Computer mediated communication and the connection between virtual utopias and actual realities

Image

Articolul lui Cameron Richards în care vorbește despre comunicarea mediată de calculator și conexiunile care apar între utopiile virtuale și realitățile actuale, își focalizează, în mod deosebit, atenția asupra rolurilor potențiale viitoare ale noilor tehnologii (în mod special, internetul) și efectelor posibile asupra societății umane.

Autorul susține că spre deosebire de percepțiile dominante cu privire la rețelele globale de calculator ca o tehnologie de informații, alternativa se concentrează pe internet ca pe o media nouă și extinsă de comunicare umană și, într-adevar, ale unei comunități umane în continuă creștere.

Unul dintre motivele pentru care calculatoarele au devenit emblematice, pentru ceea ce Turkle vedea ca o paradigmă culturală largă, este dezvoltarea unei interfețe grafice care “ascunde” calculatorul și facilitează interacțiunea prin metafore vizuale (ex. Personajele Disney într-un program multimedia). De asemenea, Turkle discută în cartea lui Life on the Screen: Identity in the Age of the Internet cum utilizarea nickname-urilor și caracterelor în comunicarea mediată de calculator consolidează o noțiune de fragmentare a sinelui și a unei identități plurale care schimbă sensurile tradiționale ale sinelui unitar, individual.

În cercetarea sa asupra acestui subiect, autorul tratează și folosește părerile sau criticile altor oameni de știință care dezbat în lucrările lor aceeași tema, de aceea pe tot parcursul pledoariei sale face apel la mărturiile lor.

Revenind la Sheery Turkle, ea este de părere că toată mass-media de interacțiune și comunicare umană sunt tipuri de “oglinzi”, iar  fiecare interfață a unui calculator funcționează ca o oglindă culturală la o diversitate intrinsecă și un flux de identități umane.

Mai mulți critici pe care autorul îi menționează în articolul său sunt de părere că unii utilizatori ai comunicării mediate de calculator au devenit dependenți de chat-ul de pe internet și izolați social. Există, în același timp păreri care susțin că această comunicare mediată de calculator poate spori în mod productiv identitatea omului și a comunității și în mod automat dezvăluie elementele de bază ale comunicării interpersonale, aducând în centrul atenției procese fundamentale, care apar atunci când oamenii întalnesc sau dezvoltă relații bazându-se în principiu pe tastat mesaje ca macanism principal de expresie.

Foarte mulți dintre oamenii de știință amintiți, care sunt familirizați cu diferitele forme de comunicare mediată de calculator sprijină ideea conform căreia chat-ul disponibil pe internet încurajează interacțiunea umană care devine mai puțin inhibată, mai democratică și chiar, în mod paradoxal un obicei personal.

În general, comunicarea mediată de calculator reprezintă o media specifică care converge în mod unic funcțiile limbajului și tehnologiei ca o media simbolică și fizică sau instrumente (ale minții sau corpului) pentru interacțiunea omului cu lumea întreagă.

O implicație cheie care se pretează discuției pe această temă este că, după cum sugerează și Sherry Turkle, comunicarea mediată de calculator oferă o bază utilă pentru a recunoaște că toată experiența umană, cunoștințe și comunicare, este într-un fel sau altul reprezentată și mediată ca funcții ale limbajului și culturii – și prin urmare filtrată printr-un amestec de idei și așteptări preconcepute individuale și colective.

O astfel de viziune este regăsită și în percepția lui Baudrillard care consideră că oamenii și societățile în epoca contemporană sunt implicați într-o media electronică a comunicării care poate doar simula realitatea. Pentru Baudrillard, astazi oamenii traiesc din ce în ce mai mult și în mod inevitabil într-un fel de cultură mass-media globală, în care cuvintele și imaginile celorlalți s-au detașat nu doar prin reprezentările lor fizice ci si prin semnificații convenționale.

Problema simulării nu este doar atunci când oamenii vad acest lucru ca o realitate de sine stătătoare ci când aceștia tratează realitatea ca și o simulare. Pe de altă parte, este clar că dacă oamenii o sa suspende necredința lor sau pur și simplu vor întruchipa o atitudine de participare, simularea și activitatea virtuală care implică utilizarea de imaginație va fi un instrument puternic pentru învățarea și aplicarea actualelor abilități și cunoștințe – aceasta este, pentru a extinde “o zonă de confort” și familiaritate.

Se pare a fi destul de importantă recunoașterea faptului că spațiul cibernetic este, în primul sau în ultimul rând, o funcție a culturii și imaginației umane.

Computer mediated communication and the connection between virtual utopias and actual realities, Cameron Richards – Proceedings Cultural Attitudes Towards Communication and Technology ’98. University of Sydney, Australia, 173-184.

