poate produce internetul, colaborarea în masă. În paginile cărții ni se ilustrează un tablou în care echipe de 16.000 de oameni participă activ la producţia pe bază de colaborare pentru Wikipedia, jumătate de million de oameni colaborează pentru Slashdot, mii de programatori IT contribuie la crearea Linux, pe Amazon 140.000 de dezvoltatori construiesc aplicaţii şi dezvoltă afaceri.

Aceste eforturi pe scară largă nu presupun formarea echipelor, cel puţin, nu în sensul tradiţional al cuvântului, autorii vorbesc de formarea unei reţele a colaborării în masă, benefică, aşa cum ilustrează exemplele reale, atât organizaţiilor, marilor companii globale, cât şi indivizilor.

Cartea scoate în evidență acest nou concept, wikinomics, o forță care subsumează implicarea omenilor pe internet în scopul formării unui creier gigant care să determine transformarea modului în care se orientează știința, se creează cultura, se informează și se educă oamenii sau a modului în care se guverneză comunitățile și națiunea. Noua artă și știință wikinomics se bazează pe patru concepte puternice care vor înlocui vechile principii de funcționare ale afacerilor: deschidere, colaborare, împărțire și acțiune globală.

Organizată pe structura unei ample cercetări, bazată pe exemple de activităţi dintr-un spectru vast de domenii: industrie IT, automobile, ştiinţă, muzică, film, medicină, „Wikinomics” crează o paletă ilustrativă asupra a ceea ce poate însemna o nouă pespectivă a forţei de muncă, aceea a beneficiului de a împărţi, de a colabora, în scopul performării necesităţii de supravieţuire globală: om- companie.

După o scurtă introducere în acest nou concept “wiki”, fiecare capitol al cărții ne prezintă un alt model de succes al colaborării în masă. Primul dintre acestea, “Pionierii colaborării”, prezintă programele de tipul open-source și Wikipedia care demonstrează că voluntari din întreaga lume pot crea proiecte rapide și inovatoare a căror valoare să o depășească pe cea a companiilor cu echipe mari, bine solidificate. Pe site-uri precum Wikipedia şi You Tube, oricine deţine o conexiune la internet poate intra şi posta descrieri istorice, politice, culturale, sau de orice altă natură pe Wikipedia sau orice gen de video pe You Tube.

Modelul “Ideagorelor”, a pieții ideilor, este ilustrat prin exemplul InnoCreative, acest site permite companiilor să aibă acces la o piață globală de idei și inovații pe care le pot folosi pentru a își extinde capacitatea de a rezolva probleme. „Consumatorii implicați în procesul de producție” reflectă modelul noii generații de consumatori-producători care primind instrumentele necesare pot lua parte la procesul creării de valoare, un exemplu este acela al “Dj-ilor de dormitor” care aduc un plus de prospețime muzicii pe care o ascultă.

Modelul patru, “Noii alexandrini” reflectă contribuția colaborării în masă la dezvoltarea din domenii precum știință, cultură sau tehnologiile inovatoare. În “Platformele pentru participare” se explică modul în care companiile își deschid infrastructura tehnologică spre crearea unei platforme deschise în care comunități mari pot crea o scenă deschisă dezvoltării afacerilor. “Platformele globale de producție” oferă o altă fază în evoluția colaborării în masă care mai apoi se deschide către “Locul de muncă Wiki” o privire asupra modului în care colaborarea în masă ia amploare la locul de muncă și crează un nou sistem corporatist de avansare și recompensare a oamenilor, sistem care elimină barierele ierarhice.

În finalul cărții autorii fac o scurtă trecere în revistă a principalelor riscuri pe care le prezintă acest principiu. Un astfel de exemplu este colectivismul online care sufocă vocile autentice într-o intensitate anonimă și amestecată a mediocrității în masă. Fiecare dintre aceste riscuri este combătut cu o analiză atentă a celor doi autori, iar îndrumarul de sfaturi nu poate fi decât un ghid pentru companiile care doresc să pornească pe acest traseu.

Iată o schimbare pe care „Wikinomics” o vede ca benefică, dacă, metaforic vorbind, munca astăzi seamănă cu un marş în pas cadenţat adaptat compact muzicii militare, schimbarea ar însemna ca munca să devină asemenea unei trupe de jazz, în care muzicienii improvizează creativ în jurul unei chei muzicale, al unei linii melodice şi al unui tempo. Angajaţii îşi dezvoltă astfel interconexiuni prin reţeaua „WIKI” a colaborării în masă, şi formează echipe funcţionale încrucişate, capabile să interacţioneze ca o forţă de muncă globală motivată să reacţioneze în timp real.

