La ce sunt bune Facebook , LinkedIn si Twitter ?

 

How to Use Social Media in Your Job Search

http://jobsearch.about.com/od/networking/a/socialmedia.htm

 

Am gasit pe  acest site : jobsearch.about.com ,  un articol foarte interesant scris de  Rachel Levy ,  in care e vorbeste despre cum ne pot fi folos site-urile din ramura Social Media : Facebook , Twitter , LinkedIn  .

Ea prezinta in acest articol niste idei despre cum putem folosi  toate aceste site-uri de socializare nu doar pentru a ne relaxa sau a socializa pur si simplu , dar si pentru a gasi un job sau un job mai bun.

Cu o experienta de peste 10 ani in marketing, produse de consum  si social media  ea pune in valoare niste aspecte importante ce pot fi de folos in cautarea unui nou job – cu totii stim ca acest lucru este  de mare actualitate peste tot in lume .

Rachel Levy prezinta  in articolul sau  , cateva avantaje ce trebuie luate in considerare atunci cand cineva cauta un job .

Ea vorbeste despre LinkedIn ,   Facebook , Twitter si despre cum ne putem folosi de acestea pentru a gasi un job .

Despre LinkedIn aflam ca ne ajuta sa pastram legatura cu persoanele cunoscute , dar si ca este o buna modalitate de a ne imprieteni cu cei care ofera locuri de munca .

In LinkedIn putem cauta joburi prin mai multe modalitati :

  • Cautarea unei companii
  • Prin e-mail
  • Conectarea la blogul personal
  • Conectar cu Twitter

Totodata ea ne prezinta si exemplul lui Warren Sukernek  care si-a gasit un job la Radian6  cu ajutorul Twitterului.

Pentru LinkedIn  Warren  propune:

  • Recomandari
  • Updatarea frecventa a statusului

Rachel considera ca partea interesanta a Twitterului este ca iti permite sa te imprietenesti si cu persoane necunoscute  in functie de interesele comune, ceea ce este un lucru bun.

Nu se stie niciodata peste cine vei da si cum iti va influenta acea persoana cariera si viata .

Pe Twitter , Rachel ne spune ca  putem gasi un job folosindu-ne de instrumentele pe care Twitterul ni le ofera : Twellow  , postarile despre  unu job .

Chiar si simpla comunicare pe Twitter poate fi de folos in aflarea  unor informatii despre un job.

In ceea ce priveste Facebook actiunile sunt similare: updatarea statusului, posturi de pe blog , folosirea de notite si taguirea de prieteni.

In articolul pe care ea il scrie despre social media : Facebook, Twitter  si , LinkedIn ,  Rachel  prezinta argumente convingatoare ce te vor determina sa iti faci un cont de LinkedIn ( cazul meu) sau sa iti  actualizezi mai des profilul si informatiile si statusurile  de pe aceste conturi.

Desi este un articol scurt ,este un articol la subiect care iti prezinta exact ce ai nevoie sa stii . Ce este foarte convingator, este faptul ca ne prezinta situatia unei persoane  care  a reusit sa isi gaseasca un loc de munca cu ajutorul Twitterului  . Bineinteles ca a avut inspiratia sa ceara de la el cateva sfaturi pentru care pot fi folositoare.

Dupa cum reiese  si din articolul acesta , site-urile de socializare din noua epoca New Media  ne pot ajuta si la altceva in afara de simpla socializare si poate vor rezolva o problema cu care se confrumta majoritatea lumii: gasirea unui loc de munca sau  gasirea unui loc de munca mai bun .

Din acest articol observam ca aceasta practica este mai des intalnita in tarile din afara decat in Romania .  Sa speram ca prin dezvoltarea  ramurei Social Media si New Media ,  vom putea imbunatati  ceva  si la noi in tara .

Incercand sa inchei cu o nota optimista cum imi sade mie bine  aplic cunoscuta zicala : Nu stii niciodata de unde sare iepurele .

 

Ana Elena Patrau

 

 

 

 

Advertisements

Pihologia jocurilor video

Autor : Serge Tisseron in colaborare cu Isabelle Gravillon

Editura : Trei

Pagini : 150

Anul aparitiei : 2010

Sursa foto :proprie , realizata de Turcoman Andreea

 

 

“Psihologia jocurilor video”  de Serge Tisseron aparuta in anul 2010 la editura Trei , este o carte care a fost scrisa propriu-zis de Isabelle Gravillon in urma celor 6 sedinte care le-a avut cu Serge Tisseron , acesta  „scriind”doar prefata si concluziile.