 

Anca Arhiri

Advertisements

Affective News and Networked Publics: The Rhythms of News Storytelling on #Egypt

Titlu: Affective News and Networked Publics: The Rhythms of News Storytelling on #Egypt

Autori: Zizi Papacharissi, Maria de Fatima Oliveira

Apărut în 2012 în Journal of Communication

Image

     Articolul “Affective News and Networked Publics” urmărește să evidențieze influența pe care a exercitat-o social media asupra oamenilor în timpul protestelor din Egipt și Libia din 2011. În acest studiu se pune accentul în special pe rețeaua de socializare Twitter  fiind observate și analizate forma și valoarea știrilor cu hashtagul #egipt care au fost postate între 25 ianuarie și 25 februarie 2011, înainte și după retragerea lui Hosni Mubarak.

     Cele două autoare susțin faptul că protestele din Egipt au fost organizate prin intermediul unei rețele complexe care combina Facebook-ul și Twitterul cu alte forme de comunicare interpersonală. Având în vedere că în această perioadă mainstream media a fost blocată, jurnaliștii au  fost intimidați iar accesul pe site-uri a fost controlat, Twitterul a fost singurul mijloc de comunicare care a generat conținut în timp real despre evenimentele din toiul crizei. Așadar, acest studiu explorează modul în care a fost utilizat Twitter-ul ca un mecanism generator de știri în timpul mișcărilor din Egipt și mai ales subliniază importanța existenței acestei rețele de socializare care a permis comunicarea și informarea atunci când principalele canale media au fost restrictionate sau controlate.

     În general, organizațiile de presă sau jurnaliștii utilizează rețeaua de socializare Twitter pentru a posta headline-urile celor mai importante știri apărute în cursul unei zile. Practic este preluată o știre din print sau tv și distribuită pe Twitter. Autoarele cred însă, că aceasta practică poate submina potențialul pe care rețeua de socializare îl are, deoarece aceasta funcționează cel mai bine în cazul situațiilor premeditate a cărei desfășurări de acțiuni se schimbă atât de repede încât televiziunile sau ziarele print nu au posibilitatea să preia și să dezvolte atât de repede subiectul.

     De asemenea, este precizat faptul că platforma de socializare Twitter este utilizată frecvent pentru a comunica cu publicul în timpul instabilităților politice. Spre exemplu, în timpul alegerilor din Nigeria din 2007 rețeaua de socializare a făcut posibilă participarea cetățenilor la discuțiile publice determinându-i să se mobilizeze și să supervizeze procesul electoral.

     Articolul oferă o imagine generală a situațiilor în care platformele de socializare au funcționat drept canal de comunicare în timpul unei crize, sau chiar au avut rolul de a informa în timp real. În țările în care media nu este credibilă, este controlată sau inaccesibilă platforme precum Twitter permit indivizilor să comunice, să se informeze și să contribuie la generarea știrilor. De când are loc acest fenomen, valoarea tradițională a știrii a fost modificată. Tweet-urile sunt o combinație de emoție cu opinie, de fapte cu dramă, rezultând astfel o relatare subiectivă și interpretată a evenimentelor. Din acest motiv, autoarele au creat conceptul de affective news streams pentru a descrie cum știrile de pe Twitter sunt construite din subiectivitatea experienței, opinia și emoția ambientului de la fața locului. Toate acestea combinate au un impact foarte mare asupra comunității determinând-o să reacționeze așa cum s-a întâmplat și în timpul protestelor din Egipt.

     Este un articol în care este expusă foarte bine diferența dintre știrile din old media și cele generate pe rețelele de socializare. De asemenea, sunt prezentate avantajele dar și dezavantajele comunicării prin intermediul platformelor de socializare, fiind subliniată ideea că relatările evenimentelor de pe aceste rețele produc mai mult impact asupra publicului față de cele din media tradițională.

The virtual sphere. The internet as a public sphere – ZIZI PAPACHARISSI


Apărut în 2002, articolul este o analiză amănunțită a impactului pe care internetul îl poate avea asupra societății . Autoarea ZIZI PAPACHARISSI, profund interesată de impactul pe care tehnologia new media o are asupra socialului și a politicului continuă prin intermediul acestui articol să vorbească despre potențialul tehnologiei de a schimba societățile prin intermediul discuțiilor politice online și dacă aceste discuții pot duce mai apoi la o societate mai democratică.

Articolul este împărțit în mai multe părți: Retorica utopică ce înconjoară tehnologiile new media,  Sfera publică,  Accesul la informații, Globalizarea sau tribalizarea?, Comercializarea, și ultima parte vorbește de O sferă virtuală.

Autoarea  articolului vorbește despre impactul  pozitiv pe care internetul îl poate avea asupra societăților, aceasta considerând că activitatea online va stimula și dorința cetățenilor de a fi parte integrantă în deciziile politice.