Cartea este fără îndoială un model de reușită, un drum pe care orice companie se poate risca să meargă. Pentru a vă stârni curiozitatea încercaţi să vizualizaţi cam cum lucrează aceste companii, cât de benefică este pentru ele această muncă şi cam cât de departe ar putea merge aceste schimbări. Cam ce riscuri ar implica asta? Ce am putea pierde noi ca indivizi împărțind muncă şi timp? Credeți că civilizaţia umană se expune riscului de a aluneca într-un grup dezordonat de mediocritate în masă, un grup al sfârşitului proprietăţii intelectuale?

Camelia Cojan

Advertisements

Noi-gândim – Charles Leadbeater

Inovaţie de masă, nu producţie de masă

Editura Publica 2010

ISBN 978 – 973 – 1931 – 28 – 9

       Cartea a apărut în 2008 în engleză şi a fost tradusă în limba română în 2010. Temă principală este cultura Noi-gândim, o cultură digitală aflată în plină ascensiune, bazată pe colaborarea creativă şi inovativă a comunităţilor de pe Internet.

     Autorul Charles Leadbeater este membru al National Endowment for Science Technology and Arts, colaborează cu agenţia londoneză Demos şi predă la Said Business School, din cadrul Oxford University. Fiind şi jurnalist, a colaborat cu Financial Times şi Independent, primind şi premiul David Watt. Este de asemenea un teoretician important din domeniul managementului, activitate pentru care a fost premiat de către Accenture în 2005. Publicaţia New York Times l-a premiat în 2004 pentru cea mai bună idee a anului – activismul amatorilor. Oferă consultaţii pe probleme de inovaţie pentru Microsoft, BBC, Vodafone, dar şi pentru instituţii guvernamentale.

     Cartea aleasă prezintă cultura Noi-gândim, care adoptată în domenii dintre cele mai diverse ale societăţii noastre, poate schimba radical lumea. Volumul mi-a îndeplinit expectanţele pentru că este recent, plăcut de citit şi nou în viziune. Textul se adresează persoanelor care au deja cunoştinţe de bază în domeniu, termenii noi fiind explicaţi accesibil, susţinuţi de exemple numeroase, uneori familiare. Leadbeater a testat personal teoria sa, postând online cartea aceasta înainte de publicare, astfel încât doritorii să contribuie cu  adăugiri şi corecturi, autorul spunând că l-a ajutat foarte mult.

     Primul capitol, Eşti ceea ce împărtăşeşti, trasează în linii mari caracteristicile culturii Noi-gândim, cu exemple ca I Love Bees (un joc care avea drept scop găsirea unei apicultoare, Margaret, după nişte coordonate de pe site-uri diferite) şi Wikipedia care, deşi destul de controversată, reprezintă un bun exemplu de creaţie colaborativă accesibilă gratuit. Cel mai interesant este că toate acuzaţiile aduse Wikipediei nu au ţinut cont de un lucru punctat de autor: în timp ce pentru locuitorii ţărilor dezvoltate acest site nu reprezintă neapărat o necesitate, având la dispoziţie şi alte modalităţi de informare, în ţările minim dezvoltate, (doar) Wikipedia reprezintă material de studiu pentru profesori. Cultura Noi-gândim, caracterizată de participare, apreciere şi colaborare, este o nouă modalitate prin care indivizii se pot organiza şi inova, modificând felul în care ne-am obişnuit să muncim, să consumăm şi… să inovăm.

     Al doilea capitol, Rădăcinile culturii Noi-gândim, prezintă o altă abordare a acestei noi culturi, un mix reuşit între un universitar, un hipiot şi un ţăran, la care se adaugă ingredientul magic: un pasionat al computerelor. Argumentul adus pentru susţinerea acestei combinaţii nostime este că fiecare persoană aduce o trăsătură definitorie şi distinctă: universitarul contribuie cu ideea că ştiinţa se poate dezvolta numai prin colaborarea cu colegii, care realizează evaluări de tipul peer-review, aceasta fiind şi una dintre caracteristicile acestei culturi. Hipiotul aduce concepţia că orice comunitate de indivizi cu statut egal se poate organiza şi singură, pe când ţăranul este cel care promovează folosirea în comun a resurselor. Pasionatul de calculatoare, cu know-how-ul tehnologic, îi conectează pe ceilalţi trei. Poate cel mai important aspect tratat în acest capitol este faptul că avem de-a face cu o schimbare a statutului individului din simplu consumator în creator de conţinut, un consumator mutant.