Cartea nu incearca sa incurajeze influenta manifestata de jocurile video asupra adolescentilor , ci ofera o perspectiva mai optimista cu privire la acestea ,  tratand urmatoarele subiecte importante :

 

  • Nemultumirea parintilor de a-si copii captivati de jocuri video din ce in ce mai violente
  • Care sunt acele elemente care ii atrag pe adolescenti in aceasta lume virtuala a jocurilor video si influenta acestor jocuri asupra personalitatii lor
  • Violenta jocurilor video si impactul acesteia asupra adolescentilor
  • Dependenta fata de jocurile video
  • Cum ar putea parintii sa previna influenta negativa a jocurilor asupra copiilor

Inca de la inceput autorul sugereaza ca pentru a intelege influenta jocurilor video trebuie mai intai sa le recunoastem forta de seductie . El povesteste despre „intalnirea” sa cu jocurile video care l-au fascinat si cateva experienta personale legate de acestea.

Autorul incearca sa justifice aceasta neliniste a parintilor in legatura cu jocurile video considerand ca acestia se tem de fapt de necunoscut , deoarece jocurile video nu au facut parte din orizontul lor si nu au contribuit la formarea lor  pentru ca nu au avut ocazia sa le experimenteze ei insisi.

Din aceasta cauza , parintii tind sa dea vina pe jocurile video pentru comportamentul copiilor si pentru rezultatele slabe la invatatura . Dar aceasta frica a parintilor este intretinuta si de presa care ,din interes , evidentiaza doar efectele negative , uneori exagerate , ale jocurilor video.

Un alt subiect prezentat este cel referitor la motivele pentru care adolescentii sunt atrasi de jocuri video , competentele pe care le dobandesc in joc dar si eventualele pericole care legate de aceste jocuri.

Cele mai importante preocupari care ii determina pe adolescenti sa incerce diferite jocuri sunt :

  • Cei  care lupta impotriva unei frici permanente de a fi abandonati
  • Cei care cauta senzatii tari
  • Cei carora le place sa construiasca si sa manipuleze avataruri
  • Cei care incearca sa-si restabileasca stima de sine
  • Cei care folosasc jocul pentru a-si face relatii la adapostul anonimatului

Unele jocuri ajuta la dezvoltarea agilitatii , memoriei sau reflexiei , dar nu sunt de neglijat nici efectele negative ale jocurilor asupra tinerilor.

Autorul nu incearca  sub nicio formă să pretinda că violenţa din jocurile video nu lasă vreo urmă asupra jucătorilor. Ea are efecte şi produce consecinţe, asta e sigur, dar care sunt ele? Nu întotdeauna cele pe care ni le imaginăm. Desigur, există un efect comun la toţi cei care urmăresc spectacole violente în mod repetat, un efect numit „desensibilizare”. Asta înseamnă că cel care asistă la scene repetate de violenţă sfârşeşte prin a se obişnui cu faptul că violenţa este ceva normal. Dar asta nu înseamnă că toţi sunt gata să treacă la fapte…

Un alt aspect este ca violenta prezentata in jocurile video nu difera fata de cele din filme  sau emisiuni de televiziune . Parintii se tem adesea de violenta din jocurile video si pentru ca aceasta s-a schimbat complet fata de cea pe care au cunoascut-o cand erau mici  , de exemplu cea din povesti : un lup care devoreaza o fetita , un capcaun care-si mananca copii , tarani saraci abandonandu-si familia in padure si condamnand-o la moarte sigura.

Dependenţa de jocuri este in majoritatea cazurilor ,un soi de refugiu, de medicament la care mulţi adolescenţi apelează  pentru a-şi uşura tranziţia printr-o vârstă dificilă si este din fericire ,cel mai adeasea , trecatoare,  după ce şi-au depăşit problemele. Autorul subliniaza ca nu neaparat timpul petrecut in joc de catre adolescenti ar trebui sa ne ingrijoreze .Adevaratul dependent este cel care nu reuseste sa se gandeasca la altceva decat la jocul sau chiar si atunci cand nu este in fata ecranului.

Serge Tisseron combate anumite prejudecăţi, pornind de la următoarea constatare: problema, nu ţine de jocurile video, ci ţine de jucători. Aşa cum veţi vedea, trebuie îndeplinite un set de condiţii (care ţin cel mai adesea de personalitatea şi relaţia jucătorului cu cei din jur) pentu ca anumite fenomene negative să se manifeste în urma experimentării jocurilor video. Şi tocmai pentru a preveni dezvoltarea acelor condiţii (traume interioare, lipsă valorilor stabile, izolare etc) Serge Tisseron propune o utilizare responsabilă a jocurilor, în care părinţii pot avea un rol activ şi important, tocmai pentru a asigura situaţia dezirabilă în care plăcerea de a juca (cu toate avantajele şi satisfacţiile particulare) să se prelungească într-o plăcere de a vorbi despre toate acestea şi nu într-o capcană a izolării şi a adicţiei. În acest sens psihiatrul francez propune şi câteva abordări practice pentru orice părinte care îşi doreşte o relaţie sănătoasă între copilul său şi universul virtual.

Serge Tisseron este psihiatru si psihanalist, director al departamentului de cercetare al Universitatii Paris X, membru al Societatii Franceze de Terapie Familiala Psihanalitica si al Asociatiei Internationale de Psihanaliza de Cuplu si Familie.  A publicat numeroase carti despre secretele de familie , relatia pe care o avem cu imaginile si raportarea la noile tehnologii. Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara : Tintin chez le psychanalyste , Psychanalyste de l’image, des premiers traits au virteul  , Virteul mon amour.

bloguri, facebook și politică – sunt new media importante pentru politică?