Foarte important pentru a înțelege mai bine ideea articolului este să ținem cont de distincția pe care autoarea o face între spatiul public și sfera publică. Aceasta explicând faptul că, fiind un spațiu public, internetul contribuie la deliberările politice, pe când sfera publică este cea care facilitează discuțiile pentru promovarea schimbului democratic de idei și opinii. Prin urmare,  dacă spațiul virtual sporește discuțiile atunci sfera virtuală este responsabilă pentru sporirea democrației.

Astfel, articolul urmărește nu doar să analizeze discuțiile politice online dar și contribuția acestora pentru o societate democrată.

Analizând evoluția în timp a ideii de sferă publică, autoarea recunoaște că nu a existat și nu va exista vreodată o sferă publică perfectă, aici dând exemplul acelor perioade în care femeile erau excluse, sau împărțirea societății pe clase, doar unele clase sociale având  posibilitatea să influențeze evoluția societății.

Pe parcursul întregului articol autoarea subliniază de mai multe ori faptul că, în ciuda faptului ca internetul reușește să ofere o nouă modalitate de a avea discuții politice, acest lucru nu înseamnă că reușește și să repare problemele care există deja în ceea ce privește sistemul politic. Prin urmare, de fapt internetul este un nou spațiu public de discuții dar acesta nu reușește să se constituie într-o sferă publică pentru că nu are loc o reformă politică. Faptul că individul are acces la acest nou mediu face posibil ca la un moment dat el să fie forța catalizatoare din spatele unei reforme a întregului sistem, dar acest lucru este foarte puțin probabil să se întâmple, consideră autoarea.

În ciuda impresiei ca internetul este disponibil tuturor autoarea avertizează că acest lucru este departe de adevăr deoarece nu toți își permit să aibă acces la el,numărul utilizatorilor de internet fiind relativ redus, aceasta vorbind chiar de sfera publică  ca fiind exclusivistă, elitistă, departe de idealul la care toți visăm și, foarte asemănător cu sfera publică a secolului XVII și XVIII.Chiar și în cazul în care toți am avea acces la internet tot ar exista problema a prea multor informații și a timpului necesar pentru a le accesa și a le filtra pe toate .  De fapt, autoarea vorbește despre faptul că, cei ce ar avea cel mai mult de câștigat de pe urma potențialului tehnologiei nu au acces la ea (țări sărace unde foarte mulți nu-și permit nici măcar să-și cumpere computer).

Persepectivele  utopice în ceea ce privește internetul vorbesc de comunicarea politică mediată de calculator ca fiind responsabilă de înrădăcinarea democrației iar anonimatul oferit de internet este responsabil de schimbul de idei neinhibat.

Spațiul virtual poate fi în același timp public dar și privat,și tocmai de aceea este atrăgător pentru cei ce doresc să se reinventeze.

Ceea ce autorul constată însă, e faptul că spațiul virtual poate extinde canalele noastre pentru comunicare dar nu poate să afecteze natura comunicării în sine. Asta pentru că oamenii vor tinde să folosească internetul după tiparul politic tradițional fără a avea o contribuție în crearea unei noi culturi politice

Valoarea sferei virtuale constă în aceea că ajunge să cuprindă întreaga speranță, speculațiile și visele legate de ceea ce ar putea fi.

Articolul se vrea a fi un tablou al potențialului pe care tehnologiile new media îl are atunci când e vorba interacțiunile legate de politic, punându-se accentul mai ales pe exemplul american. La final, cititorul rămâne cu ideea că există un potențial imens oferit de tehnologiile new media și că Internetul face mult mai ușoară participarea la sfera politică dar nu reușește și să o garanteze (participarea). Chiar și așa, faptul că diverse categorii de oameni au posibilitatea de a intra în contact și de a schimba impresii este un mare plus, după părerea autoarei, și un potențial ce merită exploatat .

The virtual sphere : The internet as a public sphere

Zizi Papacharissi

New Media Society 2002 4: 9

DOI: 10.1177/14614440222226244

Published by:   SAGE

http://www.sagepublications.com

Musteață Gabriela Cătălina

Ascultătorii tăcuți: evoluția datelor personale și divulgarea lor pe Facebook

Image

Titlul: Silent Listeners: The Evolution of Privacy and Disclosure on Facebook

Autori: Fred Stutzman, Ralph Gross, Alessandro Acquisti

Apărut în 2012 în Journal of Privacy and Confidentiality: Vol. 4, Article 2.

