Schimbarea la faţă a jurnalismului ?!

Coordonatori/ Autori: Stuart Allan, Einar Thorsen

Colaboratori: Ian Ashman, Paul Brandshaw, Axel Bruns, Bart Cammaerts,  Nico Carpentier, Cynthia Carter, Jia Dai, Ludo De Brabander, Mark Deuze, Tom Fiedler, Olga Guedes Bailey, Amanda L. Hughes, Gholam Khiabany, Sophia B. Liu, An Nguyen, Joyce Nip, Leysia Palen, Stephen D. Reese, Lee Salter, Barrry Saunders, Jane B. Singer, Prasun Sonwalkar, Annabelle Sreberny, Jeannette Sutton, Sarah Vieweg, Farida Vis, Melissa Wall, Jason Wilson, Chang Woo Young, Heba Zayyan şi Ethan Zuckerman.

Anul apariţiei: 2009

Editura: P

eter Lang Publishing, Inc., New York

Nr. Pag.: 277

Cartea “Citizen journalism: Global Perspective” (“Jurnalism Cetăţenesc: Perspective globale” ) aduce  în discuţie  momente în care oameni obişnuiţi au acţionat spontan asumându-şi rolul de reporter de ştiri în situaţii de criză. Cartea este fragmentată în trei mari secţiuni ce analizează geneza jurnalismului cetăţenesc şi dezvoltarea lui în cadrul anumitor contexte socio-culturale, felul în care jurnalismul cetăţenesc şi democraţia se îmbină, ulterior discutându-se şi despre viitorul acestui tip de jurnalism:

I – Eyewitness Crisis Reporting

II – Citizen Journalism and democracy

III – Future Challenges

Citizen journalism: Global Perspective” reprezintă o colecţie de 21 de capitole redactate de către cadre didactice specializate în acest domeniu, aducând o contribuţie substanţială în materie de noi perspective asupra jurnalismului cetăţenesc , explorând faţele lui şi axându-se pe idea el se manifestă, de cele mai multe ori, în situaţii de criză, dezastre naturale şi lupte pentru dreptate şi justiţie.

 Aşadar, cele 21 de capitole ale cărţii investigează conceptul de jurnalism cetăţenesc în Occident, în ţări şi regiuni precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Europa şi Australia, dar şi în Orient, făcându-se referire la modul de manifestare şi dezvoltare a conceptului de jurnalism cetăţenesc în anumite contexte naţionale din întreaga lume, ţările analizate fiind Brazilia, China, India, Iran, Irak, Kenya, Vietnam.

          Prima parte a cărţii: “Eyewitness Crisis Reporting” cuprinde primele 8 capitole şi prezintă atât geneza, dar şi modul în care jurnalismul cetăţenesc a fost perceput de către oameni. În cadrul capitolului 1, Allan Stuart încearcă să stabilească, în primul rând, o definiţie a conceptului de jurnalism cetăţenesc. Astfel, din punct de vedere istoric, internetul a fost perceput drept un nou mediu de transmitere a informaţiilor (“new news medium”), de contectare la nivel global a oamenilor, iar internetul este un mediul de comunicare, e un mediu în care jurnalismul cetăţenesc s-a dezvoltat.

Ulterior, în paginile capitolelor 2 – 8, specialiştii prezintă situaţii în care noul tip de jurnalism s-a manifestat, facând referire la dezastre naturale (cazul cutremurului din Wenchuan, China şi uraganul Katrina), scandaluri politice (blog-erii din “teritoriile ocupate ale Palentinei”), atacuri teroriste, războiul din Irak.

Scopul jurnalismului cetăţenesc este de a capta atenţia publică şi de a determina la nivel global dezbateri despre diferite probleme din anumite ţări. Această ideea este preluată şi analizată de către Prasun Sonwalkar în capitolul 5. El susţine că într-o societate în care femeia, de exemplu, “este considerată inferioară bărbatului şi, în anumite cazuri, subiectul violenţei domestice” – blogging-ul a reprezentat un instrument de presiune a maselor de a dezbate public respectivele problemele.

Termeni precum “warblog” (“un tip de blog axat pe lupta împotriva terorismului” – capitolul 2), “citizen photojournalism” sau “photo-blogging” ( adică evenimentele surprinse prin intermediul camerei de fotografiat sau a telefoanelor mobile – capitolul 3), Wikinews sunt aduşi în discuţie pentru a-i sugera cititorului viteza cu care acest fenomen ia amploare.