     Previzibil, tema reţelelor de socializare nu lipseşte, acestea fiind văzute dintr-o perspectivă diferită: nefiind generatoare de inteligenţă colectivă, joacă un rol în îndeplinirea unei condiţii prealabile a acesteia, anume posiblitatea de a forma grupuri mari de oameni cu interese comune. Avantajul principal al acestora este autoguvernarea colaborativă. Mai mult, ele demonstrează capacitatea oamenilor de a se organiza pentru o anumită cauză, influenţa lor fiind covârşitoare. Cultura Noi-gândim este una care se axează pe împărtășirea ideilor, generând reciprocitate. În acest fel se ajunge la folosirea în comun a unor resurse care pot reprezenta puncte de plecare pentru inovații. Poate părea ciudat ca într-o lume capitalistă să dăruiești mulțimii descoperirile tale. Acest lucru e însă posibil, fiind de ajuns o singură recompensă: aprecierea celor din breaslă.

     Capitolul 3, Cum funcționează (sau nu) Noi-gândim, enunţă patru principii care stau la baza acestui nou tip de cultură: nucleul (omul sau ideea de bază), ideea de a contribui, (motorul), colaborarea (bazată pe autoguvernarea responsabilă şi organizare orizontală a membrilor). Un ultim principiu, și cel mai important, este dorinţa, sau nevoia, de a crea. Pentru ca întregul mecanism Noi-gândim să fie pus în mișcare este nevoie ca utilizatorilor li se pună la dispoziţie instrumente ușor de folosit pentru a adăuga conținut, fiindu-le create în acest fel condiții optime pentru schimbul de idei și generarea inovațiilor.

     Al patrulea capitol al cărții, Modele de afaceri bazate pe Noi-gândim, tratează schimbarea mentalității în legătură cu inovațiile, impunându-se renunțarea la ideea că aceste concepţii vin (doar) de la oameni super-specializați în domeniul în care cercetează. În lumea în care trăim, inovaţiile apar şi în urma criticii şi ameliorării colective, publice, a ideilor. Acest concept a fost adoptat chiar și de companii ca IBM sau P&G, care, deși au un număr considerabil de cercetători în interior, apelează adesea la comunităţi digitale de indivizi care nu au nici pe departe calificare în domeniul respectiv. Motivul? Probabil cercetătorii caută de cele mai multe ori soluțiile cele mai complicate, fiind amorsați de cercetările anterioare şi de educaţia formală specializată. Cultura Noi-gândim funcționează foarte bine în a armoniza oferta companiilor la dorinţele consumatorilor. Aceasta explică faptul că 57% din inovațiile din domeniul sporturilor active provin de la consumatori. Aici intervine un nou concept, și anume cultura de masă do-it-yourself.

     Noi-gândim funcţionează în afara cadrului formal, convențional de lucru 9 – 17 dintre patru pereţi, dominat de birocraţie şi ierarhie. Noul tip de comunitate e format numai din membri care au sentimentul aprecierii și apartenenței, muncind creativ și colaborativ. Conducerea trebuie să treacă de asemenea printr-un proces de transformare, pentru ca la final să fie mai deschisă și mai responsabilă, existând în cadrul instituției un dialog creativ şi fiind adoptat modelul deciziilor buttom-up (de jos în sus). Schimbări majore trebuie să existe în privința proprietății, inovația colaborativă fiind proprietatea comună a celor care și-au adus contribuția.

     Poate cel mai așteptat capitol, Care va fi impactul culturii Noi-gândim?, enunță o modificare în ceea ce privește modul de utilizare si organizare a informațiilor, societății per ansamblu făcându-i-se o radiografie a principalelor domenii, prilej cu care sunt  evidenţiate carențele, pentru ca mai apoi să fie prezentat modul în care tratamentul culturii Noi-gândim va remedia situațiile. Producerea la masă largă a dispozitivului RepRap poate face posibilă manipularea, modificarea și producerea obiectelor, fiind necesară doar materia primă (deja pus în aplicare de British Library şi Microsoft în digitalizarea a 100.000 cărţi). Open-source şi posibilităţi nelimitate înseamnă viitor, indiferent cât de utopic sună acum.