Numărul de pagini: 36

Studiul „Ascultătorii tăcuți: evoluția datelor personale și divulgarea lor pe Facebook” are la bază o cercetare asupra setărilor de confidențialitate a 5076 de utilizatori Facebook, care au făcut parte din rețeaua de Facebook a Universității Carnegie Mellon (Statele Unite ale Americii), între 2005 și 2011, și are scopul de a scoate în evidență faptul că modificările aduse politicii de confidențialitate și setărilor interfaței Facebook de-a lungul timpului au dus la creșterea datelor personale furnizate de către utilizatori “ascultătorilor tăcuți” ai rețelei de socializare, cum ar fi site-ul în sine, aplicații de la terți și agenții de publicitate.

În 2011, Facebook a dezvăluit faptul că suma de informații împărtăşite de către un utilizator pe Facebook s-a dublat în fiecare an, deşi în timp utilizatorii au devenit tot mai selectivi în ceea ce privește divulgarea datele personale. Probele prezentate de cercetători ridică semne de întrebare asupra gradului de conștientizare și intenționalitate a utilizatorilor care împărtăşesc tot mai multe informații cu caracter personal ”ascultătorilor tăcuți”.

Din analizele autorilor reiese că de-a lungul timpului am ajuns să împartășim tot mai multe informații personale și nu doar cu prietenii.  În primul rând reteau de socializare Facebook în sine este cea care îţi poate accesa informaţii personale, precum ar fi datele de conectare sau vizitare. În al doilea rând aplicaţiile cer accesul la informaţiile de bază precum şi cele private ale unui utilizator, şi în al treilea rând agențiile de publicitate de pe Facebook, care desi nu au acces direct la date, pot alege cui sa i se adreseaze publicitatea efectiv. Spre exemplu direcţionarea unui anunţ ce afișează o invitație pentru a participa la un studiu ştiinţific pentru femei cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, cu o adresă IP din Italia, aplicând 2 cuvinte cheie în italiană (sarcină şi naştere) din câmpul likes.

Studiul este structurat pe capitole, cercetătorii colectând date cantitatave și calitative pentru a demonstra prin prisma unui grup de membri Facebook cum s-a schimbat comportamentul de divulgare a informațiilor vieții private odata cu evoluția rețelelor sociale. Au construit o bază de date longitudinala de informații publice dezvăluite în cadrul Carnegie Mellon University Facebook  prin capturi ale rețelei pe o perioadă de șapte ani, pentru a examina comportamentul unor utilizatori timpurii ai Facebook-ului. Analizând ce aceștia împărtășeau pe conturile lor, cu cine, și cum acest comportament s-a schimbat de a lungul timpului. Datele au fost colectate din punctul de vedere al unui  membru fără legături de prietenie al rețelei universității, din considerente de confidențialitate și de control, și pentru a nu confunda informațiile care pot fi atribuite conexiunilor de prietenie.

Autorii ajung la concluzia că pe măsură ce timpul trece, utilizatorii Facebook din studiul lor au afișat o creştere a gradului de intimitate, împărtășind mai puţine date cu caracter personal cu cei care nu le erau prieteni.  Însă modificările interfaței Facebook nu au dus la împărtășirea de mai puţine înformații, dimpotrivă, s-a constatat că suma și aria de informații personale pe care utilizatorii le-o dezvăluie doar prietenilor a crescut de-a lungul timpului și că acest lucru a asigurat  de asemenea accesul la aceste informaţii a “ascultătorilor tăcuți” . Uneori, acest lucru a avut loc fără ca utilizatorii  să-şi dea consimțământul explicit sau fără ca aceştia  să conștientientizeze divulgarea informaţiilor.

Din 2005 pâna în 2009, în timp ce Facebook creștea în popularitate și noi caracteristici erau adăugate, numărul de informaţii pe care persoanele studiate le făceau publice a scăzut. Însă în 2010 cercetătorii observă o inversare a tendinței de a împărtăşi anumite tipuri de informaţii şi au arătat că optimizarea interfaței de confidențialitate din decembrie 2009 a făcut modificări care au dus la creşterea datelor.  Schimbările s-au dovedit confuze pentru mulţi utilizatori, care au făcut publice anumite informații pe care doreau să le ţină private. De exemplu, conexiunile cu paginile Facebook, care până atunci erau private, au devenit publice. De asemenea rețeaua socială a triplat în perioada 2005- 2012 câmpurile de date pe care utilizatorii trebuie să le completeze. Anumite câmpuri de date au devenit dinamice, precum actualizarea statusului,  a fost introdus Timeline-ul în 2011, încurajând utilizatorii să completeze istoricul personal. Aplicațiile cer accesarea datelor personale şi pot posta în numele utilizatorului. Utilizatorii-prieteni pot să se eticheteze unul pe altul, permițând efectiv unui utilizator să posteze informații despre un “prieten.”

