The virtual sphere. The internet as a public sphere – ZIZI PAPACHARISSI


Apărut în 2002, articolul este o analiză amănunțită a impactului pe care internetul îl poate avea asupra societății . Autoarea ZIZI PAPACHARISSI, profund interesată de impactul pe care tehnologia new media o are asupra socialului și a politicului continuă prin intermediul acestui articol să vorbească despre potențialul tehnologiei de a schimba societățile prin intermediul discuțiilor politice online și dacă aceste discuții pot duce mai apoi la o societate mai democratică.

Articolul este împărțit în mai multe părți: Retorica utopică ce înconjoară tehnologiile new media,  Sfera publică,  Accesul la informații, Globalizarea sau tribalizarea?, Comercializarea, și ultima parte vorbește de O sferă virtuală.

Autoarea  articolului vorbește despre impactul  pozitiv pe care internetul îl poate avea asupra societăților, aceasta considerând că activitatea online va stimula și dorința cetățenilor de a fi parte integrantă în deciziile politice.

Foarte important pentru a înțelege mai bine ideea articolului este să ținem cont de distincția pe care autoarea o face între spatiul public și sfera publică. Aceasta explicând faptul că, fiind un spațiu public, internetul contribuie la deliberările politice, pe când sfera publică este cea care facilitează discuțiile pentru promovarea schimbului democratic de idei și opinii. Prin urmare,  dacă spațiul virtual sporește discuțiile atunci sfera virtuală este responsabilă pentru sporirea democrației.

Astfel, articolul urmărește nu doar să analizeze discuțiile politice online dar și contribuția acestora pentru o societate democrată.

Analizând evoluția în timp a ideii de sferă publică, autoarea recunoaște că nu a existat și nu va exista vreodată o sferă publică perfectă, aici dând exemplul acelor perioade în care femeile erau excluse, sau împărțirea societății pe clase, doar unele clase sociale având  posibilitatea să influențeze evoluția societății.

Pe parcursul întregului articol autoarea subliniază de mai multe ori faptul că, în ciuda faptului ca internetul reușește să ofere o nouă modalitate de a avea discuții politice, acest lucru nu înseamnă că reușește și să repare problemele care există deja în ceea ce privește sistemul politic. Prin urmare, de fapt internetul este un nou spațiu public de discuții dar acesta nu reușește să se constituie într-o sferă publică pentru că nu are loc o reformă politică. Faptul că individul are acces la acest nou mediu face posibil ca la un moment dat el să fie forța catalizatoare din spatele unei reforme a întregului sistem, dar acest lucru este foarte puțin probabil să se întâmple, consideră autoarea.

În ciuda impresiei ca internetul este disponibil tuturor autoarea avertizează că acest lucru este departe de adevăr deoarece nu toți își permit să aibă acces la el,numărul utilizatorilor de internet fiind relativ redus, aceasta vorbind chiar de sfera publică  ca fiind exclusivistă, elitistă, departe de idealul la care toți visăm și, foarte asemănător cu sfera publică a secolului XVII și XVIII.Chiar și în cazul în care toți am avea acces la internet tot ar exista problema a prea multor informații și a timpului necesar pentru a le accesa și a le filtra pe toate .  De fapt, autoarea vorbește despre faptul că, cei ce ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma potențialului tehnologiei nu au acces la ea (țări sărace unde foarte mulți nu-și permit nici măcar să-și cumpere computer).

Persepectivele  utopice în ceea ce privește internetul vorbesc de comunicarea politică mediată de calculator ca fiind responsabilă de înrădăcinarea democrației iar anonimatul oferit de internet este responsabil de schimbul de idei neinhibat.

Spațiul virtual poate fi în același timp public dar și privat,și tocmai de aceea este atrăgător pentru cei ce doresc să se reinventeze.

Ceea ce autorul constată însă, e faptul că spațiul virtual poate extinde canalele noastre pentru comunicare dar nu poate să afecteze natura comunicării în sine. Asta pentru că oamenii vor tinde să folosească internetul după tiparul politic tradițional fără a avea o contribuție în crearea unei noi culturi politice

Valoarea sferei virtuale constă în aceea că ajunge să cuprindă întreaga speranță, speculațiile și visele legate de ceea ce ar putea fi.

Articolul se vrea a fi un tablou al potențialului pe care tehnologiile new media îl are atunci când e vorba interacțiunile legate de politic, punându-se accentul mai ales pe exemplul american. La final, cititorul rămâne cu ideea că există un potențial imens oferit de tehnologiile new media și că Internetul face mult mai ușoară participarea la sfera politică dar nu reușește și să o garanteze (participarea). Chiar și așa, faptul că diverse categorii de oameni au posibilitatea de a intra în contact și de a schimba impresii este un mare plus, după părerea autoarei, și un potențial ce merită exploatat .