     Și pentru școli există soluție, majoritatea celor actuale fiind caracterizată de o uriașă discrepanță între ceea ce se învață și lumea reală. Schimbarea paradigmei se poate realiza prin includerea jocurilor video, a social media, a telefoniei mobile precum şi a colaborării peer-to-peer în procesul educaţional. Sistemului de sănătate i se poate aduce o schimbare radicală prin punerea la dispoziția pacienților a unor tehnologii prin care să își facă singuri acasă o serie de analize, interpretând singuri rezultatele, pentru mai multă comoditate şi economisire. Este nevoie însă ca pacientului să i se pună la dispoziție instrumente intuitive, iar el să deprindă aptitudini și încredere în sine. Indivizii trebuie să își îngrijească singuri sănătatea pentru ca productivitatea sistemului de sănătate să crească în viitor, pentru că sănătatea este responsabilitatea noastră, apoi a medicilor.

     Un alt pas important făcut deja este computerizarea științei prin lansarea unor software-uri open source, urmată de o evaluare de tip peer-review. Biotehnologia și principiul open source oferă perspectiva unui progres fantastic. Se pune însă problema dacă biologia sintetică este creatoare sau distrugătoare. Autorul afirmă că aceasta va depinde de maniera în care noi vom şti să ne organizăm, să fim responsabili social şi să ne exercităm dreptul de proprietate asupra cunoaşterii. Prin open acces sunt publicate gratuit lucrări științifice, la care publicul larg poate avea acces la cercetările finanțate din banii publici. Urmările implementării acestui sistem la o scară largă ar fi numai pozitive, existând noi resurse comune globale de cunoaștere științifică.

     Răspândirea culturii Noi-gândim se va dovedi pâna la urmă a fi Un lucru bun sau rău? (capitolul 6). Se tratează iniţial avantajele aduse de Internet: democraţie, egalitate şi libertate. În ce priveşte democraţia, chiar dacă Internetul nu o garantează, măcar permite implicarea activă a cetăţenilor în politică. Cât despre egalitate, acesta se referă în primul rând la egalitate în ce priveşte accesul la Internet. Cultura colaborativă a Internetului nu are avantaje doar în reducerea costurilor cercetării şi inovaţiei, ci ajută oamenii ca pe lângă împărtăşirea informaţiilor şi cunoştinţelor, să colaboreze şi să creeze idei noi. Ca de exemplu în China, unde se oferă acces liber la datele genetice despre cereale. Cererea în acest caz îşi generează singură oferta. Cât despre libertate, Internetul va încuraja libertatea de exprimare în patru sensuri: libertatea de a expune în mod deliberat ceea ce vrem, libertatea de a fi ceea ce vrem, prin modelarea identităţii în maniera dorită, libertatea de a cumpăra şi consuma ceea ce vrem, libertatea de gândire.

     Ultimul capitol este unul care oferă noi modalităţi pentru Cum am putea gândi împreună, principala idee fiind aceea a renunţării la proprietateaa privată cu care am fost învăţaţi până acum şi atribuirea unui rol central activităţii de împărtăţire prin intermediul Internetului. Bunăstarea nu mai este definită material acum, ci sunt aduse în prim plan aspectele psihologice ale acesteia. Sunt tratate şi dezavantajele culturii Noi-gândim, minore însă în comparaţie cu transformările pozitive pe care le aduce societăţii.

     Viziunea lui Charles Leadbeater expusă în Noi-gândim: Inovaţie de masă, nu producţie de masă presupune renunţarea la cultura individualistă pentru îmbrăţişarea acestui tip de colaborare de masă care este facilitată de Internet. Viitorul este promiţător dacă ţinem cont de expunerea autorului, iar principiul „less is more” nu se aplică şi în cadrul acestei noi culturi digitale. Mi-a plăcut mult această carte şi trebuie să recunosc că mi-a schimbat întrucâtva modul de gândire. Informaţia concentrată, nouă, convingătoare, narată de un vizionar non-paternalist, care în mod cert înţelege viitorul la fel de bine cum înţelege prezentul fac din această carte o resursă foarte valoroasă.