New Media – între critică și paradoxuri

Articolul “Artifacts and Paradoxes in New Media” al lui Robert E. Rice propune o viziune pozitivă asupra potențialului pe care îl au New Media, aducând o critică susținută asupra modalității în care a fost analizată până acum această sferă a comunicării – atenția cercetătorilor fiind acordată mediului ca întreg și nu dimensiunii atributelor pe care acesta le are. Autorul aduce în discuție, într-o primă parte, ideea de comunicare ca artefact – cu sensul de “lucru” creat artificial; iar în a doua parte a articolului analizează paradoxurile care apar în New Media pentru a sublinia similaritatea acesteia cu celelalte media tradiționale.

globe-63774_640Un suflu de aer proaspăt pentru cercetările care se fac asupra New Media, articolul încurajează și oferă premisele unei noi direcții în acest domeniu. Argumentele sale sunt puternice și aduc un fundament pentru o nouă viziune asupra rolului și importanței pe care New Media o poate avea în societatea noastră. Fie că vorbim de artefacte sau analizăm paradoxurile create de noile media, înțelegerea comunicării ca pe o construcție socială creată artificial ajută la schimbarea perspectivei asupra avantajelor și dezavantajelor pe care orice media le are; astfel, pentru a avea o percepție clară asupra lor este necesar să privim nu mediul de comunicare ca întreg, ci să analizăm cu atenție caracteristicile lui.

În primul rând, autorul susține faptul că media nu sunt nimic altceva decât construcții sociale și că, în consecință, comparația dintre media tradițională și New Media ar trebui să țină cont de acest fapt. Prin urmare, orice analiză comparativă a celor două nu ar trebui să pornească de la viziunea idealizată a comunicării interpersonale – pornind de la noțiuni precum, artă, informare, educație – ci ar trebui să aibă drept fundament posibilitățile de utilizare ale New Media pentru societate. Pentru a susține acest fapt, Rice aduce exemple care arată poziția ingrată pe care au avut-o media, considerate acum tradiționale, la momentul apariției lor. Spre exemplu, telefonul, la începuturile sale, a fost văzut ca o violare a intimității propriei case prin raportare la “cartea de vizită socială”.

Astfel, un prim scop al acestei lucrări este acela de a încuraja cercetătorii, dar și societatea să identifice și să înțeleagă cât mai clar natura artificială a comunicării interpersonale pentru ca orice cercetare a New Media să nu fie influențată de prejudecățile “idealizate” asupra modalităților tradiționale de comunicare.

Paradoxurile pe care autorul le aduce în discuție pornesc de la “viața duală” pe care orice media o are datorită avantajelor și dezavantajelor care le caracterizează. Acesta enumeră și dezvoltă pe parcurs o serie de elemente menite să prezinte în același timp beneficiile aduse de New Media, dar și problemele pe care le ridică aceasta. Noțiunile pe care Rice le supune unei analize sunt: artefactul ca și amestec de atribute sau ca și ghid, meta-informarea, alegerea, diversitate sau diviziune, timpul, bunuri sociale sau utilizare individuală, respectiv utilitatea.

Spre exemplu, New Media este criticată adesea pentru lipsa interactivității sau a notei personale spre deosebire de comunicarea interpersonală. Dar, privind modul în care evoluează aceasta și gradul de implicare a audienței în crearea de conținut, Rice susține că în viitor nivelul de interactivitate și de notă personală va crește, iar comunicarea nu va mai fi una de masă. Paradoxul care va apărea în acest caz va fi acela că formele de comunicare cunoscute nouă în acest moment nu ne vor putea servi drept ghid pentru a ști cum să folosim, să evaluăm sau să interpretăm comunicarea prin New Media.

O altă exemplificare a paradoxurilor o reprezintă capacitatea de a alege conținuturi pe care New Media o influențează prin oferta generoasă de mesaje din care individul este nevoit să aleagă. Astfel, deși și-au câștigat independența față de anumite media, indivizii sunt nevoiți să aibă cunoștințe a priori alegerii și, de asemenea, trebuie să depună un efort mult mai mare pentru a face o alegere și pentru a înțelege comunicarea care are loc.

Motivul pentru care autorul descrie și prezintă aceste paradoxuri este acela de a arăta nu doar nedreptatea care i se face New Mediei, ci și pentru a înțelege media tradiționale dincolo de formele lor idealizate astfel încât să se formeze o viziune clară și relevantă despre atributele și rolul celei dintâi în societatea actuală.

În concluzie, “Artifacts and Paradoxes in New Media” urmărește să demonteze miturile comunicării interpersonale și ale media tradiționale pentru a face posibilă o analiză acurată a noile media și a rolului lor. Acesta nu neagă dezavantajele New Media, dar face precizarea că durele critici care li se aduc sunt injuste și că formele de comunicare tradiționale, acum idealizate, au fost la rândul lor subiecte de dispută la momentul apariției. Prin urmare, încurajez ca articolul lui Robert E. Rice să fie citit înainte de a porni un demers în vederea unei analize a New Media.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s