The virtual sphere : The internet as a public sphere

Zizi Papacharissi

New Media Society 2002 4: 9

DOI: 10.1177/14614440222226244

Published by:   SAGE

http://www.sagepublications.com

Musteață Gabriela Cătălina

Advertisements

Cartea Feţelor. Revoluţia facebook în spaţiul social

‘Cartea pe care o țineți în mână nu-și propune să vă învețe ce trebuie să faceți ca să trageti numai foloase de pe urma Facebook. Nu este o carte de rețete, de how-to, chiar dacă are în cuprins resurse și exemple din care cei interesați pot trage propriile resurse. Am scris această carte deoarece pentru mine Povestea Facebook este fascinantă, așa cum sunt și povestea Twitter, povestea Groupon, YouTube sau wikipedia. Poveștile care compun povestea social media, modul în care oamenii se folosesc de site-urile de socializare, modul în care acestea ne influentează sau ne schimbă viața sunt subiecte care mă intereseaza pe mine cajurnalist și ca cercetător.” (Alexandru Brăduț Ulmanu)

Acestea sunt primele fraze aşternute pe coperta a doua, în “Cartea Feţelor” scrisă de  Alexandru-Braduţ Ulmanu. Jurnalist, profesor universitar şi trainer, Alexandru Brăduţ ne încurajează să adoptăm o altfel de carte, una cu poveşti reale despre ce înseamnă Facebook şi cât de important este acestă reţea socială în viaţa noastră.

Autorul prezintă poveşti reale şi personaje care arată cum social media schimbă pur şi simplu vieţi. Chiar dacă pare o carte neprofesionistă, cu o mică istorie despre Facebook si fondatorul acestuia, “Cartea feţelor” poate fi o lecţie de viaţă pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toţi cei care utilizează Facebook.

Cartea prezinta trei mari capitole:

I. “Social media, o revoluţie. Istorie, caracteristici şi mecanisme de succes”

II. “Relaţii, conexiuni, influenţă”

III. “Schimbările spaţiului public în era social media. Mecanisme de succes”.

         În primul capitol autorul începe chiar cu o poveste din Stockholm, unde o tânară de 17 ani, a reuşit să facă o “revoluţie pe facebook”, acum câţiva ani. Felicia Margineanu a fost impresionată neplăcut de faptul că un partid naționalist a ajuns în Parlament, drept urmare a lansat un apel către prietenii de pe facebook. Vroia să protesteze împotriva rasismului, iar spre surprinderea ei a doua zi, împreuna cu ea au fost prezenţi într-o piață centrală din Stockholm aproximativ douazeci de mii de persoane. În continuare autorul vorbeşte despre social media ce este şi cum ne ajută si chiar face o clasificare: proiecte de colaborare, precum Wiki-urile şi aici avem vedeta absolută care e Wikipedia, continuă apoi cu blogurile, comunităţile dedicate producţiei de conţinut (Flickr şi Picasa pentru fotografii, YouTube sau Vimeo pentru videoclipuri, SlideShare pentru prezentari de tip PowerPoint), lumi virtuale (jocuri) şi aici oferă exemplu World of Warcraft, societăţi virtuale (Second Life) şi nu în ultimul rând reţelele de socializare online ( MySpace, Hi5 si Facebook care este prim-planul acestei carţi).

         Aşa cum spuneam cartea se centrează foarte mult pe Facebook şi pe fondatorul său, Mark Zuckerberg. Cine e Mark Zuckerberg? “E cel mai tânar miliardar prin forţe proprii din toate timpurile – o avere estimată de Forbes, în martie 2011 la 13,5 miliarde de dolari”. Un tânăr care construia tot felul de site-uri încă de când era student la Harvard, iar “ The Faceebok” i-a luat doar o săptamână să îl facă. Autorul trece mai departe de proiectele şi micile isprave ale tânărului programator de la Harvard şi povesteşte ce însemană Facebook, cu ce ne ajută şi prin ce e diferit faţă de ceilalţi. De asemenea oferă exemple şi definiţii de la diferiţi specialişti şi jurnalişti. Diana Stoleru, organizator de campanii umanitare prin social media descrie Facebook ca fiind “un fel de gura satului 2.0, cu elemente de noutate absolută pentru sat”, iar Sorina Iordan, account executive la McCann PR descrie facebook-ul ca fiind “o uriaşă bază de date, prin care noi, utilizatorii ei, punem la dispoziţia oricui, de bunavoie, informaţii pe care nu le-am dezvălui niciodată unui marketer, de exemplu”.

          Bine documentată informaţional, cu statistici reale şi la zi, cu articole din presă şi din mediul online, cartea prezintă o istorie adevarată despre facebook şi despre tot ceea ce se învârte în jurul intrnetului. Autorul prezintă ce înseamna facebook, de ce există, dar şi aspecte negative ale acestuia. Ce găsim pe Facebook? Prieteni,  grupuri pe diverse domenii, afaceri, publicitate, marketing, politică, revoluţii, ştiri, online-dating, prieteni noi, căsatorie prin facebook, divorţuri, mituri şi confuzii, conturi mamut, ş.a. Cum ne afectează Facebook? Alexandru Brăduţ povesteşte în cartea sa un exemplu: “trei indivizi au spart 18 case din New Hampshire. Cei trei monitorizau postarile de pe Facebook ale proprietarilor ca să vadă când lipsesc de acasă”. Acesta e doar un exemplu, pe restul vă las pe voi să le descoperiţi şi să trageţi propriile concluzii.

