Cartea fețelor. Revoluția facebook în spațiul social

Autor: Alexandru-Brăduț Ulmanu

Editura: Humanitas

Anul:2011

 

Dacă nu ai Facebook, nu exiști! Bunica mea, în vârstă de 71 de ani, vrea și ea un cont de Facebook. Nu are nici calculator, nici Internet, nu a auzit niciodată de HTML sau de world wide web, ba mai mult decât atât, pronunță cu un accent destul de comic numele acestui site de socializare, însă își dorește cu ardoare un cont de Facebook pentru că toate vecinele ei au. Ele pot vizualiza poze cu nepoții sau copiii plecați la studii în străinătate, își pot felicita prietenii cu ocazia zilei lor de naștere, pot da like-uri la clipuri video postate de pe YouTube, pot citi știri despre absolut orice, ce să mai vorbim, Facebook în România zilelor noastre depășește cu mult toate mediile de comunicare tradiționale laolaltă, pentru  majoritatea posesorilor de conturi de Facebook.  Aflându-ma în una din aceste zile la o prezentare la o școală , unde erau prezenți elevi din clasele primare și gimnaziale și întrebând la un moment dat „Cine are cont de Facebook?”, am fost mai mult decât surprinsă să văd ca 80% din cei prezenți au ridicat mâna. Facebook-ul este o revoluție în România, iar cartea lui Alexandru Brăduț Ulamnu vine să demonstreze acestă afirmație. Mi-a fost teamă să nu dau peste o carte plictistitoare și mult prea tehnică, ce avea să îmi repovestească istoria Facebook și să îl pună pe un piedestal și mai înalt pe celebrul Mark Zuckerberg . Dar mi-am dat seama că m-am înșelat de la primele rânduri citite. Nici nu avea cum să fie altfel.  Autorul, Alexandu Brăduț Ulmanu a absolvit „Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării” la București și a lucrat în presa scrisă, online, de agenție și radio atât în România cât și în străinătate. Internetul, jurnalismul online și social media se numără printre principalele sale preocupări și drept urmare a conceput și susținut primul curs de jurnalism online din România.  Scrierea lui Brăduț Ulamnu mi se pare exemplul perfect de lucrare bine documentată , cu numeroase surse citate (cu precădere articole din presă și resurse online), cu statistici și informații factuale, dar scrisă sub forma unei povești ample- povestea Facebook în România.

Cartea este structurată în trei capitole: „Social Media, o (r)evoluție. Istorie, caracteristci și mecanisme de succes”, „Relații, conexiuni, influență” și „Schimbările spațiului public în era social media. Mecanisme de succes”, capitole precedate de o „Introducere- Pe Facebook și dincolo de Facebook” și urmate de o concluzie „Totul e conversație” și o bibliografie „Ce citim?”.

Introducerea cărții „Pe Facebook și dincolo de Facebeook” începe cu exemplul pozitiv  al unei tinere de 17 ani, care a reușit  să mobilizeze zece mii de oameni prin intermediul Facebook. Felicia Mărginenau, o tânără suedeză, de origine română a reușit să organizeze peste noapte în Suedia o demonstrație  antinaționalistă după alegerile din 2010, demonstrație la care au participat zeci de mii de oameni nemulțumiți, ca și ea, de rezultatele alegerilor. Cum a făcut acest lucru? Pur și simplu creând un eveniment pe Facebook. Meritele acestei tinere au fost recunoscute prin nominalizarea sa la „Gala Eroilor Suedezi”, iar în România tânăra a ajuns un fel de eroină națională-bineînțeles pentru cei care au luat la cunoștință de faptele sale. Ceea ce a făcut Felicia Mărginenanu este fără dar și poate un lucru măreț, dar judecând prin prisma mijlocului utilizat pentru a-și populariza mesajul, lucrururile par un pic mai simple, mai la îndemână tuturor. Concluzia acestei povești ar fi că orice utilizator de Internet, respectiv posesor al unui cont de Facebook poate obține aceeași faimă și recunoaștere precum Felicia Mărgineanu, dacă are ceva important de spus și atenție! dacă  informația este relevantă și pentru alți oameni. Cu siguranță, dacă eu m-aș plânge mâine pe Facebook că funcționarele de la o anumită primărie mi-au vorbit urât nu aș atrage atât de mult atenția și înțelegerea celorlalți decât dacă și alte persoane s-ar afla în aceeași situație ca a mea.