În linii mari,  rezultatele cercetării scot în evidență tensiunea dintre opțiunile de confidențialitate ca expresii ale preferințelor subiective individuale și rolul mediului social al unei rețele de socializare. Acest studiu nu a primit finanțare de la Facebook sau de la rivalii săi.  O limitare a acestui studiu este faptul că nu poate reflecta un eșantion aleatoriu de utilizatori actuali ai Facebook-ului, prin urmare, nu poate fi vorba de o extrapolare la nivelul tuturor utilizatorilor rețelei de socializare. Pe de altă parte însă, oferă un studiu fără precedent, efectuat pe termen lung, care vizează evoluția vieții private și a comportamentului de divulgare a informațiilor personale pe o rețea de socializare.

Articolul integral îl puteți citi aici (.pdf).

Cartea Feţelor. Revoluţia facebook în spaţiul social

‘Cartea pe care o țineți în mână nu-și propune să vă învețe ce trebuie să faceți ca să trageti numai foloase de pe urma Facebook. Nu este o carte de rețete, de how-to, chiar dacă are în cuprins resurse și exemple din care cei interesați pot trage propriile resurse. Am scris această carte deoarece pentru mine Povestea Facebook este fascinantă, așa cum sunt și povestea Twitter, povestea Groupon, YouTube sau wikipedia. Poveștile care compun povestea social media, modul în care oamenii se folosesc de site-urile de socializare, modul în care acestea ne influentează sau ne schimbă viața sunt subiecte care mă intereseaza pe mine cajurnalist și ca cercetător.” (Alexandru Brăduț Ulmanu)

Acestea sunt primele fraze aşternute pe coperta a doua, în “Cartea Feţelor” scrisă de  Alexandru-Braduţ Ulmanu. Jurnalist, profesor universitar şi trainer, Alexandru Brăduţ ne încurajează să adoptăm o altfel de carte, una cu poveşti reale despre ce înseamnă Facebook şi cât de important este acestă reţea socială în viaţa noastră.

Autorul prezintă poveşti reale şi personaje care arată cum social media schimbă pur şi simplu vieţi. Chiar dacă pare o carte neprofesionistă, cu o mică istorie despre Facebook si fondatorul acestuia, “Cartea feţelor” poate fi o lecţie de viaţă pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toţi cei care utilizează Facebook.

Cartea prezinta trei mari capitole:

I. “Social media, o revoluţie. Istorie, caracteristici şi mecanisme de succes”

II. “Relaţii, conexiuni, influenţă”

III. “Schimbările spaţiului public în era social media. Mecanisme de succes”.

         În primul capitol autorul începe chiar cu o poveste din Stockholm, unde o tânară de 17 ani, a reuşit să facă o “revoluţie pe facebook”, acum câţiva ani. Felicia Margineanu a fost impresionată neplăcut de faptul că un partid naționalist a ajuns în Parlament, drept urmare a lansat un apel către prietenii de pe facebook. Vroia să protesteze împotriva rasismului, iar spre surprinderea ei a doua zi, împreuna cu ea au fost prezenţi într-o piață centrală din Stockholm aproximativ douazeci de mii de persoane. În continuare autorul vorbeşte despre social media ce este şi cum ne ajută si chiar face o clasificare: proiecte de colaborare, precum Wiki-urile şi aici avem vedeta absolută care e Wikipedia, continuă apoi cu blogurile, comunităţile dedicate producţiei de conţinut (Flickr şi Picasa pentru fotografii, YouTube sau Vimeo pentru videoclipuri, SlideShare pentru prezentari de tip PowerPoint), lumi virtuale (jocuri) şi aici oferă exemplu World of Warcraft, societăţi virtuale (Second Life) şi nu în ultimul rând reţelele de socializare online ( MySpace, Hi5 si Facebook care este prim-planul acestei carţi).

         Aşa cum spuneam cartea se centrează foarte mult pe Facebook şi pe fondatorul său, Mark Zuckerberg. Cine e Mark Zuckerberg? “E cel mai tânar miliardar prin forţe proprii din toate timpurile – o avere estimată de Forbes, în martie 2011 la 13,5 miliarde de dolari”. Un tânăr care construia tot felul de site-uri încă de când era student la Harvard, iar “ The Faceebok” i-a luat doar o săptamână să îl facă. Autorul trece mai departe de proiectele şi micile isprave ale tânărului programator de la Harvard şi povesteşte ce însemană Facebook, cu ce ne ajută şi prin ce e diferit faţă de ceilalţi. De asemenea oferă exemple şi definiţii de la diferiţi specialişti şi jurnalişti. Diana Stoleru, organizator de campanii umanitare prin social media descrie Facebook ca fiind “un fel de gura satului 2.0, cu elemente de noutate absolută pentru sat”, iar Sorina Iordan, account executive la McCann PR descrie facebook-ul ca fiind “o uriaşă bază de date, prin care noi, utilizatorii ei, punem la dispoziţia oricui, de bunavoie, informaţii pe care nu le-am dezvălui niciodată unui marketer, de exemplu”.