          Facebook a dovedit că poate fi şi un instrument în răsturnarea regimurilor politice. Vorbim de revoluţiile din ţările arabe, unde Facebook a fost un factor foarte important pentru protestatari. Sunt curioasă dacă în anul 1989 exista Facebook sau Twitter, lucrurile se petreceau altfel în ţara noastră? De asemenea nu putem să nu menţionăm faptul că pe reţelele de socializare au apărut primele informaţii despre cutremurul şi tsunami-ul din Japonia. Un lucru benefic, spun eu, pentru jurnaliştii care nu au putut ajunge la faţa locului.

         La finalul cărţii autorul prezintă importanţa social media în unele biserici din Statele Unite. Acolo enoriaşii sunt sustinuţi să vină la slujbă cu telefoane mobile, tablete pentru a interacţiona pe Twitter, să folosească aplicaţii pentru a se confesa, ş.a. Prin urmare, social media şi noile tehnologii fac parte din viaţa noastră şi cu siguranţă nu vom putea trai fară ele în viitorul apropiat.

         “Cartea Feţelor” scrisă de Alexandru-Brăduţ Ulmanu ne întampină cu declaraţii reale, poveşti de viaţă pe care autorul le-a primit pe messenger, e-mail sau Twitter. Nu e o carte stiinţifică, o carte din care să ai ce învaţa teoretic, iar acest lucru a fost menţionat şi de catre autor. Multe dintre lucrurile specificate de către jurnalist în carte poate le ştim deja sau le-am auzit de la cineva, însă poveştile îşi spun cuvântul, iar pentru mine ele sunt atracţia cărţii.

“Cartea feţelor” are un trailer şi propria pagina de facebook, unde autorul postează diverse articole despre tot ceea ce înseamnă social media.

De asemenea vă ataşez şi un video, în care “Cartea feţelor” este prezentată de către prezentatorul  Bogdan Papacostea, în cadrul emisiunii “Ziua şi cartea”.

 

Monica Grecu

De ce a fost înțelesul neînțeles?

Sa-intelegem-media_Marshal-McLuhan

Cartea ”Să înțelegem media. Extensiile omului” de Marshall McLuhan este pe bună dreptate o lucrare controversată și criticată nu doar la prima sa apariție, ci pe parcursul existenței sale din 1964 și până în prezent. Poate chiar va rămâne la fel și în următorii 10-20 de ani. În încercările sale de a oferi o imagine complexă despre influența tehnologiilor asupra evoluției omenirii în general, autorul reinterpretează întregul curs al istoriei într-o formă proprie, ironică, pe alocuri chiar satirică, oferind noi perspective nu doar asupra trecutului. De fapt, cartea este o ”retrospectivă” a viitorului care își datorează existența ”vremurilor apuse”, evenimentelor care au construit pas cu pas forma finală la care momentan (nu doar în 1964 dar și astăzi) are acces doar autorul.

Lucrarea este structurată pe două părți în care se îmbină partea teoretică (prima parte) cu cea practică (a II-a parte) oferind o imagine de ansamblu asupra universului, imagine care creează impresia unei analize atât din exterior, cât și a unei analize de tip hermeneutic, în care McLuhan percepe lucrurile și acțiunile dincolo de forma lor obișnuită, pentru că el ”știe” adevărata lor identitate și modul potrivit de a le utiliza. Tocmai din acest motiv al elaborării structurii cărții se creează uneori senzația unei redundanțe, care se datorează în principal intenției autorului de a formula idei mai clare, mai precise, mai exemplificatoare, asupra noțiunilor formulate anterior: ”Media este mesajul”, ”Sat global”, ”Televizorul este un mediu rece”, ”Cartea este un mediu fierbinte” etc. Este remarcabil modul lui de a sugera că el însuși nu va fi înțeles și va fi citat greșit prin repetatele referiri la opera shakespeariană pe care el o interpretează într-un mod de neconceput de către orice critic literar, poate chiar revoltător: ”S-ar putea despica firul în patru pe tema dacă Shakespeare se referea sau nu la televizor în cunoscutele versuri din Romeo și Julieta”. E la fel de potrivit și pentru cazul autorului situația în care cineva ar spune că atunci când el vorbea despre influența televiziunii în viața oamenilor de fapt făcea referire la impactul grandios al internetului, transformările la care sunt supuse ziarele și radiourile odată cu apariția televizorului se referă la forma produselor media pe online, implicarea cititorului presupune interactivitatea de astăzi care se găsește pe toate site-urile de știri etc.

