Tu cum i-ai explica bunicii ce înseamnă ”facebook”?

M-a întrebat într-o zi bunica ce înseamnă cuvântul ”facebook”? După curiozitatea aceasta urma o nouă întrebare. Cum de cumpăr și citesc o altă carte, când eu nu am epuizat, încă, biblioteca ei cu cărți ”grele”, adunate cu atâta străduință în deceniile de muncă de lingvist? Răspunsul s-a ramificat, pe măsură ce înaintam în lectură…

Tradus literalmente ”facebook”  înseamnă ”cartea feței”. Având în vedere că fiecare utilizator are o carte a feței sale și a vieții implicit, iar  numărul acestora este de sute de milioane, îl îndreptățim pe Alexandru-Brăduț Ulmanu, care și-a intitulat cartea, despre revoluția Facebook și spațiul social, folosind pluralul ”Cartea fețelor”.

Citind-o, am început să-i explic bunicii ce sunt rețelele sociale și la ce ne ajută. Curios este că multe lucruri le-a înțeles, a rămas surprinsă, mirată, fascinată și, desigur, de multe ori nedumerită. Ceea ce a încântat-o, este că ai putea să îți găsești pe Facebook, cunoștințe cucare ai pierdut legătura de mult timp, hrănind speranța reîntâlnirii.

”Ce bine era dacă aveam și noi Facebook pe atunci…” intervine bunica. Replică care a trezit o poveste veche, despre o iubire juvenilă rătăcită prin lume și amintiri.

Întradevăr, cartea lui Ulmanu, vorbește despre faptul că “Facebook”, redă povești de viață prin pozele și mesajele de stare ale utilizatorilor săi. Oamenii se urmăresc reciproc, pentru că sunt mult mai interesați de ceea ce fac alți oameni, cu care găsesc similitudini, decât de ceea ce se întâmplă cu obiectele din jur. Prin cercetările de laborator s-a demonstrat că reacțiile creierului uman sunt mult mai intense când văd imagini cu oameni decât cu obiecte.

Facebook, spune autorul, are succes pentru că este un fel de gura satului, care oferă senzația controlului asupra imaginii publice. Succesul acestei rețele sociale vine și din faptul că s-a adaptat ușor ca blogging și microblogging, oferind multe aplicații care au prins și la cei care nu se identifică cu generația cyber space.

În plin process de explicații, bunica mă întrerupe nedumerită: ”Dar de ce revoluția facebook?”

Răspunsul îl oferă tot autorul. În online, toată lumea vorbește scurt și concis. Specialiștii în comunicare vorbeau despre revoluția modului în care lucram cu informația înainte de apariția site-urilor de socializare. Internetul fiind o evoluție a sistemelor de comunicare în rețea, însă pentru că a ajuns să faciliteze schimbul de informație la niveluri fără precedent a început să reprezinte o revoluție în comunicare.

Un alt aspect interesant, descoperit în această carte, este o demonstrație științifică a legăturii dintre oameni. Se pare că un om este legat de orice alt om de pe planetă, prin maxim 6 legături umane. Nu te-ai aşteptat la asta, nu?  Lucru pe care îl putem observa cu ușurință pe Facebook prin prietenii comuni din rețea.

”Asta așa este, lumea e foarte mică…” aprobă rapid bunica. ”Numai că nu tot timpul întâlnești pe cine cauţi” continuând să îmi povestească, cum a fost transferată ca profesoară în alt sat, urmând războiul și rupând definitiv legătura cu cel care avea să îi fie partener de viață. Iar lumea e mică, pentru că a întâlnit, spre bătrânețe, o persoană care îl cunoștea bine pe cel despre care îmi tot povestește.

În medie fiecare om are aproximativ 150-200 de cunoștințe. Aceasta este și media de prieteni pe care o are un utilizator de Facebook. Grupurile pe Facebook sunt similare celor naturale. Felul în care ne prezentăm pe Facebook este asemănător celui din realitate, pentru că și în viața de zi cu zi păstrăm o mască socială, încercând să avem un control al imaginii noastre. Diferența este că în offline nu-ți numești ”prieteni” cele 200 de cunoștințe. Sintagma aceasta fiind aleasă pentru a simplifica platforma de comunicare. Social media leagă prietenii, găsește parteneri de afaceri, căsătorește oameni sau contribuie la separarea lor. Se pare că în America, se aduc multe probe de divorț din activitatea partenerului de pe rețelele sociale. Cu toate acestea, remarcabil este aportul social media în ajutorarea persoanelor suferinde de cancer, cazuri fericite prin care informația a ajuns în timp scurt în sute de țări ale lumii.

În ultima parte a cărții, Alexandru-Brăduț Ulmanu, prezintă o analiză comparativă complexă a modului în care politicienii americani și români, utilizează bogăția social media în comunicarea cu electoratul. Se pare că politicienii români greșesc enorm pentru că nu înțeleg, încă, diferența dintre comunicare prin mass media și cea prin noile media.

Ceea ce trebuie apeciat este faptul că mediul online este o sursă de informații gratuite atât pentru jurnaliști, cât și pentru oamenii obișnuiți, care pot căpăta aceeași putere de diseminare a unui mesaj precum specialiștii în comunicare. Poți afla aceleași lucruri din presă, precum și de pe internet. Apartenența la o comunitate, dezvoltă simțul civic și dorința de împărtășire a experienței. Ulmanu recunoaște că a oferit gratuit pe un forum, pe care a găsit anterior o informație foarte utilă, un material pentru care ar fi putut încasa bani buni în calitate de jurnalist.

”Chiar vă invidiez, acum aveți niște posibilități la care eu nici nu visam. Nu exista atunci atâta informație. Eu îmi cumpăram pe ascuns cărți când mergeam în excursii peste Prut. Le ascundeam sub palton ca să trec vama sovietică. Dacă eram mai tânără îmi făceam și eu Facebook”, zâmbește mai serios bunica, care a predat limba română într-un regim opresiv culturii și valorilor naționale românești.

Așadar, dacă tot e libertate și e gratuit, măcar să profităm din plin de puterea acestei noi lumi, aşa zis- virtuale.

De Alexandrina Prisăcaru