          Bine documentată informaţional, cu statistici reale şi la zi, cu articole din presă şi din mediul online, cartea prezintă o istorie adevarată despre facebook şi despre tot ceea ce se învârte în jurul intrnetului. Autorul prezintă ce înseamna facebook, de ce există, dar şi aspecte negative ale acestuia. Ce găsim pe Facebook? Prieteni,  grupuri pe diverse domenii, afaceri, publicitate, marketing, politică, revoluţii, ştiri, online-dating, prieteni noi, căsatorie prin facebook, divorţuri, mituri şi confuzii, conturi mamut, ş.a. Cum ne afectează Facebook? Alexandru Brăduţ povesteşte în cartea sa un exemplu: “trei indivizi au spart 18 case din New Hampshire. Cei trei monitorizau postarile de pe Facebook ale proprietarilor ca să vadă când lipsesc de acasă”. Acesta e doar un exemplu, pe restul vă las pe voi să le descoperiţi şi să trageţi propriile concluzii.

          Facebook a dovedit că poate fi şi un instrument în răsturnarea regimurilor politice. Vorbim de revoluţiile din ţările arabe, unde Facebook a fost un factor foarte important pentru protestatari. Sunt curioasă dacă în anul 1989 exista Facebook sau Twitter, lucrurile se petreceau altfel în ţara noastră? De asemenea nu putem să nu menţionăm faptul că pe reţelele de socializare au apărut primele informaţii despre cutremurul şi tsunami-ul din Japonia. Un lucru benefic, spun eu, pentru jurnaliştii care nu au putut ajunge la faţa locului.

         La finalul cărţii autorul prezintă importanţa social media în unele biserici din Statele Unite. Acolo enoriaşii sunt sustinuţi să vină la slujbă cu telefoane mobile, tablete pentru a interacţiona pe Twitter, să folosească aplicaţii pentru a se confesa, ş.a. Prin urmare, social media şi noile tehnologii fac parte din viaţa noastră şi cu siguranţă nu vom putea trai fară ele în viitorul apropiat.

         “Cartea Feţelor” scrisă de Alexandru-Brăduţ Ulmanu ne întampină cu declaraţii reale, poveşti de viaţă pe care autorul le-a primit pe messenger, e-mail sau Twitter. Nu e o carte stiinţifică, o carte din care să ai ce învaţa teoretic, iar acest lucru a fost menţionat şi de catre autor. Multe dintre lucrurile specificate de către jurnalist în carte poate le ştim deja sau le-am auzit de la cineva, însă poveştile îşi spun cuvântul, iar pentru mine ele sunt atracţia cărţii.

“Cartea feţelor” are un trailer şi propria pagina de facebook, unde autorul postează diverse articole despre tot ceea ce înseamnă social media.

De asemenea vă ataşez şi un video, în care “Cartea feţelor” este prezentată de către prezentatorul  Bogdan Papacostea, în cadrul emisiunii “Ziua şi cartea”.

 

Monica Grecu

De ce a fost înțelesul neînțeles?

Sa-intelegem-media_Marshal-McLuhan

Cartea ”Să înțelegem media. Extensiile omului” de Marshall McLuhan este pe bună dreptate o lucrare controversată și criticată nu doar la prima sa apariție, ci pe parcursul existenței sale din 1964 și până în prezent. Poate chiar va rămâne la fel și în următorii 10-20 de ani. În încercările sale de a oferi o imagine complexă despre influența tehnologiilor asupra evoluției omenirii în general, autorul reinterpretează întregul curs al istoriei într-o formă proprie, ironică, pe alocuri chiar satirică, oferind noi perspective nu doar asupra trecutului. De fapt, cartea este o ”retrospectivă” a viitorului care își datorează existența ”vremurilor apuse”, evenimentelor care au construit pas cu pas forma finală la care momentan (nu doar în 1964 dar și astăzi) are acces doar autorul.