Noile intrumente ale social media sunt tranformate în adevărate arme de luptă împotriva nedreptăţilor şi încălcărilor drepturilor omului. În acelaşi timp, ele conturează un cadrul al realităţii şi surprind trăirile/ emoţiile oamenilor – de exemplu, imaginile şocante ce surprind tragedia şi urmările cutremului din districtul Wenchuan, China.

Citizen Journalism and Democratic Culture” – partea a doua a cărţii – cuprinde capitolele 9 – 18 şi surprinde modul în care sunt percepute noţiunile de “jurnalism”, “cetăţean” şi “jurnalism cetăţenesc” în ţări precum: Coreea de Sud, Brazilia, Iran, Vietnam, Australia şi Statele Unite ale Americii.  Este exprimată ideea conform căreia în ţările ce au la bază un fundament de organizare politică bazat pe conceptul de democraţie – jurnalismul cetăţenesc este mult mai pregnant şi preia diferite forme (vorbim de publicaţii print sau online realizate de către cetăţenii unei ţări ce nu au urmat studii in domeniul jurnalismului).

Un exemplu, în acest sens, este oferit în capitolul 10, al cărui autor este Olga Guedes Bailey. Astfel, din 1995, în Brazilia, pentru a le oferi oamenilor puterea de a vorbi, un ONG (“Communication and Culture”), în parteneriat cu şcolile publice şi private a realizat proiectul “Newspaper Clubs”. În cadrul acestuia, copii au devenit reporteri, redactând ştiri despre problemele comunităţii lor. Guedes Bailey subliniază importanţa publicaţiile print în cadrul unei socieţăti aflate în curs de dezvoltare, unde majoritatea oamenilor – în special copii şi tinerii – “nu au acces la un calculator şi au sau nu cunoştinţe despre noile tehnologii in materie de comunicare.”

În ciuda faptului că, Vietnam a fost catalogată drept ţara cu numărul 13 în rândul “inamicilor internetului” în anul 2006 de către Reports Without Borders, în capitolul 12 autorul An Nguyen susţine că jurnalismul cetăţenesc “s-a dezvoltat destul de vertiginous în ultima perioadă”. Comunitatea de bloggeri, în opinia lui Nguyen, a crescut nu doar datorită progreselor tehnologice, ci şi din cauza regimului de guvernare ce a permis astfel de activităţi.

Partea a treia a cărţii – “Future Challenges” – este dezvoltată în cadrul capitolelor 19, 20 şi 21, temele abordate fiind discrepanţa dintre jurnalismul cetăţenesc şi valorile jurnalismului tradiţional, noţiunea de “wiki jounalism” şi viitorul jurnalismului cetăţenesc.

În capitolul 19 al cărţii tratează modul în care mass-media tradiţionale se schimbă, fiind forţate de context să îşi adapteze conţinutul şi să interacţioneze cu publicurile lor. Există opinii din partea jurnaliştilor conform cărora jurnalismul cetăţenesc nu respectă valorile jurnalismului clasic – autenticitate, autonomie şi responsabilitate. Prin urmare, se observă reticenţa jurnaliştilor clasici de a “negocia” noi relaţii cu cetăţeanul “contribuitor”.

Ultimul capitol al cărţii analizează viitorul jurnalismului cetăţenesc din trei perspective: industie, audienţă şi cultură convergentă. Autorul Mark Deuze susţine cauza conform căreia în viitor jurnaliştii clasici, cât şi cetăţenii generatori de conţinut vor co-exista în sfera publică a comunităţii lor de referinţă. Până în prezent, această idee rămâne doar la nivel de teorie – disputa dintre cele două tabere continuă întrucât au existat cazuri în care informaţiile oferite de blogeri nu au fost adevărate.

În concluzie, scopul cărţii este acela de a evalua contribuţia jurnalismului cetăţenesc în materie de situaţii de crize la nivel global, de a încuraja noi forme de dialog şi de a dezbate cum poate fi îmbunătăţit acest “sistem” de informare.

***

Stuart Allan – profesor de jurnalism în cadrul Media Scholl la Bournemoth University, din Regatul Unit. Este autorul cărţilor – “News Culture” (1999, 2004), “Media, Risk and Science” (2002), „Online News: Journalism and the Internet” (2006); şi co-autor, alături de  Donald Matheson, al publicaţiei “Digital War Reporting” (2009).

Einar Thorsen – lector la Bournemouth University în materie de jurnalism şi comunicare. Deţine un  PhD domeniul jurnalismlui online. Materialele sale fac referire la subiecte precum: Wikinews, dezvoltarea unui aşa numit sistem de valori şi principii în comunitatea online.

***

Raluca-Daniela Lungu


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s