Pentru a înțelege în profunzime ideile formulate de McLuhan e nevoie nu doar de o doză de nebunie și un grad înalt de abstractizare a vieții, ci și de o vastă cultură generală care să îți asigure conexiunile neuronilor la viteză maximă. Degeaba încearcă cititorul să se descurce în lumea lui Marshall dacă dintr-un paragraf de carte în care sunt invocați 5 scriitori diferiți el nu-l știe nici pe unul. Ceea ce am prezentat mai sus este evident un nivel elementar de analogii pe care le înțelegem noi, cei din era internetului. Însă în mod evident lucrarea respectivă nu are termen de valabilate și va rămâne actuală și interpretabilă și în altă ”eră”. Cartea lui Marshall McLuhan nu doar că poate fi citită la câteva niveluri distincte de interpretare, cum învățam noi în școală despre poeziile lui Tudor Arghezi, însă cu siguranță reprezintă o sursă de neînlocuit în studiile privind media implicit și pentru specialiștii de astăzi.

Deși inițial scrierile lui Marshall au fost considerate pe de o parte aberante pentru că ilustrau o lume de neimaginat la momentul respectiv, pentru că nu corespundea cu realitatea de atunci, și astăzi unele secvențe rămân învăluite în mister pentru că sunt încă pasaje ”descriptive” care ”va să vină”. Însemnările pe care mi le-am tot făcut pe carte, printre cele ale unor citate interesante, unele ale autorului (”Plăcerea de a te afla în mijlocul maselor este simțul bucuriei provocat de multiplicarea numerelor, care a fost și este suspect pentru membrii alfabetizați ai societății occidentale”), altele preluate și ele de la alți autori (”Satira”, spunea Swift, ”este o oglindă în care vedem toate expresiile numai pe a noastră nu”) ca susținere a ideilor lui sau din contra, drept material neprețuit de ”găsire a adevărului”(”Pur și simplu nu există în declarația lui Sarnoff (”Prea suntem înclinați să facem din instrumentele tehnologiei țapul ispășitor pentru păcatele celor care le mânuiesc”) nimic care să reziste la o minimă examinare, deoarece ignoră natura mediului, exact în stilul narcisist al unui om hipnotizat de amputarea și extensia propriei ființe într-o nouă formă tehnică”) vin în actualizarea senzației că am citit o carte ”ciudată”. Pe lângă impactul absolut al comparațiilor pe care le face McLuhan, pe lângă dificultatea mea de a uni uneori ideile între ele, pe lângă frustrarea mea în legătură cu unele concepte necunoscute, dar care mi s-au părut necesar de a le fi știut, senzația mea era mereu reconfirmată că autorul nu ar fi putut scrie cartea respectivă în 1964 (!). Chiar și în condițiile în care a fost între timp reeditată ea nu putea decât să fie pe alocuri nuanțată și evident ușor completată, însă cu siguranță că și-a păstrat cursul firesc, inițial. În acest context, citind despre folosirea pe larg a calculatoarelor când tocmai înțelegeam mai multe despre apariția tiparului, a radioului și a televiziunii, despre branduri pe o pagină alăturată cu pasaje din ”Romeo și Julieta” sau despre testele care măsoară IQ-ul, despre manipularea prin presă sau reclama ascunsă din filme m-a cam derutat pentru că momentan acestea sunt tratate ca noțiuni relativ noi, de curând formulate în forma lor teoretică și nicidecum fiind termeni vechi cât lumea. Aceste senzații nu se bazează neapărat pe date științifice ale apariției termenilor menționați ci mai degrabă ele apar pentru că aceștia sunt pe larg răspândiți acum și ne este greu să concepem că ei de fapt existau și anterior.

”Să înțelegem media” este cu siguranță o carte fundamentală în înțelegerea media, deși ea nu este doar media. Cartea face referire în egală măsură și la haine, locuințe, automobile, relațiile interpersonale, enegie electrică, ev mediu, război, shopping, bani, Robinson Crusoe, Narcis, jocuri, Europa VS America, Rusia VS America etc. Ideile autorului au fost considerate la început ale unui inadaptat social, care percepe lumea incoerent și pretinde că are suport oarecum științific al ideilor sale. Implicit din acest motiv criticii primei ediții l-au acuzat în primul rând de neglijență în transcrierea versurilor din Shakespeare. Însă pe măsură ce realitatea căpăta din ce în ce mai mult conturul prezentat de el în lucrările sale, specialiștii în domeniu și nu numai au scos cărțile lui ”de prin coșurile de gunoi” și le-au recitit, oferindu-i credit pentru simțul analitic pe care s-au construit observațiile sale pe de o parte și previziunile sale pe de altă parte. Această lucrare despre nou și vechi, despre medii ”calde” și ”reci”, despre explozia și implozia tehnologiei, despre sensibilitatea și reacția omului la mijloacele de comunicare indiferent dacă se simte manipulat sau manipulator este poate ilustrarea cea mai clară a versului eminescian ”Toate-s vechi și nouă toate” pentru că indiferent de schimbarea din societate, indiferent de care tehnologie nouă mai apare, toate realitățile se repetă, în esență, după o anumită schemă, cele noi conținându-le pe cele vechi, chiar dacă într-un mod prea subtil pentru a fi perceput de către toți.