Lucrarea este structurată pe două părți în care se îmbină partea teoretică (prima parte) cu cea practică (a II-a parte) oferind o imagine de ansamblu asupra universului, imagine care creează impresia unei analize atât din exterior, cât și a unei analize de tip hermeneutic, în care McLuhan percepe lucrurile și acțiunile dincolo de forma lor obișnuită, pentru că el ”știe” adevărata lor identitate și modul potrivit de a le utiliza. Tocmai din acest motiv al elaborării structurii cărții se creează uneori senzația unei redundanțe, care se datorează în principal intenției autorului de a formula idei mai clare, mai precise, mai exemplificatoare, asupra noțiunilor formulate anterior: ”Media este mesajul”, ”Sat global”, ”Televizorul este un mediu rece”, ”Cartea este un mediu fierbinte” etc. Este remarcabil modul lui de a sugera că el însuși nu va fi înțeles și va fi citat greșit prin repetatele referiri la opera shakespeariană pe care el o interpretează într-un mod de neconceput de către orice critic literar, poate chiar revoltător: ”S-ar putea despica firul în patru pe tema dacă Shakespeare se referea sau nu la televizor în cunoscutele versuri din Romeo și Julieta”. E la fel de potrivit și pentru cazul autorului situația în care cineva ar spune că atunci când el vorbea despre influența televiziunii în viața oamenilor de fapt făcea referire la impactul grandios al internetului, transformările la care sunt supuse ziarele și radiourile odată cu apariția televizorului se referă la forma produselor media pe online, implicarea cititorului presupune interactivitatea de astăzi care se găsește pe toate site-urile de știri etc.

Pentru a înțelege în profunzime ideile formulate de McLuhan e nevoie nu doar de o doză de nebunie și un grad înalt de abstractizare a vieții, ci și de o vastă cultură generală care să îți asigure conexiunile neuronilor la viteză maximă. Degeaba încearcă cititorul să se descurce în lumea lui Marshall dacă dintr-un paragraf de carte în care sunt invocați 5 scriitori diferiți el nu-l știe nici pe unul. Ceea ce am prezentat mai sus este evident un nivel elementar de analogii pe care le înțelegem noi, cei din era internetului. Însă în mod evident lucrarea respectivă nu are termen de valabilate și va rămâne actuală și interpretabilă și în altă ”eră”. Cartea lui Marshall McLuhan nu doar că poate fi citită la câteva niveluri distincte de interpretare, cum învățam noi în școală despre poeziile lui Tudor Arghezi, însă cu siguranță reprezintă o sursă de neînlocuit în studiile privind media implicit și pentru specialiștii de astăzi.

Deși inițial scrierile lui Marshall au fost considerate pe de o parte aberante pentru că ilustrau o lume de neimaginat la momentul respectiv, pentru că nu corespundea cu realitatea de atunci, și astăzi unele secvențe rămân învăluite în mister pentru că sunt încă pasaje ”descriptive” care ”va să vină”. Însemnările pe care mi le-am tot făcut pe carte, printre cele ale unor citate interesante, unele ale autorului (”Plăcerea de a te afla în mijlocul maselor este simțul bucuriei provocat de multiplicarea numerelor, care a fost și este suspect pentru membrii alfabetizați ai societății occidentale”), altele preluate și ele de la alți autori (”Satira”, spunea Swift, ”este o oglindă în care vedem toate expresiile numai pe a noastră nu”) ca susținere a ideilor lui sau din contra, drept material neprețuit de ”găsire a adevărului”(”Pur și simplu nu există în declarația lui Sarnoff (”Prea suntem înclinați să facem din instrumentele tehnologiei țapul ispășitor pentru păcatele celor care le mânuiesc”) nimic care să reziste la o minimă examinare, deoarece ignoră natura mediului, exact în stilul narcisist al unui om hipnotizat de amputarea și extensia propriei ființe într-o nouă formă tehnică”) vin în actualizarea senzației că am citit o carte ”ciudată”. Pe lângă impactul absolut al comparațiilor pe care le face McLuhan, pe lângă dificultatea mea de a uni uneori ideile între ele, pe lângă frustrarea mea în legătură cu unele concepte necunoscute, dar care mi s-au părut necesar de a le fi știut, senzația mea era mereu reconfirmată că autorul nu ar fi putut scrie cartea respectivă în 1964 (!). Chiar și în condițiile în care a fost între timp reeditată ea nu putea decât să fie pe alocuri nuanțată și evident ușor completată, însă cu siguranță că și-a păstrat cursul firesc, inițial. În acest context, citind despre folosirea pe larg a calculatoarelor când tocmai înțelegeam mai multe despre apariția tiparului, a radioului și a televiziunii, despre branduri pe o pagină alăturată cu pasaje din ”Romeo și Julieta” sau despre testele care măsoară IQ-ul, despre manipularea prin presă sau reclama ascunsă din filme m-a cam derutat pentru că momentan acestea sunt tratate ca noțiuni relativ noi, de curând formulate în forma lor teoretică și nicidecum fiind termeni vechi cât lumea. Aceste senzații nu se bazează neapărat pe date științifice ale apariției termenilor menționați ci mai degrabă ele apar pentru că aceștia sunt pe larg răspândiți acum și ne este greu să concepem că ei de fapt existau și anterior.