Prima parte a lucrării Social media, o (r)evoluție. Istorie, caracteristici și mecanisme de succes începe prin a explica cum a reușit Facebook să devină parte din viața noastră.  În primul rând datorită faptului că publicul decide ce e important, ce dorește să vadă și să citească. Am putea spune că, acest lucru este posibil și utilizând mijloacele tradiționale de comunicare în masă (avem o telecomandă și vreo 50 de posturi tv) însă având în vedere că majoritatea știrilor par trase la indigo și mimetismul mediatic ia din ce în ce mai multă amploare, ne refugiem în  Facebook.  Tot în această parte sunt prezentate în detaliu tipurile de social media existente: proiecte de colaborare, bloguri, comunități dedicate producției de conținut, rețele de socializare online, lumi vituale și societăți vituale (clasificare realizată de A.M.Kaplan și M.Haenlein). Autorul punctează asupra faptului că oricât de mult ne-am feri, ne raportăm mereu la ceilalți, vrem să aflăm lucruri noi despre ei și vrem, la rândul nostru, ca ceilalți să afle informații despre noi. (Ne creăm atent o față și interacționăm cu alte fețe). Facebook este și un instrument de laudă, aici adoptăm un comportament de braggadocian (to brag= a te lauda) și ne simțim în mod constant în concurență cu „prietenii” noștri.

A doua parte Relații, conexiuni și influență se apropie mai degrabă de noțiunea de „Prieten” (Friend) de pe Facebook. Este prietenia de pe Facebook o prietenie vituala și atât? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune autorul în incipitul acestui capitol. Prea mulți utilizatori ai acestei rețele sociale se tem că prietenia de pe Facebook este una falsă și superficială și mulți au afirmat că există în lista lor de prieteni persoane cu care abia dacă își spun un „Bună!” atunci când se întâlnesc pe stradă. Au existat și experimente menite  să demonstreze că prietenia de pe Facebook numai prietenie nu se poate numi. De exemplu Brăduț Florescu [specialist în Publicitate, momentan călător prin lumea largă (Vă recomand tedoo.ro, mai ales dacă sunteți pasionați de călătorii)] a setat timp de câteva săptămâni să i se afișeze aproape zilnic pe profilul de Facebook că este ziua lui de naștere. Primea zilnic urări de bine de la diferiți utilizatori, prieteni, „iar urmările au fost haioase și enervante în același timp”. Puteți să încercați și voi experimentul, dar aveti grijă, s-ar putea să fiți dezamăgiți de consecințe. Ei bine, poate că majoritatea relațiilor de pe Facebook nu sunt atât de strânse, dar ar fi greșit să delimităm clar prieteniile reale de cele de pe Facebook.  Autorul precizează că nu putem să împărțim lumea din jururl nostru: în oameni cu care vorbesc la telefon, oameni cu care vorbesc pe Facebook și oameni cu care mă văd în carne și oase.  Putem să îi reproșăm Facebook-ului că ne face să generalizăm și să numim toate contactele noastre de pe Facebook „prieteni” (chiar dacă e vorba de soră, coleg, prietenul cel mai bun, soacră, vecin), dar oare nu avem aceeași tendință în viața de zi cu zi?! „Am ieșit aseară cu un prieten.”, putem afirma în treacăt ( iar el poate fi un simplu amic, sau poate cel mai bun prieten din copilărie). Autorul mai face referire în această parte și la numărul estimativ de prieteni  de pe Facebook.  Antropologul britanic Robin Dunbar a calculat numărul de persoane cu care suntem capabili să întreținem relații sociale și a ajuns la un modest număr 150, care a ajuns să fie cunoscut drept numărul lui Dunbar. O altă problemă adusă în discuție în acest capitol este aceea a lumii mici. Oameni de știință au demonstrat că societatea umană este o rețea caracterizată de distanța mică din conexiuni. Adesea exclamăm „Vai! Dar ce mică e lumea!”, atunci când intrând în contact cu o persoană nouă ne dăm seama că avem atâtea cunoștințe comune. Această idee a lumii mici a fost exploatată și de Facebook prin oferirea posibilității de adaugare în lista de prieteni a unei persoane pe care s-ar putea să o cunoști (friends you might know). Există și o teorie , formulată de ungurul Frigyes Karinthy,
„teoria celor șase grade de separare” care indică faptul că fiecare două persoane de pe planetă sunt legate între ele prin maximum cinci cunoștințe. Între tine și Barack Obama există cinci grade de separare, conform acestei teorii. Un alt aspect prezentat în această parte este acela al căsătoriilor și divorțurilor prin Facebook. Multe perechi au ajuns să se cunoască, să se îndrăgostească și să își spună „Da!” cu ajutorul Facebook, dar de partea cealaltă a baricadei sunt și cazurile nefericite, în care Facebook-ul dăunează grav realațiilor de cuplu, unul dintre cei doi ajungând să aibă o relație extraconjugală pe Facebook, sau poate că unul din cei doi descoperă că a fost înșelat datorită (sau din cauza) Facebook. O statistică arată că în S.U.A Facebook este de vină pentru unul din cinci divorțuri. Putem oare să mai afirmăm că Facebook nu are niciun impact asupra vieții noastre?