Alexandrina Coșleț

PR, Publicitate si New Media

Pr-publicitate-si-new-media-Delia-Balaban

„PR, Publicitate și New Media” este o publicație ce reunește în cel mai fericit mod o serie de articole ale unui grup de teoreticieni și practicieni din domeniul comunicării, majoritatea provenind de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Fiind vorba despre un volum ce se axează pe New Media, cei mai mulți autori aveau la momentul apariției cărții (2009) vârste între 23 și 30 de ani, astfel că stilul de scriere este unul modern, oferindu-ne lejeritate în lectură, chiar dacă pe alocuri predomină termeni de specialitate.

Coordonată de Delia Cristina Balaban, Ioana Iancu și Radu Meza, publicația nu-și propune să schimbe din temelii Relațiile Publice și Publicitatea, ci dorește să arate cum cele două domenii s-au modelat de-a lungul timpului –  și încă se modelează – sub puternicul impact al noilor tehnologii.

Astfel că primul articol semnat de Mădălina Vătămănescu „Impactul new media în redefinirea alterității prin prisma similarității” ne introduce prin excelență în universul cărții, de fapt, în universul informațional pe care l-a creat sfârșitul secolului trecut. În continuare, se  pune mare accent pe internet și pe comunicarea globală, arătându-se că cele două elemente au desființat orice limită spațială a comunicării, Laura Petrehuș relatându-ne în acest sens despre „Relații publice internaționale și noile media în contextul globalizării”.

Andrei Petrescu vine cu un articol cel puțin la fel de intersant ca primele două, „Blogul instrument de relații publice și marketing online”, istorisindu-ne geneza, tipurile și funcțiile acestui instrument, dar și modalități practice de a gestiona conflictele ce pot apărea pe un blog. În completarea sa, Mihaela Frunză redactează „Blogurile între jurnalism civic și relații publice. O perspectivă etică.”

La jumătatea cărții găsim „Internetul ca instrument politic” în viziunea Ioanei Iancu, iar apoi Ioana Lepădatu ne prezintă dinamica publicității în lucrarea sa „Presa online și publicitatea”.

Radu Meza are în vedere „Cultura sistemelor new media. Youtube ca platformă de marketing în cultura remedierii și a remixului”. Acest articol este construit pe baza studiilor de caz, cel mai atractiv dintre ele fiind cel care oferă o lecție veritbailă de PR pe Youtube: cazul EASports. De asemenea, autorul încearcă sistematizarea limbajului New Media, un demers interesant și complex, scoțând în evidență și obiectivele noilor media într-o societate marcată de o continuă dezvoltare.

Profesorul Ludwig Hilmer de la Univertsitatea de Științe Aplicate din Mittweida, Germania și Delia Cristina Balaban ne prezintă „Marketingul viral” cu toate delimitările sale conceptuale, ilustrându-ne prin interemediul unor companii din Germania și România, eficiența acestui tip de marketing, ca nou instrument de promovare.

Finalul cărții prezintă un articol captivant, mai ales pentru cei care doresc să se informeze despre o formă de publicitate mai puțin obișnuită. „In-game advertising” de Mirela Abrudan ne arată toate secretele plasamentului de reclame în interiorul jocurilor video, evidențiind inovația și eficiența acestui sistem.

În sfârșit, George Prundaru prezintă „Publicitatea în metaversuri”, oferindu-ne toate detaliile despre această noțiune.

Cu speranța că v-am stârnit curiozitatea, vă îndemn călduros să lecturați acest volum. De asemenea, dacă sunteți o persoană care doriți să activați în domeniul Relațiilor Publice sau al Publicității și încă nu ați citit cartea, e nevoie să mergeți imediat la bibliotecă sau la librărie și să o procurați. Pentru studenții de la Științele Comunicării, publicația reprezintă un etalon al informației și trebuie inclusă în bibliografia obligatorie.

După ce veți parcurge filele, veți fi cu siguranță mulțumiți de ideile concrete pe care vi le-ați însușit, mai ales că partea teoretică este îmbinată în mod excepțional cu partea practică.

Ce-mi mai rămâne mie să vă transmit este: lectură plăcută!

 „PR, Publicitate și New Media”

 Delia Cristina Balaban, Ioana Iancu, Radu Merza (coord.)

 Editura Tritonic, București, 2009

Razvan.DBR

Ce-ar face Google? – Jeff Jarvis

ce-ar face google„Google” – un cuvânt pe care-l folosim zilnic reprezentând un serviciu pe care-l folosim zilnic, indiferent de vârstă, statut social sau zona în care locuim. „Google” – un cuvânt care defineşte mai mult decât un motor de căutare: reprezintă un mod de viaţă, o revoluţie a mai multor industrii, bazată pe evoluţia continuă a Internetului.

Cartea lui Jeff Jarvis vrea să ilustreze toate aceste modificări pe care gigantul din Mountain View le aduce în viaţa noastră şi în interacţiunile zilnice pe care le avem cu alţi oameni dar şi cu brandurile.