”Să înțelegem media” este cu siguranță o carte fundamentală în înțelegerea media, deși ea nu este doar media. Cartea face referire în egală măsură și la haine, locuințe, automobile, relațiile interpersonale, enegie electrică, ev mediu, război, shopping, bani, Robinson Crusoe, Narcis, jocuri, Europa VS America, Rusia VS America etc. Ideile autorului au fost considerate la început ale unui inadaptat social, care percepe lumea incoerent și pretinde că are suport oarecum științific al ideilor sale. Implicit din acest motiv criticii primei ediții l-au acuzat în primul rând de neglijență în transcrierea versurilor din Shakespeare. Însă pe măsură ce realitatea căpăta din ce în ce mai mult conturul prezentat de el în lucrările sale, specialiștii în domeniu și nu numai au scos cărțile lui ”de prin coșurile de gunoi” și le-au recitit, oferindu-i credit pentru simțul analitic pe care s-au construit observațiile sale pe de o parte și previziunile sale pe de altă parte. Această lucrare despre nou și vechi, despre medii ”calde” și ”reci”, despre explozia și implozia tehnologiei, despre sensibilitatea și reacția omului la mijloacele de comunicare indiferent dacă se simte manipulat sau manipulator este poate ilustrarea cea mai clară a versului eminescian ”Toate-s vechi și nouă toate” pentru că indiferent de schimbarea din societate, indiferent de care tehnologie nouă mai apare, toate realitățile se repetă, în esență, după o anumită schemă, cele noi conținându-le pe cele vechi, chiar dacă într-un mod prea subtil pentru a fi perceput de către toți.

Alexandrina Coșleț

Mass-media și democrația în România postcomunistă

Pe fundalul unor evenimente politice din ce în ce mai intens comentate în mediile virtuale, reeditarea în 2013 a volumului Mass-media și democrația în România postcomunistă  pare inspirată. Sub coordonarea lui Șandru Daniel și a lui Sorin Bocancea, el reunește puncte  de vedere diferite – uneori chiar contradictorii – ale teoreticienilor, analiștilor politici, sociologilor, ale specialiştilor în comunicarea mediatică, ale jurnaliştilor şi, nu în ultimă instanţă, pe cele ale juriştilor, toți fiind preocupaţi să dezbată problema libertăţii presei în contexte constituţionale specifice.

Finalitatea atinsă a acestui demers constă în a surprinde relaţia dintre evoluţia mass-media şi aceea a regimului politic românesc pe parcursul ultimelor două decenii, lucru realizat deoarece volumul atinge, după cum remarcă însuși Liviu Antonesei, un ,,efect al întregului”.

Așadar, suntem în fața unui demers interdisciplinar a cărui structură a fost gândită în cinci părți, astfel: capitolul incipient include contribuţiile lui Adrian-Paul Iliescu, Goerge Bondor, Cristian Bocancea, Constantin Ilaş, a Anei-Maria Ambrosă şi a Ionelei Boşoteanu, el vizând unul dintre procesele consubstanţiale evoluţiei tinerei democraţii româneşti postdecembriste  – configurarea spaţiului public. Alături de alte păreri pertinente, atrage capitolul New media şi democraţia, semnat de Ionela Boşoteanu, aici tratându-se sintetic raportul dintre New Media şi internet, implicaţiile social-media – democratizarea  prin socializare.

Partea secundă se concentrează asupra evoluţiei mass-media pe parcursul tranziţiei politice, aspect analizat în capitole semnate de Daniel Şandru, Sorin Bocancea, Tudor Pitulac, Ivona Burduja şi Alina Hurubean. În cea de a treia parte, contribuţiile ale căror autori sunt Sabin Drăgulin, Livia Durac, Ioan Milică şi Sorin Cristian Semeniuc sunt reunite sub umbrela interesului acordat diverselor caracteristici ale comunicării mediatice în postcomunism, iar partea a patra aduce în atenţie contururile pieţei media din România contemporană, prin intermediul capitolelor semnate de Liviu Antonesei, Adrian Marius Tompea, Andrei Cucu şi Anca Teodora Tompea.

Finalul volumului pune în discuţie relaţia dintre democraţia şi mass-media postcomuniste în context european, propunându-și o dublă perspectivă: printr-o orientare centrată pe teoria relaţiilor internaţionale (capitolul lui Bogdan Ştefanachi) şi, respectiv, printr-o abordare de factură juridică (prin contribuţia semnată de Dan Drugă şi Larisa Demeter).

            Indiferent dacă beneficiarul acestui volum este vreun neofit sau un specialist în domeniile mai sus menționate, utilitatea studiului său este incontestabilă în încercarea de interpretare realistă a societății românești contemporane.

 

Editura INSTITUTUL EUROPEAN

Ediția 2011

Coordonatori: Șandru Daniel și Sorin Bocancea

Irina Iacomi