Partea a treia (și ultima) se referă, după cum îi zice și titlul la toate schimbările care au avut loc în spațiul social după apariția Facebook.  Fie că e vorba de politică, economie, jurnalism sau alte arii, în toate domeniile au existat schimbări radicale de când a apărut această rețea de socialiare.  În unele țări, Facebook a devenit pe lângă principalul mijloc de informare, un adevărat catalizator. Este cazul țărilor arabe, Tunisia și Egipt, unde prin intermediul acestui site de socializare cetățenii au fost liberi să îți spună punctul de vedere, să se împotrivească și într-un final să reușească să își înlăture conducătorii. Revolta din Egipt a fost numită și revoluția Facebook, în ciuda faptului că cei aflați la putere au încercat să îi priveze pe oameni de dreptul la informare, blocând accesul la Facebook și la Twitter. Trecând apoi la scena politică românească, autorul explică faptul că la noi politicienii nu au conștientizat rolul rețelelor sociale și a implicării lor în online, recurgând la tactica “Ia voturile și dispari”, o metodă nu tocmai inteligentă. Cu siguranță, nu lipsa de activitate în social media este de vină pentru antipatia față de anumite personalități din politica românească, însă o strategie corentă de comunciare în mediul online ar fi o bună modalitate de promovare și de contracarare a opoziției. Un exemplu potrivit este cel al lui Obama, care s-a folosit foarte mult de Internet în timpul campaniei sale pentru a se promova și pentru a strânge fonduri  și a ales metoda „cate puțin de la mai mulți”. Strategia sa, numită „grassroots campaign”, este acum un model studiat și copiat în lumea marketingului.  Într-un final, autorul prezintă ceea ce s-a întâmplat cu jurnalismul în era social media.  „Evenimentul zilei” a fost primul ziar național cu pagină de Internet, începând cu anul 1996. Tot în această perioadă echipa de la „Evenimentul Zilei” a realizat un chat, unde românii plecați în străinătate comunicau și își spuneau punctele de vedere în legătură cu alegerile din 1996. Imediat după acest moment, chat-ul a fost înlocuit de sistemul mIRC. Tinerii se ascundeau în spatele unor calculatoare, își creau nick name-uri care de care mai creative, foloseau fonturi jucăușe și colorate pentru a scrie, utilizau emoticoane și prescurtări și își împărtășeau toate gândurile ore în șir (sau până când cădea serverul). De atunci și până astăzi a trecut mult timp, rețelele sociale au evoluat din ce în ce mai mult și jurnaliștilor începe să le fie teamă că în curând își vor pierde locurile de muncă. Autorul, jurnalist de profesie, consideră că e o absurditate să credem că lucrururile în media ar trebui să stea pe loc. În demonstrația acestei afirmații vine cu niște cifre seminificative: „Erik Qualman a listat timpul în care diverse medii au ajuns la o audiență de 50 de milioane de persoane, 38 de ani pentru radio, 13 ani pentru televiziune, 4 ani pentru Internet, 3 ani pentru Ipod, iar facebook a atins 200 de milioane de utilizatori în mai puțin de un an.” Așadar, jurnaliștii ar trebui să înțeleagă că aceste schimbări sunt absolut normale și că ei ar trebui să se bucure de toate aceste modificări tehnologice și să le folosească într-un mod eficient. Cel puțin, giganții media (BBC, CNN) au înțeles că nimic nu este de sine stătător  și au început să colaboreze și să creeze platforme speciale destinate jurnalismului cetățenesc (de ocazie) și celui hiperlocal. După cum spunea Bart Browers, un renumit jurnalist olandez, dacă nu îmbrățișezi social media ca jurnalist îți refuzi în mod deliberat oportunități.

Social media este o revoluție, oricât de măreț ar suna acest cuvânt. A utiliza social media nu este o pierdere de timp, ci o necesitate în contextul actualității noastre. Fie că vrei doar să îți afișezi pozele din vacanță, fie că ești politician și vrei să strângi voturi, pur și simplu nu ai cum sa ignori social media. E ca și cum ți-ai pune mâinile la ochi în timpul unui cutremur.

Prezentarea cărții de Sandrina Lungu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s