Saga Dell

În 2005 autorul „Ce-ar face Google?” şi-a cumpărat un laptop Dell. Un laptop defect de la care a pornit o întreagă filozofie, demonstrând puterea Google şi modul în care utilizatorii pot pune pe butuci un producător ce ignoră discuţiile despre el în spaţiile străine lui: un simplu articol scris de Jeff Jarvis pe blogul personal la adresa Dell a dus la scăderea vertiginoasă a valorilor acţiunilor companiei. De ce? Răspunsul e simplu şi-l aflăm în introducerea cărţii: utilizatorii obişnuiţi, ajutaţi de Google, au „realizat” o altfel de campanie publicitară. Negativă.

Drept răspuns la această criză, Dell a fost nevoit să-şi revizuiască întreaga politică referitoare la relaţia cu clienţii dar şi să investească în îmbunătăţirea serviciilor sale.

Legile Google

„Legile Google” aşa cum le enumeră Jeff Jarvis au dus la schimbări radicale: Daţi-ne controlul şi noi îl vom folosi, Dacă nu poţi fi căutat, nu vei fi găsit sau Fii transparent! spun totul despre felul în care ar trebui să decurgă “relaţia” dintre  o afacere şi clienţii săi.

Spre deosebire de epoca dot-com a anilor 2000 în care era suficient ca o firmă să-şi construiască un site şi să-i pună adresa pe cărţile de vizită pentru a căpăta brusc un capital de încredere, în „epoca Google”, cea în care trăim astăzi, controlul aparţine maselor. Nu este suficient să aşteptăm, manageri fiind, ca potenţialii clienţi să acceseze site-ul nostru. Masele se informează pe Google. Iar Google se informează de la mase (întregul proces este descris detaliat în carte). Iar dacă un blogger spune pe blogul său că serviciile tale sunt proaste iar vestea se răspândeşte (să pui un link este foarte simplu şi Google se împacă foarte bine cu linkurile), Google asta va reţine. Implicit, masele vor avea aceeaşi părere despre tine şi serviciile tale. Google are credibilitate mai mare decât un simplu site de companie.

Google – conducătorul lumii („ce-ar fi dacă?”)

Un scenariu utopic este reprezentat de existenţa instituţiilor cu politică „Google-like” – bazată pe deschidere, control al utilizatorului şi schimb de informaţii.

Astfel, citind această carte, aflăm cum publicitatea clasică ar fi înlocuită de relaţia directă producător-client, cum The Google Times – ziarul post-hârtie – va fi parte dintr-o reţea de ştiri online, fără intenţia de a proteja presele de tipar, aşa cum se întâmplă cu ziarele clasice astăzi, cum Universitatea Google ar însemna o reţea de studenţi şi profesori care schimbă rolurile între ei (şi care nu iau în mod obligatoriu contact fizic, putându-se afla pe două părţi opuse ale pământului), de manuale (electronice, normal) care fac trimiteri la alte manuale.

Există şi două industrii imune la schimbările de mentalitate propuse (şi nu impuse) de Google: Specialiştii în PR şi avocaţii. De ce, ne spune Jeff Jarvis în ultimul capitol al cărţii sale.

Fiind mai mult decât o carte despre New Media, „Ce-ar face Google?” arată modul în care afacerile pot supravieţui în epoca vitezei, schimbului rapid de informaţii şi controlului deţinut de consumatori. Şi nu se adresează doar managerilor. Consumatorii sunt invitaţi să înţeleagă felul în care pot contribui la obţinerea unor produse şi servicii mai bune – implicit unui stil de viaţă mai confortabil.

 Editura Publica

  • Ediţia I 2010
  • Traducator: Irina Henegar
  • 14,5 x 20,5 cm
  • 360 pagini
  • ISBN: 978-973-1931-40-1

Alexandra Grigoroșoaia

Articol publicat pe cititoruldecarti.ro / sursă foto: editura Publica.

Jurnalismul pentru dispozitive mobile

Image

Cartea “Notícias e Mobilidade”  grupează o serie de 17 lucrări prezentate în cadrul Congresului internațional “Jornalismo e Dispositivos Móveis”, ce a avut loc în noiembrie 2012 la Universidade da Beira Interior (UBI), în Covilhã, Portugalia. Specialiști portughezi, spanioli și brazilieni au adus în atenția jurnaliștilor și a publicului larg importanța crescândă a dispozitivelor mobile în noul ecosistem mass-media, oferind o privire profundă asupra jurnalimului pentru smartphone-uri, tablete, iPhone-uri sau iPad-uri.

Sub coordonarea lui João Canavilhas, profesor la UBI, volumul a fost organizat în patru capitole, respectiv: Un ecosistem în schimbare, De la hîrtie la ecranul tactil, Televiziune și mobilitate și în final, Design, interfețe, genuri și audiențe.

