Cât de departe poate ajunge colaborarea?

După o amplă cercetare în care s-au investit 9 milioane de euro, Dan Tapscott și Anthony D. Williams redactează “Wikinomics”, lucrarea care anunţă una dintre cele mai mari schimbări pe care le poate produce internetul, colaborarea în masă. În paginile cărții ni se ilustrează un tablou în care echipe de 16.000 de oameni participă activ la producţia pe bază de colaborare pentru Wikipedia, jumătate de million de oameni colaborează pentru Slashdot, mii de programatori IT contribuie la crearea Linux, pe Amazon 140.000 de dezvoltatori construiesc aplicaţii şi dezvoltă afaceri.

Aceste eforturi pe scară largă nu presupun formarea echipelor, cel puţin, nu în sensul tradiţional al cuvântului, autorii vorbesc de formarea unei reţele a colaborării în masă, benefică, aşa cum ilustrează exemplele reale, atât organizaţiilor, marilor companii globale, cât şi indivizilor.

Cartea scoate în evidență acest nou concept, wikinomics, o forță care subsumează implicarea omenilor pe internet în scopul formării unui creier gigant care să determine transformarea modului în care se orientează știința, se creează cultura, se informează și se educă oamenii sau a modului în care se guverneză comunitățile și națiunea. Noua artă și știință wikinomics se bazează pe patru concepte puternice care vor înlocui vechile principii de funcționare ale afacerilor: deschidere, colaborare, împărțire și acțiune globală.

Organizată pe structura unei ample cercetări, bazată pe exemple de activităţi dintr-un spectru vast de domenii: industrie IT, automobile, ştiinţă, muzică, film, medicină, „Wikinomics” crează o paletă ilustrativă asupra a ceea ce poate însemna o nouă pespectivă a forţei de muncă, aceea a beneficiului de a împărţi, de a colabora, în scopul performării necesităţii de supravieţuire globală: om- companie.

După o scurtă introducere în acest nou concept “wiki”, fiecare capitol al cărții ne prezintă un alt model de succes al colaborării în masă. Primul dintre acestea, “Pionierii colaborării”, prezintă programele de tipul open-source și Wikipedia care demonstrează că voluntari din întreaga lume pot crea proiecte rapide și inovatoare a căror valoare să o depășească pe cea a companiilor cu echipe mari, bine solidificate. Pe site-uri precum Wikipedia şi You Tube, oricine deţine o conexiune la internet poate intra şi posta descrieri istorice, politice, culturale, sau de orice altă natură pe Wikipedia sau orice gen de video pe You Tube.

Modelul “Ideagorelor”, a pieții ideilor, este ilustrat prin exemplul InnoCreative, acest site permite companiilor să aibă acces la o piață globală de idei și inovații pe care le pot folosi pentru a își extinde capacitatea de a rezolva probleme. „Consumatorii implicați în procesul de producție” reflectă modelul noii generații de consumatori-producători care primind instrumentele necesare pot lua parte la procesul creării de valoare, un exemplu este acela al “Dj-ilor de dormitor” care aduc un plus de prospețime muzicii pe care o ascultă.

Modelul patru, “Noii alexandrini” reflectă contribuția colaborării în masă la dezvoltarea din domenii precum știință, cultură sau tehnologiile inovatoare. În “Platformele pentru participare” se explică modul în care companiile își deschid infrastructura tehnologică spre crearea unei platforme deschise în care comunități mari pot crea o scenă deschisă dezvoltării afacerilor. “Platformele globale de producție” oferă o altă fază în evoluția colaborării în masă care mai apoi se deschide către “Locul de muncă Wiki” o privire asupra modului în care colaborarea în masă ia amploare la locul de muncă și crează un nou sistem corporatist de avansare și recompensare a oamenilor, sistem care elimină barierele ierarhice.

În finalul cărții autorii fac o scurtă trecere în revistă a principalelor riscuri pe care le prezintă acest principiu. Un astfel de exemplu este colectivismul online care sufocă vocile autentice într-o intensitate anonimă și amestecată a mediocrității în masă. Fiecare dintre aceste riscuri este combătut cu o analiză atentă a celor doi autori, iar îndrumarul de sfaturi nu poate fi decât un ghid pentru companiile care doresc să pornească pe acest traseu.

Iată o schimbare pe care „Wikinomics” o vede ca benefică, dacă, metaforic vorbind, munca astăzi seamănă cu un marş în pas cadenţat adaptat compact muzicii militare, schimbarea ar însemna ca munca să devină asemenea unei trupe de jazz, în care muzicienii improvizează creativ în jurul unei chei muzicale, al unei linii melodice şi al unui tempo. Angajaţii îşi dezvoltă astfel interconexiuni prin reţeaua „WIKI” a colaborării în masă, şi formează echipe funcţionale încrucişate, capabile să interacţioneze ca o forţă de muncă globală motivată să reacţioneze în timp real.

Cartea este fără îndoială un model de reușită, un drum pe care orice companie se poate risca să meargă. Pentru a vă stârni curiozitatea încercaţi să vizualizaţi cam cum lucrează aceste companii, cât de benefică este pentru ele această muncă şi cam cât de departe ar putea merge aceste schimbări. Cam ce riscuri ar implica asta? Ce am putea pierde noi ca indivizi împărțind muncă şi timp? Credeți că civilizaţia umană se expune riscului de a aluneca într-un grup dezordonat de mediocritate în masă, un grup al sfârşitului proprietăţii intelectuale?

Camelia Cojan

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s