Image

bloguri, Image   și politică –

Autori: Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei, Florența Toader

Editor: Dorina Guțu

Apariție: București, Editura Tritonic, Noiembrie 2009

208 pagini

„Bloguri,  Imageși politică ” este o carte care prinde bine nu numai studenților de la facultățile de științe politice, comunicare, jurnalism, așa cum a menționat Dorina Guțu în prefață, ci și persoanelor implicate în campaniile electorale și oamenilor politici, conținutul cărții cuprizând și sfaturi indirecte de „așa nu”, oferind posibilitatea unei corecții.

Deși tineri, cei trei autori, Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei, Florența Toader, absolvenți ai Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, au scris această carte după ce au avut implicații în o serie de campanii electorale, experiență ce i-a ajutat să poate analiza obiectiv subiectele pe care și le-au propus să le abordeze.

Autorii au așternut pe hârtie cuvintele în așa fel încât, așa cum a precizat și editorul, cartea are două nivele de lectură. Primul nivel se referă la informațiile generale despre noile media, istoria și impactul acestora asupra comunicării politice, iar cel de-al doilea nivel este pentru cei interesați de ipoteze și metodologii de cercetare.

Întrebările, deloc retorice, pe care și le adresează cei trei autori sunt pe cât de simple, pe atât de pertinente, de exemplu: „Unde se ascund liderii de opinie în era web 2.0?”, „De ce să fii un consumer, când poți fi un prosumer?”, „Noi media= Noi imagini?”, iar lista acestora continuă.

Se poate spune că „Bloguri, Image și politică” este structurată pe trei părți, fiecare autor realizează individual răspunsurile la întrebările lor, dar, în același timp, cartea pare a fi un tot unitar. Astfel că, în prima parte a cărții, Tudor Sălcudeanu vorbește despre „Dialogu surzilor în blogosfera politică românească”. „Legitimitatea puterii politice prin…blog”, „Tête á tête 2.0” sunt doar câteva din temele abordate.

Pentru că tot suntem în plină campanie electorală, întrebarea „De ce propraganda electorală nu are efectele scontate asupra electoratului neinformat?” este una cât se poate de oportună. Răspunsul oferit cititorilor este acela dat de unii specialiști, și anume că „nu trebuie să confundăm expunerea la un mesaj electoral cu expunerea sa”.

Persuasiunea politică poate avea efectul dorit doar dacă este acceptat, iar acest accept poate fi influențat și prin mass media, mijloc care, după părerea lui Tudor Sălcudeanu, a fost plasat pe un loc secund.

Tot în această primă parte ne sunt puse la dispoziție trei analize amănunțite, care au la bază grafice comentate, la care sunt adăugate și mesaje de pe blogurile pe care le-a avut în vedere. Prima și a treia analiză se referă la blogurile din perioada 2007 – 2008, iar cea de-a doua analiză se bazează pe compararea unor date din perioada 2008-2009. Studiul are ca eșantion principal o listă de 16 bloguri.

„Euroimaginea candidatului român-online” este cea de-a doua parte a cărții. Aici, Paul Aparaschivei ne oferă informații despre blogurile câtorva politicieni din țara noastră. Înainte de acest lucru, autorul a crezut de cuviință că este important să specifice faptul că, într-un clasament al primelor 10 state din Uniunea Europeană, România era poziționată, în anul 2009,  pe locul 8 , cu 7, 4 milioane de utilizatori. Urmează o analiză a blogurilor lui Adrian Năstase, Ion Iliescu, Andrei Chiliman, Elena Udrea și Dan Voiculescu. Ne sunt prezentate și câteva informații despre prezidențiali: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor și Radu Duda.

„New Media = New Image?” este o analiză sistematică a imaginii personalităților politice realizată prin intermediul mesajelor transmise pe blogurile personale.

În încheierea celei de-a doua părți, Paul Aparaschivei face o analiză a candidaților prin intermediul graficilor și a comentarilor făcute pe baza acestora.

În ultima parte a cărții, Florența Toader vorbește despre „Barack Obama – Noua față a politicii americane”. De aici aflăm că Internetul a fost folosit pentru prima dată într-o campanie electorală de candidatul democrat la președinția Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, în anul 1996. Lecția de comunicare politică în campania prezidențială vine, însă, după 12 ani, când, în 2008 Barack Obama a ieșit victorios.

Florența Toader urmărește contextul în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii din 2008 și a stabilit corelația între prezența numeroasă a tinerilor la vot și folosirea eficientă a rețelei de socializare Facebook pe baza graficilor comentate.

Cartea de față trebuie luată în considerare de cei care doresc să facă o carieră din politică și ceea ce implică aceasta. Consider că această primă analiză a blogurilor este binevenită, având în vedere mutarea offline – online.

Autor: Carmen – Raluca Ciocan