Prima parte, Un ecosistem în schimbare, abordează necesitatea dispozitivelor mobile în ecosistemul mediatic. Datorită caracteristicilor lor specifice de portabilitate, multimedialitate și ubicuitate, cercetătorii prevăd un mare potențial în această nouă arie din domeniul jurnalismului. Impactul cu tehnologiile de comunicare mobile determină o serie de modificări în industria conținutului, fiind analizate, cu precădere, cele care au loc la nivel de formate, limbaj, distribuție și consum. Astfel, “era post-PC” impune un nou rol utilizatorului și o redefinire a strategiilor în rândul mass-mediei și agențiilor de publicitate.

Cel de-al doilea capitol, De la hîrtie la ecranul tactil, se centrează pe oportunitățile găsite de presa scrisă în dispozitivele mobile. Pentru a depăși criza care afectează mijloacele de comunicare tradiționale, publicațiile se folosesc de tehnologiile mobile, prin dezvoltarea de aplicații și testarea de noi limbaje care le conferă vizibilitate. Specialiștii analizează cazurile unor publicații din Spania și Brazilia, precum El País, El Mundo, La Razón sau Veja, care reușesc să se diferențieze în acest sens. Însă, la fel cum se întâmpla și în primii ani de webjurnalism, există încă o mare confuzie în cadrul redacțiilor în ceea ce privește conținutul produs pentru dispozitivele mobile. Mai mult, avantajele percepute de utilizatori sunt legate mai degrabă de platformele de acces și nu de conținuturile propriu-zise ale publicațiior.

Lucrările din cel de-al treilea capitol, Televiziune și mobilitate, se axează pe modul în care televiziunile produc conținut pentru dispozitivele mobile. Deși există o ofertă destul de diversificată de aplicații jurnalistice, televiziunile nu profită nici pe departe de întreg potențialul tehnologiilor mobile, iar conținuturile nu par să difere mult de cele tradiționale. Cu toate acestea, există o preocupare majoră pentru convergența mediatică. Cercetătorii analizează în acest sens cazul televiziunii publice din Spania, RTVE, care în prezent își distribuie conținuturile prin intermediul tuturor dispozitivelor, de la televizor și calculator până la smartphone-uri și tablete.

În ultima parte, Design, interfețe, genuri și audiențe, sunt aduse în discuție diferite aspecte ale relației dintre  jurnalism și dispozitivele mobile, acestea din urmă fiind analizate ca instrumente de producție.  Specialiștii examinează, de asemenea, gradul în care dispozitivele mobile influențează conținuturile știrilor, apropiindu-le de conceptul de divertisment. Un alt aspect important, abordat în această parte, se referă la jurnalismul de proximitate care este din ce în ce mai vizibil și mai căutat în cadrul recepțiilor mobile.

În măsura în care dispozitivele mobile au devenit mijloacele preferate pentru știrile de ultimă oră, schimbarea obiceiurilor de consum este însoțită și de o reconfigurare a activității jurnalistului. După cum sublinia João Canavilhas, coordonatorul volumului, publicațiile au încetat să lucreze pentru masele de consumatori, acestea lucrând în schimb pentru „consumatorii individuali care doresc un anumit tip de informație, într-un anumit moment, deoarece se află într-un anumit loc”.

În acest context, volumul “Notícias e Mobilidade”  analizează toate schimbările survenite în jurnalism în urma impactului cu tehnologiile mobile, stabilind unele baze teoretice și aducând o contribuție importantă la discuția de specialitate din acest domeniu. Conceptele teoretice presărate de numeroase exemple și explicate într-un limbaj simplu fac din acest volum un text de referință, în special pentru toți cei care practică jurnalismul și produc conținut pentru dispozitivele mobile.

Cei interesați de lectura acestei cărți pot să o descarce gratuit (.pdf sau ePUB) de pe site-ul LabCom. Articolele se găsesc în carte în limbile portugheză, spaniolă sau engleză.

  • Titlu: Notícias e Mobilidade: O Jornalismo na Era dos Dispositivos Móveis
  • Autor: João Canavilhas (Org.)
  • Editura: Livros Labcom, Covilhã, UBI
  • Anul apariției: 2013
  • Număr pagini: 417
  • ISBN: 978-989-654-102-6

Despre sinele extins în public

Sa-intelegem-media

Titlu : „Să înțelegem media. Extensiile omului”
Autor : Marshall McLuhan
Publicată în 2011 la editura Curtea Veche
Traducere de Ovidiu George Vitan
Pagini: 488
Format: 14 x 20,5 cm

 

Marshall McLuhan (1911-1980) este un autor canadian de origine, ce s-a remarcat datorită teoriilor sale despre impactul media asupra omului din anii ’60. El este considerat un vizionar deoarece a anticipat World Wide Web-ul cu 30 de ani înaintea apariţiei sale, dar şi „moartea” presei scrise. McLuhan a făcut celebre aforismul „The medium is the message” şi sintagma „the global village”. Prin fraza „Toate formele media sunt fragmente ale sinelui nostru extins în domeniul public”, el devine un „vestitor al tehnoutopiei”.

Lucrarea porneşte de faptul că limbajul este prima tehnologie a omenirii, iar un mediu sau o tehnologie poate fi orice extensie a corpului uman. Atunci când Marshall McLuhan vorbeşte despre un mediu care transmite informaţie, nu se referă la fapte sau cunoştinţe, ci la răspunsul simţurilor noastre la acel mediu. Paradigma ideei de transport înţelese drept comunicare arată că fiecare formă de transport nu face doar acest lucru, ci traduce şi transformă expeditorul, receptorul şi mesajul, iar paradigma efectelor puternice susţine că neînţelegerea schimbărilor tehnologice şi a efectelor acestora îi poate transforma pe oameni în „victime media”.

Autorul face o distincţie între „cool medium”(joasă definiţie) în opoziţie cu „hot medium”(înaltă definiţie). Un chip vorbitor la televizor este un mediu rece supraîncălzit, iar un cuvânt tipărit pe o pagină este un mediu fierbinte suprarăcit. Mediul conferă putere prin crearea unor extensii, dar imobilizează şi paralizează prin ceea ce crează, comportându-se asemenea unui membru amputat de care cineva se serveşte, dar nu îl simte. Formele media înţelese ca extensii ale corpului nu numai că alterează raportul dintre simţurile noastre fizice, dar când se întrepătrund, creează noi efecte între ele. Oamenii devin imediat fascinaţi de orice extensie a lor făcută din alt material decât cel din care sunt făcuţi ei înşişi, lucru asemănător cu mitul lui Narcis.

Totuşi, o tehnologie nu poate să facă altceva decât să se adauge pe ea însăşi la ceea ce deja suntem. Orice invenţie sau tehnologie este o extensie sau o autoamputare a corpurilor noastre fizice. A privi sau utiliza orice extensie a noastră în formă tehnologică înseamnă s-o acceptăm, iar acceptând în permanenţă tehnologii, relaţionăm cu ele şi ne punem în postura de servomecanisme. De fapt, formele media sunt agenţii schimbării în contextul experienţei noastre în lume, al interacţiunii dintre noi, în modul în care ne folosim simţurile, simţuri pe care media le extinde. Orice mediu îşi exercită cel mai puternic efect schimbând forma, scara şi viteza relaţiilor umane. Răspunsul la puterea şi viteza sporită ale extensiilor corpului este dat de şi mai multe extensii. Dar un mediu nou nu îndepărtează sau înlocuieşte alt mediu, ci îi complică felul în care operează.

Orice tehnologie creează treptat un mediu înconjurător nou, iar aceste medii înconjurătoare nu sunt ambalaje pasive, ci procese active. Ceea este important este faptul că noul mediu înconjurător îl procesează pe cel vechi. În continuare, McLuhan realizează o comparaţie între era mecanică şi era electrică. Se arată că, de fapt, evoluţia tehnologică nu alterează numai obiceiurile vieţii, ci şi şabloanele gândirii şi evaluării umane. Tehnologia este şi ea, înaintea timpurilor sale, dacă luăm în considerare abilitatea de a recunoaşte ceea ce este de fapt. În ultimă instanţă, consecinţa oricărei tehnologii este crearea nevoii pentru acea tehnologie.

În viziunea autorului, următorul mediu, oricare ar fi acesta, va fi extensia conştiinţei, va include televiziunea şi conţinutul său, dar nu ca mediu, şi o va transforma într-o formă de artă. Computerul, ca un instrument de căutare şi comunicare va înlesni găsirea de informaţii, va duce la deprecierea bibliotecilor, va altera funcţia enciclopedică a individului şi va asigura transferul rapid al datelor printr-o linie privată cu scopul vâzării lor (apariţia internetului). Orice mijloc nou de transfer al informaţiilor va modifica orice structură de putere existentă. Un mediu nou nu este niciodată un adaos la unul vechi şi nici nu îl lasă netransformat pe cel vechi; el nu încetează să oprime media vechi până când nu le găseşte forme şi poziţii noi. McLuhan subliniază şi ideea că o nouă tehnologie pătrunde într-un mediu social şi nu încetează să se infiltreze până când nu sunt saturate toate instituţiile.

Fiecare tehnologie naşte noi presiuni şi necesităţi pentru fiinţele umane care au creat-o. Noua necesitate şi noua reacţie tehnologică s-au născut din faptul că am îmbrăţişat tehnologii deja existente, mergând spre un proces ce pare fără sfârşit. Toate înţelesurile se modifică din cauza accelerării, toate şabloanele interdependenţei personale şi politice se schimbă datorită oricărei accelerări a informaţiei. Sunt oameni care simt în mod acut că accelerarea a schimbat lumea prin modificarea formelor de interrelaţionare umană. Pentru cel care studiază structura media, orice detaliu din mozaicul total al lumii contemporare musteşte de o viaţă plină de înţelesuri, dar se poate aştepta oricând ca o nouă media, din orice perioadă, să fie clasificată drept falsă de către cei care au prins şablonul formelor media anterioare apariţiei sale.

Mihai Parfeni